Sari direct la conținut

Peste 160 de replici în urma cutremurului de 5,7 grade din Gorj / Noi detalii de la INFP: Magnitudinea seismului este o surpriză pentru orice seismolog

HotNews.ro
Seismograf, Foto: Albund, Dreamstime.com
Seismograf, Foto: Albund, Dreamstime.com

Cutremurul de 5,7 grade produs marți în județul Gorj a fost urmat, până miercuri după-amiază, de peste 160 de replici, au anunțat reprezentanții Institutului Național pentru Fizica Pământului, într-o conferință de presă în care au venit cu noi detalii.

Potrivt acestora, cele 150 de replici ale cutremurului s-au produs la interval de 15 minute sau „chiar mai des”, având magnitudini între 1 și 3,5 grade.

Reprezentanții INFP au anunțat că în zona în care s-au produs cutremurele de luni și marți a fost trimisă o echipă de specialiști pentru a suplimenta rețeaua de stații seismice, astfel încât să poată fi obținute cât mai multe date.

„Este o surpriză pentru orice seismolog”

„Aceste cutremure noi nu au același mecanism de producere ca seismele anterioare produse acolo”, au precizat reprezentanții INFP, arătând că „puterea zonei de producere de cutremure cu magnitudini mari este limitată”.

  • „Magnitudinea cutremurului care s-a produs (în județul Gorj) este o surpriză pentru orice seismolog”, a spus Mircea Radulian, director științific al INFP.

Este a doua ieșire, în cursul acestei zile, a reprezentanților INFP, care au făcut și dimineață precizări despre cele două cutremure produse luni și marți în județul Gorj, ei arătând că în localități din zona epicentrală a seismului de luni intensitatea a fost de peste 7 grade.

  • „Este o zonă seismică cunoscută, cu activitate slabă până acum. Ceea ce s-a întâmplat este cea mai mare intensitate seismică din ultimii 200 de ani din zonă.
  • A fost o surpriză întrucât calculele noastre indicau magnitudine maximă de 5,5 în acea zonă”, a declarat directorul INFP.
  • Este limitată puterea zonei Gorj de a da cutremure cu magnitudine mare. Anul trecut a fost acolo un cutremur, dar de magnitudine 4. Nu putem să spunem că zona este necunoscută. Au fost cutremure, dar nu au fost atât de multe și așa de mari, încât să ne atragă atenția în mod deosebit.
  • Sunt în țară zone de suprafață ce au această caracteristică: în general nu au cutremure deosebite dar, la intervale mari de timp, apar și cutremure mari. Vă dau exemplu zona Făgăraș – Câmpulung, unde au fost cutremure de peste 6 grade, dar de mai bine de 100 de ani nu a mai fost niciun cutremur.
  • N-ar trebui să fie o surpriză dacă va veni în viitor un astfel de cutremur în zona Făgăraș – Câmpulung, dar nu știm când. Sunt zone cu activitate slabă și trebuie foarte mult timp să se acumuleze energia, ca să genereze cutremure mari.

Devine Gorj noua zonă Vrancea? „În niciun caz”, este răspunsul reprezentanților INFP.

Potrivit acestora ar trebui să ne așteptăm la cutremure de cel mult 6 grade pe scara Richter în acea zonă:

  • „Trebuie să facem un studiu, dar aceste estimări se bazează pe studiile de seismicitate și de tectonică din zonă (n.r. – județul Gorj)”.

„S-a mai întâmplat asta o singură dată în istorie”

Cei de la INFP au spus că zona seismică este una cunoscută, dar este una cu activitate slabă, însă în aceste zile a fost cea mai intensă activitate seismică înregistrată în ultimii 200 de ani în zona Gorj:

  • „S-a depășit această magnitudine calculată, de 5,5 grade și, practic, a fost un dublu șoc, au fost două cutremure mari, cu magnitudine de peste 5 grade.
  • S-a mai întâmplat asta o singură dată în istorie, acum 80 de ani, când s-a înregistrat un cutremur de 5,2 grade.
  • În perioada următoare sunt așteptate în continuare replici în zona Gorj, dar de o intensitate mai mică.
  • „Deja sistemul este într-un proces de reechilibrare, energia a fost eliberată și aceste replici care vor apărea, este de așteptat să fie din ce în ce mai mici”.

Cutremurul de marți s-a înregistrat la ora 15:16, iar INFP a anunțat inițial că seismul a avut loc în județul Vâlcea, la adâncimea de 28 de kilometri. Ulterior, INFP a anunțat că seismul a avut magnitudinea 5,7 și s-a produs în județul Gorj, la o adâncime de doar 6,3 kilometri.

Seismul s-a produs la 102 km nord-vest de Craiova, 120 km sud-vest de Sibiu, 146 km vest de Pitesti, 161 kilometri sud-est de Timisoara, 183 kilometri sud-est de Arad, 195 km sud de Cluj-Napoca, 204 km est de Belgrad, 208 km est de Zemun, 212 km nord-est de Nis, 212 km vest de Brasov.

Tot în județul Gorj, luni s-a produs un cutremur cu magnitudinea de 5,2 grade – urmat de patru replici – la o adâncime de doar 13,2 kilometri. Seismul s-a simțit în mai multe județe, precum Timiş, Arad, Sibiu, Dolj, dar și în Serbia și în Bulgaria.

Cutremurul de marți este cel mai puternic din ultimii cinci ani. Un cutremur cu magnitudinea 5,8 pe Richter a avut loc în octombrie 2018, în judeţul Buzău. (Foto: Dreamstime.com)

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro