Sari direct la conținut

VIDEO Ecaterina Andronescu, certată de protestatari la Sibiu: Mai există copii care mor pentru că au căzut în rahat / Dumneavoastră nu trăiți în țara asta? / Ministrul: Școlile din punct de vedere al patrimoniului aparțin autorităților locale

HotNews.ro
Andronescu la Sibiu, Foto: Captura video
Andronescu la Sibiu, Foto: Captura video

Ecaterina Andronescu, ministrul Educației, a fost certată vineri, la Sibiu, de protestatari, care i-au reproșat că ”mai există copii care mor pentru că au căzut în rahat, în Uniunea Europeană” . Andronescu a răspuns că școlile sunt în responsabilitatea autorităților locale, nu a Ministerului Educației. Totodată, după ce i s-a zis că ar fi trebuit să își dea demisia a doua zi după ce copilul de 3 ani din Iași a căzut în fosa septică, ministrul a spus că ”Asta e părerea dumneavoastră!”

Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, care a fost vineri la Sibiu pentru o întâlnire cu mai mulți profesori și directori de școli, a fost așteptată în fața sediului PSD Sibiu, de câțiva protestatari. La ieșire, Andronescu s-a oprit și a vrut să aibă un dialog cu ei.

Unul dintre protestatari a întrebat-o pe Ecaterina Andonescu dacă se simte responsabilă de felul în care arată învățământul românesc.

Cum a decurs discuția:

„Protestatar: Cât de responsabilă vă simțiți dumneavoastră de starea învățământului românesc?

Ecaterina Andronescu: Eu vin după două zile de dialog cu miniștrii Educației din UE. Și în acest dialog am aflat că toți se confruntă cam cu aceleași lucruri cu care ne confruntăm și noi

Protestatar: Mai există copii care mor pentru că au căzut în rahat, în Uniunea Europeană?

Ecaterina Andronescu: Mă lăsați să vă răspund?

Protestatar: Eu nu cred că în Uniunea Europeană vreun copil, în ultimii 40 de ani, a murit înecat în rahat.

Ecaterina Andronescu: Dacă dumneavoastră vreți să dialogați lăsați-mă și pe mine să vă explic. În România, școlile, din punctul de vedere al patrimoniului nu sunt în responsabilitatea Ministerului Educației. Sunt în responsabilitatea autorităților locale. E foarte greu să înțeleg ce s-a întâmplat acolo de nu au făcut ce trebuiau să facă.

Protestatar: Eu v-am întrebat de starea învățământului românesc. Sunt oameni dedicați care se întreabă cum a fost posibil ca un copil de 3 ani să moară în rahat. Mie mi se pare abominabil.

Ecaterina Andronescu: Sunt de acord cu dumneavoastră.

Protestatar: Ar fi trebuit să vă dați demisia a doua zi!

Ecaterina Andronescu: Asta e părerea dumneavoastră!”, a fost dialogul dintre ministru și unul dintre bărbații care au protestat, vineri, în fața sediului PSD Sibiu.

O altă femeie i-a cerut explicații ministrului, pentru faptul că încă mai există toalete în curte în școlile din România, potrivit Mediafax.

„Protestatar: E părerea mai multor persoane (în privința unei demisii a ministrului Educației).

Ecaterina Andronescu: Sunt lucruri unde am responsabilitate și mi le asum. Sunt un om de școală. Nicio zi nu am lucrat în altă parte. Eu cred că ce am putut eu să fac, am făcut. (…) În bugetul de anul acesta și acum este Hotărârea de Guvern pe traseu (…) pentru repartizarea unei sume de 65 de milioane de lei destinate grupurilor sanitare din școlile care au grupurile în curte.

Protestatar: Dar de ce trebuie să se întâmple toate lucrurile astea când moare cineva? De ce întotdeauna… trebuie să moară cineva să se întâmple? Trebuie să se întâmple să fie alegeri să faceți școli, wc-uri, spitale, drumuri… Ce naiba? Dumneavoastră nu trăiți în țara asta? Unde trăiți? Aveți wc-ul în fundul curții? Dumneavoastră ați avut wc-ul în fundul curții? Ați trăit așa? Eu am trăit cu wc-ul în fundul curții. Nu mai putem. Noi nu mai putem. Ce puteți să ne spuneți?

Ecaterina Andronescu: Am făcut tot ce depindea de mine. Și anume…

Protestatar: Dar așa spuneți toți! (…) Ce depinde de mine. Nimic concret. (…) Dumneavoastră ce putere aveți? Ce puteți face?

Ecaterina Andronescu: Eu am puterea să încerc să orientez…

Protestatar: Că de vorbit putem vorbi toți.

Ecaterina Andronescu: Eu sunt din noiembrie.

Protestatar: Ați mai mai fost la minister. Ați distrus învățământul!

Ecaterina Andronescu: Asta e părerea dumneavoastră. Puteți să mă urâți, dar eu sunt profesor de o viață și toată viața mi-am făcut datoria.„, a fost un alt dialog dintre un alt protestatar și ministrul Educației, Ecaterina Andronescu.

Protestatarii au așteptat-o pe Ecaterina Andronescu având în mâini pancarte pe care au scris mesaje precum: „90% dintre elevii liceelor de elită emigrează” sau „Abrambureala din școli nu e reformă”.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro