Crimele de la Onești: Prima reacție a ministrului de Interne: Dacă au văzut că negocierile nu dau rezultate, poate că ar fi fost nevoie să treacă la altă abordare
Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a avut miercuri prima reacție în cazul de la Onești, unde un bărbat a luat ostatici doi muncitori şi apoi i-a ucis. El spune că echipele de intervenție de la fața locului poate ar fi trebuit să treacă la o altă abordare, dacă au văzut că nu dau rezultate negocierile.
Lucian Bode a spus, miercuri, că au loc verificări ale structurilor din Ministerul Afacerilor Interne privind desfăşurarea intevenţiei de la Onești.
- “Nu întâmplător am spus că verificările noastre vizează cea de-a treia componentă, cea a analizei intervenţiei. Dacă au văzut că nu dau rezultate aceste negocieri şi componenta asta a negocierilor, poate că ar fi fost nevoie să treacă la altă abordare. (…)
- Cu siguranţă din ancheta noastră trebuie să rezulte un lucru foarte clar – dacă negocierile nu duceau la un deznodământ fericit pentru Poliţie, care era planul doi, ce ar fi avut în plan să facă?”, a afirmat, miercuri, pentru Antena 3, ministrul de Interne.
El a mai spus că cei vinovaţi trebuie să răspundă în faţa legii.
- “Cei vinovaţi trebuie să răspundă, să răspundă în baza regulamentelor noastre interne, să răspundă în faţa legii. Dar noi suntem obligaţi să tragem învăţămintele din această tragedie şi să luăm toate măsurile care o astfel de situaţie să nu se mai repete”, a mai spus Lucian Bode.
El i-a contrazis pe sindicaliștii de la Europol care spuneau că forțele prezente la faţa locului nu erau echipate corespunzător pentru că nu sunt dotări: “În ceea ce priveşte dotarea structurilor noastre, am văzut în spaţiul public o afirmaţie incorectă, că structurile prezente la faţa locului nu erau echipate corespunzător. Este fals. Că structurile sunt chemate să intervină în momentul în care s-a dat ordinul să intre în încăperea respectivă nu erau echipate este fals”.
- Filmul crimelor de la Onești, prezentat de Poliție: Agresorul a sunat de 3 ori la 112 / Negociatorul a fost chemat de urgență de acasă și a ținut situația sub control până când una dintre victime a încercat să îl atace pe agresor
- VIDEO Bărbatul care a sechestrat și omorât doi muncitori la Onești a amenințat încă în 2018 că își va face „dreptate cu armă de foc” / Detalii despre cei doi oameni uciși
- Crimele de la Onești. Agresorul are 4 condamnări la activ și amenința încă din 2018 că își va face „dreptate cu arma de foc”, dar Poliția susține că „nu au existat indicii privind un comportament violent”