Într-o casă fără uși. „Când o să fiu eu mare, o să mă duc și o să dau interviuri”

Casa actriței Oana Rusu este o poveste în sine. Fiecare colțișor este o părticică a microcosmosului familiei, cum spune ea. Pe scară, cum urci în univers, sunt niște instrumente muzicale care par bătrâne și obosite. În living, imediat pe dreapta stă agățat un costum popular. Casa e caldă, plină de cărți și de textele pieselor jucate, atât de ea. cât și de soțul ei, actor la rândul lui. „Casa fară uși”, o mai numește Oana. „N-avem nevoie. Am pus doar la baie, în rest…”.

Magia se întâmplă când cei doi copii nu sunt acasă. Ce? Nu, vă rog! Nu vă gândiți la prostii. Doar atunci Oana își învață textele și melodiile sau își face vocalizele.

„Eu sunt romă, n-am ales să fiu romă, pur și simplu sunt”

Oana a crescut într-o familie cu cinci copii, într-un apartament cu trei camere din Iași. La masă încăpeau doar pentru că aveau locurile bine stabilite, iar aglomerația era mereu plină de iubire, completată de sfaturile părinților despre iubirea fraternă și respectul reciproc.

Doar tata era de etnie romă, dar în lumea Oanei nu au existat diferențe între copiii romi și români. Familia extinsă se aduna mereu cu verișori, unchi, mătuși și bunici. Părinții „s-au iubit foarte frumos”, spune ea. „Erau singurul cuplu din cartier care, chiar dacă aveau 5 copii, ei mergeau de mână pe stradă. Toată lumea îi ține minte așa. Tata tot timpul purta costum și mama avea croitoreasă. Le plăcea lor să se poarte eleganți”.

„Eu sunt romă, n-am ales să fiu romă, pur și simplu sunt”, explică Oana. Chiar dacă tata spunea „eu sunt ț*gan urât și negru”, așa zicea el… Eu nu știam, nu credeam că să fii rom este ceva rău și atunci n-am ascuns niciodată chestia asta pentru că nu aveam de ce”.

Oana visa să fie cântăreață încă de mică, iar o verișoară o făcea mereu să râdă când îi spunea „Cum ar fi să ajungi vedetă și să îți începi interviurile cu „am crescut într-o familie de ursari…”.

A fost un copil timid, însă spune că această timiditate se stingea în momentul în care începea să cânte. Organiza „festivaluri” de muzică în sufrageria familiei, unde ea era vedeta. Cânta melodii de-ale Elenei Cârstea și în loc de reflectoare folosea lanterne.

Copilăria Oanei miroase a ciocolată. Nu pentru că ar fi avut prea multă, ci pentru că avea o colecție de ambalaje de ciocolată.

• „Când eram copil, în anii 80, nu erau atât de multe dulciuri pe piață și făceam colecție de ambalaje de dulciuri.
• Era cum făceai colecție de timbre. Eu făceam colecție de ambalaje de bomboane, de ciocolată, de gume.
• Erau unii copii care aveau dulciuri primite din Germania sau de undeva și aveam un plic cu toate hârtiile astea și le arătam cum îți arătai timbrele, știi? Și ziceam: Ia uite ciocolata asta cu alune și o miroseam. Cred că ce bună era…” .

„A, există facultatea de teatru?”

Și-ar fi dorit mult să meargă la liceul de artă, însă părinții au îndrumat-o către școala din apropierea casei, plus că acolo erau și frații ei. În adolescență, s-a pregătit intens pentru admiterea la facultatea de psihologie, însă drumul ei a fost scris altfel.

„Aveam un iubit, care îmi spune, în spatele blocului pe o bancă: „eu dau la teatru”. Și eu zic: a, există facultatea de teatru? Bine, și eu dau la teatru! Și așa a început”, povestește Oana.

Până atunci nu mersese niciodată la teatru, dar asculta teatru radiofonic cu părinții. De când s-a hotărât că acesta e drumul ei, nu a mai ratat niciun spectacol din oraș. Învăța replicile și simțea diferențele de la o reprezentație la alta.

Când le-a spus părinților ce decizie a luat pentru viitorul ei, a avut surpriza de a afla și un pic de istorie a familiei. Bunicul ei fusese mânuitor de decor la primul teatru evreiesc din lume – la Iaşi. Tatăl își dorise, de asemenea, să facă teatru, însă nu a avut susținerea familiei și a fost nevoit să renunțe la acest vis. „Aşa că a venit rândul meu să ajung pe scenă, cu poveştile lor în spate”, a spus Oana într-un interviu pentru LiterNet.ro.

Într-un fel, Oana simte că tatăl ei, cu umorul și expresivitatea lui, i-a fost de fapt primul profesor.

Ea a intrat la facultatea de teatru din Târgu Mureș, iar băiatul care o inspirase nu a mai dat admiterea. „El a fost trimisul”, îi place să spună astăzi despre felul în care i s-a deschis drumul pe care îl iubește atât de mult.

Felul în care cântă te fascinează, iar felul în care joacă te hipnotizează.

Actriță a Teatrului de Operetă și Musical „Ion Dacian” din București, astăzi Oana poate să fie oricine vrea ea să fie pentru că meseria îi permite. A colaborat cu regizori precum Mihai Măniuțiu, Alexander Hausvater, Cristian Juncu, Beatrice Rancea, Sorin Militaru. A câștigat premii importante: Premiul Timică pentru cea mai apreciată actriță de musical, Premiul pentru Participare Publică, secțiunea Cultură, Gala Femeilor Rome (acordat de Agenția de Dezvoltare Comunitară ”Împreună” și Centrul pentru Educație și Dezvoltare Socială. . A jucat numeroase personaje, însă cele mai importante pentru ea sunt: Praskovia in „Văduva veselă”, Sally Bowles în „Cabaret”, Velma Kelly în „Broadway-București”, Galia în „Odiseea Vîsoțki”, Oprea în „Marea Rușine”. Toate aceste roluri i-au permis Oanei să exploreze lumi diferite și să ia din ele câte o bucățică pe care să o poarte în suflet.

E recunoscătoare că poate juca într-un teatru de stat și că în același timp se implică în proiecte independente în care crede, cum ar fi Centrul de Teatru Educațional Replika sau compania de teatru Giuvlipen, alături de care militează pentru înființarea unui teatru rom de stat. A jucat rolul profesoarei universitare în spectacolul „Marea Rușine”, regizat de Alina Șerban, care spune povestea celor cinci secole în care romii au trăit în sclavie. Iar anul trecut a jucat în scurt-metrajul „Adevărurile Ioanei. 10 ani de luptă împotriva sclaviei”, produs de Centrul Național de Cultură a Romilor – Romano Kher.

„Mami e blândă și bună”

Zilele Oanei sunt o alergătură cu zâmbetul pe buze între repetiții, gătit, predat cursuri de actorie pentru cei mici. Spune că duce pe toate cu bucurie pentru că le împarte cu partenerul ei. Când ajunge acasă, spune că lasă actoria la ușă și e gata de joacă, de luat parcurile la pas, de prăjiturit și decupat. Liniștea și echilibrul familiei sunt cele mai importante pentru ea. „Nu mi-am propus să fiu așa. Așa sunt pentru că am preluat asta de la mama mea”.

Oana crede că super puterea ei este iubirea: „De când avem copiii, eu am conștientizat și am trăit pentru prima dată gândul acesta: că nu aș avea niciun regret dacă ar trebui acum să mor ca să salvez viața unuia dintre ei. Fără să fie patetic, sunt foarte sigură de asta”.

Cred că iubirea Oanei este un privilegiu și îmi mai place să cred că sunt și eu un pic privilegiată. Ne-am cunoscut acum mulți ani, pe vremea când jucam împreună în spectacolul „Marea Rușine”, regizat de Alina Șerban. Piesa spune povestea celor cinci secole în care romii au trăit în sclavie. Pe scenă, Oana îmi era mamă iar relația apropiată a personajelor noastre ne-a făcut și pe noi să ne apropiem. Am învățat multe lucruri de la Oana. Unul la care încă lucrez este punctualitatea.

CITEȘTE ȘI:

• Primul pas care a convins-o pe Iasmina că, dacă vrea, chiar poate. „Nu e doar un basm din capul meu”

• „Au fost momente în liceu când am simțit că trebuie să muncesc de două ori ca să pot fi luată în serios”. Povestea unei tinere rome care de la 14 ani este voluntar într-o comunitate de romi
• Alexandru Stan: „Nu știu de ce sunt rom, de ce sunt român. Eu sunt cine sunt”
• „Mereu un pic mai mult”. Povestea unui „copil muzical”
• Din Ferentari în Anglia și înapoi în Ferentari. Rom sau român? Povestea lui Emil Nepot pe care-l urmăresc aproape 500.000 de oameni pe Tik-Tok
• „Hai, ne mai faci și nouă o cântare?”. Florinel Caraivan, băiatul care la 12 ani ținea în brațe primul lui acordeon

De Ziua Internațională a Romilor, Fundația Agenția de Dezvoltare Comunitară „Împreună” prezintă povești de viață ale unor romi care se mândresc cu cine sunt. Articolele sunt parte din proiectul „Cunoașterea (r)omului de lângă noi”, finanțat prin programul Active Citizens Fund Romania, finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021 și care are ca scop creșterea nivelului de conștientizare asupra drepturilor omului și tratamentului egal, cu focus pe minoritatea romă. Campania este găzduită de HotNews.ro.