Sari direct la conținut

Unul dintre tinerii decedați în accidentul de la Timișoara era campion mondial cu echipa de robotică Delta Force din Arad

HotNews.ro
Politia la locul unui accident, Foto: Inquam Photos / Cornel Putan
Politia la locul unui accident, Foto: Inquam Photos / Cornel Putan

Un membru al echipei de robotică Delta Force din Arad, campioană mondială în 2022, a decedat în accidentul care a avut loc în noaptea de miercuri spre joi în Timişoara, a confirmat, pentru Agerpres, mentorul echipei, Corina Botoşan.

Conform sursei citate, Dănuţ Tol a decedat „într-un tragic accident”, iar vestea a şocat toată echipa de robotică din Arad.

„Suntem şocaţi de vestea tristă pe care am primit-o, nu îmi găsesc cuvintele să îmi exprim durerea. Dănuţ era membru al Delta Force încă din al doilea an de existenţă a echipei, adică de mai bine de patru ani. Era un copil foarte dedicat şi pasionat de robotică şi era implicat în noul proiect FIRST Robotics, care va avea campionat luna viitoare la Istanbul şi unde suntem singura echipă participantă din România”, a declarat joi, pentru AGERPRES, Corina Botoşan.

Ea a adăugat că Dănuţ era membru Delta Force de când era elev în clasa a IX-a. El a plecat la Timişoara la studii, unde era student în primul an la Politehnică, coleg cu Octavian Dragoş-Botoşan, fondatorul echipei campioane de robotică a Liceului Naţional de Informatică Arad.

Două persoane şi-au pierdut viaţa în noaptea de miercuri spre joi, în Timişoara, într-un accident rutier în care au fost implicate un autoturism şi o autospecială de transport public, în care se aflau, în total, nouă oameni.

Biroul de presă al ISU Timiş a informat că în autoturism au fost identificate patru victime încarcerate, dintre care două conştiente, cu multiple traumatisme şi alte două (un bărbat şi o femeie) care au fost declarate decedate.

Accidentul a avut loc pe bulevardul Corneliu Coposu din Timişoara.

România a fost prima ţară care a detronat SUA în istoria de trei decenii a Campionatului Mondial de Robotică FIRST, cu echipa de elevi Delta Force din Arad, la FIRST Tech Challenge World Championship 2022, care a avut 160 de echipe concurente din toată lumea. (sursa: Agerpres)

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro