Sari direct la conținut

Consiliul Consultativ al Procurorilor Europeni recomandă desființarea secției de anchetare a magistraților: Există un risc de presiune foarte ridicat asupra procurorilor

HotNews.ro
Protest magistrati, Foto: Hotnews
Protest magistrati, Foto: Hotnews

Consiliul Consultativ al Procurorilor Europeni spune că este dreptul legitim al procurorilor din România de a protesta față de politicile sau acțiunile de natură să le afecteze independența şi autonomia. De asemenea, Consiliul Consultativ al Procurorilor, autoritate consultativă a Consiliului Europei, recomandă desființarea Secției speciale de anchetare a magistraților, arătând că există un risc de presiune foarte ridicat asupra procurorilor, de natură să le submineze independenţa şi autonomia.

Răspunzând unei solicitări adresate de Asociația Mişcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor din România, Colegiul Consiliului Consultativ al Procurorilor Europeni a emis un Aviz cu privire la situația sistemului judiciar din România, în contextul modificărilor aduse legilor justiției și al atacurilor împotriva magistraților din România.

Colegiul Consiliului Consultativ al Procurorilor Europeni, care îi reprezintă pe membrii acestuia ce sunt procurori activi din toate statele membre ale Consiliului Europei, a transmis că achiesează la îngrijorările exprimate de Asociația Mişcarea pentru Apărarea Statului Procurorilor din România cu privire la independența procurorilor români și adoptarea modificărilor aduse celor trei legi ale justiției.

Recomandările Consiliului Consultativ al Procurorilor Europeni (CCPE):

  • În ceea ce privește rolul și funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii, Colegiul CCPE recomandă reconsiderarea temeiurilor de revocare a membrilor CSM și, în special, înlăturarea posibilității ca membrii aleși să poată fi revocați urmare a retragerii încrederii, prin vot, de către adunările generale ale parchetelor, inclusiv ca urmare a unui memoriu în acest sens.
  • Colegiul CCPE conchide, deopotrivă, în sensul că excluderea membrilor societății civile de la toate ședințele secțiilor – entități decizionale distincte potrivit noilor modificări aduse legilor justiției – contravine standardelor europene.
  • Colegiul CCPE consideră nepotrivit rolul limitat pe care reprezentanții societății civile îl au, în prezent, şi recomandă participarea lor deplină în activitatea CSM şi în cadrul procesului decizional, alături de alţi membri.
  • În ceea ce priveşte numirea/eliberarea din funcţie a Procurorului General şi a altor procurori cu funcţii de conducere, Colegiul CCPE recomandă reconsiderarea atât a modificărilor aduse, cât şi a actualelor prevederi constituţionale aflate în strânsă legătură, astfel încât să poată fi creat un cadru neutru şi obiectiv al numirilor/eliberărilor din funcţie, conform standardelor europene.
  • În ceea ce privește răspunderea materială a procurorilor, Colegiul CCPE își exprimă îngrijorarea atât cu privire la excluderea CSM din această procedură, cât şi cu privire la rolul decisiv al Ministerului Finanțelor Publice în stadiul inițial al procedurii, care, în calitate de organ al puterii executive nu ar trebui să fie implicat în evaluarea cauzelor sau existenței unei erori judiciare. Se recomandă în întregime reconsiderarea acestei implicări, precum şi exercitarea unei acţiuni în regres împotriva procurorului în cauză numai subsecvent unei acţiuni disciplinare derulate corespunzător şi soldate cu un verdict de vinovăţie.
  • Colegiul CCPE subliniază în continuare caracterul profund îngrijorător al noii proceduri în atragerea răspunderii, plasat în contextul celorlalte modificări legislative ce au dus la crearea noii secţii speciale pentru investigarea infracţiunilor comise de procurori şi care au impus limitări libertăţii lor de exprimare. În acest context, există un risc de presiune foarte ridicat asupra procurorilor, de natură a le submina independenţa şi autonomia.
  • Colegiul CCPE recomandă ca definiția erorii judiciare să fie suplimentar precizată, în sensul că magistraţii nu pot fi trași la răspundere decât în ipoteza în care reaua credință sau grava lor neglijență a fost stabilită printr-un proces derulat corespunzător.
  • Cu privire la crearea unei structuri distincte a Ministerului Public pentru investigarea infracțiunilor comise de judecători şi procurori, Colegiul CCPE recomandă abandonarea în întregime a acestei inițiative.
  • Colegiul CCPE conchide în sensul că noua obligație impusă procurorilor, prin limitarea libertății lor de exprimare nu este necesară, ridică numeroase semne de întrebare, poate constitui subiect al interpretărilor abuzive și contradictorii, periclitând independența procurorului, astfel încât se recomandă înlăturarea acestei modificări.
  • Cu privire la atacurile repetate și fără precedent ale factorilor politici împotriva procurorilor, Colegiul CCPE condamnă orice declarații, comentarii sau remarci în România care depășesc granițele unor critici legitime și al căror scop real este de fapt atacarea, intimidarea, exercitarea oricăror alte tipuri de presiuni asupra procurorilor sau umilirea lor, prin folosirea de argumente nepotrivite, precum și desconsiderarea în orice alt mod a Ministerului Public sau a procurorilor în mod individual.
  • În ceea ce privește dreptul procurorilor de a protesta împotriva politicilor sau acțiunilor de natură a le afecta independența şi autonomia, Colegiul CCPE confirmă în mod absolut dreptul legitim al procurorilor din România sau de oriunde de a protesta împotriva acestor acțiuni, într-un climat de respect reciproc și într-o modalitate compatibilă cu păstrarea independenței și a imparțialității aferente statutului de procuror.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro