Ungaria oferă ajutor României, după incendiul de la Spitalul de Boli Infecţioase din Constanţa: Sistemul de sănătate ungar are capacitatea de a trata pacienți
Ministrul de externe al Ungariei, Peter Szijjarto, a oferit sâmbătă României ajutorul ţării sale, după incendiul de la Spitalul de Boli Infecţioase din Constanţa unde şapte pacienţi au murit, vineri, la Secţia ATI COVID, transmite MTI, potrivit Agerpres.
Într-o postare pe Facebook, Szijjarto a scris că „un necaz nu vine niciodată singur” şi că, într-o perioadă în care un număr tot mai mare de oameni au nevoie de îngrijiri spitaliceşti în România din cauza epidemiei de coronavirus, spitalul din Constanţa a fost afectat grav de flăcări vineri.
Şeful diplomaţiei ungare a mai spus că i-a trimis o scrisoare omologului său român Bogdan Aurescu, prezentând condoleanţe şi oferind ajutorul Ungariei.
„Sistemul de sănătate ungar are capacitatea, iar dacă aveţi nevoie de ajutor în tratarea pacienţilor, vă puteţi baza pe noi”, a scris Szijjarto.
Reamintim că 7 persoane au murit vineri într-un incediu care a avut loc vineri la secția ATI a Spitalului de Boli Infecțioase Constanța.
Citește și:
- Radiografia unei tragedii anunțate. Tot ce știm până acum despre incendiul de spitalul din Constanța în care 7 pacienți au murit
- VIDEO Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța nici măcar nu ceruse autorizaţie de securitate la incendiu, necesară încă din 2007 – IGSU
- Presa internaţională scrie despre incendiul de la spitalul din Constanța, a treia astfel de tragedie în mai puţin de un an / „Un sistem de sănătate afectat de corupție și ineficiență”