Sari direct la conținut

Ce le-ar fi spus fata de 15 ani, dată dispărută, operatorilor de la 112: Mă aflu într-o casă veche, aproape părăsită, iarbă în curte

HotNews.ro
Casa suspectului, Foto: Captura Antena 3
Casa suspectului, Foto: Captura Antena 3

Fata de 15 ani, dispărută în urmă cu o zi în Olt și despre care se crede că a fost ucisă și arsă de către mecanicul auto din Caracal, a apucat să sune la 112, spunând că este într-o casă aproape părăsită, potrivit Mediafax. STS nu a reușit să localizeze corect apelul.

„Mă aflu într-o casă veche, aproape părăsită, iarbă în curte. Are doi câini lupi, e într-un service”, ar fi spus fata în apelul de la 112, potrivit unor surse din cadrul Poliției.

Conform oficialilor IGPR, STS a transmis însă trei locații eronate, iar echipajele au reușit să ajungă la imobilul în care era victima abia după câteva ore.

Principalul suspect se numește Gheorghe Dincă, are 57 de ani și este tată a 3 copii. Fiica omului trăiește în Timișoara, iar băieții sunt plecați la muncă în străinătate.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro