Bătălia armatei române pentru Odesa în 1941 – o victorie pentru orgoliul lui Antonescu
Bătălia pentru Odesa, desfășurată în perioada de la începutul lui august și până pe 16 octombrie 1941, a fost singura acțiune militară românească independentă față de Wehrmacht, pe frontul de est în cel de-al doilea război mondial. În ciuda importanței victoriei românești, literatura de specialitate pe acest subiect este destul de săracă.
În perioada comunistă, acțiunile armatei române pe frontul de est au fost trecute sub tăcere din motive lesne de înțeles. Pe de altă parte, nici în ultimii 30 de ani subiectul nu s-a bucurat de atenția cuvenită.
Analizând informațiile avute, nu se poate nega amploarea asediului sau importanța succesului românesc, dar trebuie avute în vedere câteva aspecte care au umbrit o victorie, care de altfel a fost lăudată inclusiv de Înaltul Comandament German.
Situația frontului în vara anului 1941
Așa cum este bine știut, vara anului 1941 a fost una a succeselor pentru trupele Axei, acestea înaintând considerabil pe tot frontul. Armata română făcea parte din Grupul de Armate Sud, asigurând flancul sudic al ofensivei. După eliberarea Basarabiei și a nordului Bucovinei, în 27 iulie 1941, Adolf Hitler, motivând desfăşurarea operaţiunilor militare la flancul sudic al frontului, a solicitat generalului Antonescu continuarea acţiunilor militare şi dincolo de Nistru.
Patru zile mai târziu, acesta va răspunde că „va merge până la capăt”, că „nu pune niciun fel de condiţii şi nu discută cu nimic această cooperare militară într-un nou teritoriu”, că are „deplină încredere în justiţia pe care Führer-ul cancelar Adolf Hitler o va face poporului român”. Făcând acest lucru, Antonescu urmărea să obţină sprijinul Germaniei în vederea reîntregirii graniţei de vest a ţării.
Încă din timpul luptelor pentru eliberarea Basarabiei, slăbiciunea armatei române a fost una evidentă. Astfel, deși bătălia de la Țiganca a fost tranșată în favoarea trupelor române, pierderile suferite în oameni și material au fost însemnate. Lipsa de pregătire, precum și penuria de echipament și armament greu a fost evidentă.
În urma îndemnului german, românii trec Nistrul, între Tighina și Dubăsari. Ulterior, alături de germani, trupele române înaintează spre Bug, râu pe care Armata a 3 a română, sub conducerea generalului Petre Dumitrescu, îl va atinge. Pe data de 8 august este trimis Armatei a 4 a ordinul de a captura Odesa.
Din punct de vedere strict militar, necesitatea strategică a bătăliei pentru Odessa e dincolo de orice dubiu. Oraşul reprezenta principala bază inamică de operaţii terestre, navale şi aeriene, situată la doar 150 km de Delta Dunării, la 300 km de podul de la Cernavodă şi la 400 km de Bucureşti şi de zona petroliferă, de unde forţele sovietice puteau interveni uşor pentru anihilarea victoriei româneşti şi germane obţinute cu puţin timp înainte.
Foto: Soldati romani studiind o harta / Sursă: Leemage / AFP / Profimedia Images
Greșeli majore în conducerea asediului asupra Odesei
La cererea generalului Ion Antonescu, în bătălia de la Odesa au fost angajate în principal forţe române. Această decizie dezvăluia o încredere exacerbată în forțele armatei române, optimism care însă ignora total realitatea frontului.
Astfel, Armata a 4 a începe atacul pe 8 august, reușind în primele câteva zile să blocheze retragerea rușilor spre nord și est. Această reușită a fost bifată pe fondul unor pierderi semnificative, fapt ce ar fi trebuit să fie un un semnal de alarmă pentru Antonescu.
Primele operațiuni au provocat serioase nemulțumiri în cadrul Înaltului Comandament German (OKW). Acesta a dispus trimiterea unor unități care să sprijine atacul român, dar trupele române au continuat acțiunile ofensive, fără să aștepte ajutorul german, ceea ce a dus la succese limitate și însemnate pierderi.
Astfel, pe 24 august românii au fost opriți la linia principală de apărare a sovieticilor. Armata a 4-a avusese deja 27.307 pierderi, dintre care 5.329 de morți.
Există indicii care atestă ipoteza că generalul Antonescu se baza pe capabilitățile Diviziei 1 Blindate ‘România Mare’, pe care a încercat să o folosească că forță de șoc. Ceea ce s-a ignorant a fost faptul că aceasta cuprindea aproape în exclusivitate demodatele modele de tancuri R-2, iar până să ajungă la fortificațiile ce apărau Odesa, ea pierduse aprope jumătate din efective.
Foto: Tanc german Panzer 35(t), după un model cehoslovac – varianta românească de tanc se numea R-2 / Sursă: JuistLand / Alamy / Alamy / Profimedia
Apărarea rusă constă în circa 250 km de şanţuri anticar, tranşee şi diferite poziţii de luptă, întărite cu cazemate şi cupole metalice, 45 km reţele de sârmă ghimpată, 40.000 de mine antitanc şi antiinfanterie etc, ceea ce i-a favorizat pe apărători.
Un capitol unde armata română a stat bine a fost cel aerian. Astfel, se poate spune că aviația a fost arma cea mai bine înzestrată și mai bine pregătită de lupte. S-au remarcat Grupul 5 Vânătoare care era dotat cu avioane Heinkel 112-B-1 și Hurricane.
După două luni de lupte extrem de grele, armata română va reuși să intre în Odesa, în seara zilei de 16 octombrie, găsind un oraș părăsit de apărătorii sovietici, ultima navă de evacuare părăsind cheiurile în aceeași dimineață.
Ajutorul primit de la germani pe parcursul asediului a fost unul minim, acest lucru datorându-se, în principal, dorinței lui Ion Antonescu ca Odesa să fie un succes 100% românesc.
De ce nu a tras conducătorul statului român de la acea dată concluziile corecte în urma acestei bătălii atât de greu câștigate este o întrebare care a rămas pentru generațiile următoare.
Incapacitatea armatei române de a desfășura acțiuni ofensive rapide, cu o bună coordonare între arme, așa cum cerea războiul modern ieșise la iveală încă din timpul Operațiunii Munchen (eliberarea Basarabiei și Bucovinei de nord), cu precădere în timpul bătăliei de la Țiganca.
Semnificația ocupării Odesei de către trupele române
În ceea privește importanța victoriei românești la Odesa, această este dincolo de orice urmă de îndoială. Legat de condițiile în care a fost ea obținută, există două curente de opinie între specialiștii militari.
Astfel, pe de-o parte există istorici militari care sunt de părere că ocuparea Odesei de către români, pe frontul sudic, a facilitat în mare măsură marea victorie germană de la Kiev, unde 600 de mii de soldați ruși s-au predat.
Practic, argumentul ce stă la baza acestei afirmații se referă la faptul că sovieticii nu au putut deplasa suficiente trupe care să spargă încercuirea în care au căzut cele trei armate ruse lângă Kiev.
În același timp, există opinia că, dimpotrivă, succesul obținut de români pe flancul sudic al frontului a fost făcută posibil prin prisma înfrângerii sovietice catastrofale de la Kiev. Cert este că un verdict definitiv este greu, dacă nu imposibil de dat în această privință.
Foto: Mareșalul Ion Antonescu / Sursă: Leemage / AFP / Profimedia
Orgoliul lui Ion Antonescu
Incontestabil este faptul că ocuparea Odesei s-a făcut prin sacrificii umane enorme din partea armatei române. Discutabil rămâne doar dacă aceste pierderi puteau sau nu să fie evitate, sau măcar micșorate.
Nume importante în istoria militară afirmă că victoria cu orice preț în bătălia Odesei a fost pentru Antonescu un obiectiv personal.
În niciun moment conducătorul statului nu și-a asumat vreo vină pentru lipsa de echipament și de armament greu a armatei române. Întotdeauna expresia folosită în rapoarte și evaluări a fost una lipsită de echivoc : „greşelile făcute timp de 20 de ani”.
Cu alte cuvinte, responsabilitatea nu-i aparținea, toate guvernele din perioada interbelică purtând povara actualei stări de lucruri.
Pe lângă faptul că a obținut bastonul de mareșal în urma ocupării Odesei, acesta dorea cu tot dinadinsul să dovedească germanilor utilitatea trupelor române în campania din Rusia.
Faptul că raționamentul sau a fost total greșit s-a dovedit mai târziu, când a avut loc dezastrul de la cotul Donului.
Referințe:
– Mark Axworthy, Cornel Scafeș, Cristian Crăciunoiu,Third Axis. Fourth Ally. Romanian Armed Forces in the European War, 1941-1945
– Mark Axworthy and Horia Șerbănescu, The Romanian Army of World War 2
– B. H. Liddell Hart, Why Don’t We Learn From History?
– B. H. Liddell Hart, History of the Second World War
Citește și alte articole pe subiect scrise de Andrei Stan:
- Istoria unui dezastru: Tancurile românești pe frontul de est / Mareșal – proiectul românesc furat de sovietici
- Bătălia de la Țiganca – una dintre cele mai răsunătoare victorii ale armatei române și lecția ignorată care ar fi evitat dezastrul de la cotul Donului
- „Uranus”, operațiunea de mare succes a rușilor la Stalingrad / Încearcă Kremlinul aceeași strategie și asupra Kievului?
INTERVIURILE HotNews.ro