Sari direct la conținut

SRI și DNA, obligate de Curtea de Apel Alba Iulia să dezvăluie identitatea investigatorilor dintr-un mega-dosar infracțional

HotNews.ro
SRI, Foto: Facebook/ SRI - Serviciul Roman de Informatii
SRI, Foto: Facebook/ SRI - Serviciul Roman de Informatii

Curtea de Apel Alba Iulia a admis cererea mai multor persoane trimise în judecată, într-un dosar de fraudare cu fonduri europene, ca Direcția Națională Anticorupție-serviciul teritorial Alba Iulia și Serviciul Român de Informații să comunice dacă au colaborat în filarea, interceptarea convorbirilor sau supravegherea persoanelor din dosar, transmite Alba24.ro. Instanța a decis că dacă cele două servicii vor afirma că au colaborat în dosar, nu numai că vor fi nevoite să comunice ce informații au obținut, ba chiar să dezvăluie componenţa echipei, contribuţia şi identitatea fiecărui membru.

În data de 18.04.2019, magistrații de la Curtea de Apel Alba Iulia au admis cererile formulate de mai mulți inculpați din dosar, cereri referitoare la colaborarea dintre DNA și SRI în faza de urmărire a celor implicați.

  • Printre altele, Instanța de judecată a cerut „să se comunice dacă a existat o cooperare între Direcţia Naţională Anticorupţie şi Serviciul Român de Informații în cauză”, dacă s-au format echipe operative comune și „să comunice cum s-a materializat această cooperare, componenţa acestei echipe, contribuţia şi identitatea fiecărui membru”.

Printre inculpaţi se află şi patru cetăţeni libanezi, un francez, doi notari din Brașov dar și președintele de la acea vreme a Camerei de Comerţ Cluj, Ştefan Dimitriu, administratorul societăţii De Construcţii Napoca SA.

Inculpaţii sunt acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, fraudă din fonduri europene, înşelăciune, fals în înscrisuri, fals în declaraţii, abuz în serviciu şi infracţiuni de complicitate la unele dintre aceste infracţiuni.

Potrivit unui comunicat DNA, în perioada 2011 – 2014, în contextul derulării unor programe finanţate din fonduri europene, inculpaţii Palada Costin-Gimi, Deniel Luc Henri Marie şi Tudorache Cristina au constituit un grup infracţional organizat, la care au aderat inculpaţii Younes Ziad şi Homsi Ghassan, pe parcurs aceştia fiind sprijiniţi de inculpaţii Iordache Mihail, Luther Simona Mariana, Bachir Mazen, Khalil Saad, toţi având scopul declarat şi urmărit de a obţine, prin mijloace nelegale, finanţarea europeană şi naţională.

Despre decizia Curții de Apel Alba Iulia, dar și despre întreg rechizitoriu în cauză, pe larg pe alba24.ro

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro