Sari direct la conținut

Reactorul 2 al Centralei Nucleare de la Cernavodă s-a deconectat automat de la sistemul energetic național, din cauza unei "disfuncționalități"

HotNews.ro
Centrala de la Cernavoda, Foto: Nuclearelectrica
Centrala de la Cernavoda, Foto: Nuclearelectrica

Reactorul 2 al Centralei Nucleare de la Cernavodă s-a deconectat automat de la Sistemul Energetic Național, sâmbătă, din cauza unei „disfuncționalități în partea clasică a unității, fără impact pe partea nucleară”, a anunțat Nuclearelectrica.

Potrivit unui comunicat transmis de companie, specialiștii Centralei Nucleare de la Cernavodă lurează la remedierea problemelor, pentru reconectarea reactorului 2.

„Deconectarea automată s-a produs în condiții de siguranță, toate sistemele unității funcționând conform proiectului. Precizăm faptul că deconectarea automată a Unității 2, precum și lucrările de remediere nu au impact advers asupra securității nucleare a reactorului, pesonalului unității, populației și mediului înconjurător”, afirmă reprezentanții Nuclearelectrica.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro