Sari direct la conținut

Revoltă în comunitatea locală din Covasna după ce un polițist a fost condamnat cu suspendare pentru că a condus băut și a omorât un om

Masina de politie, Foto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro
Masina de politie, Foto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Este revoltă în județul Covasna după ce un polițist a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare și 100 de zile de muncă în folosul comunității pentru ucidere din culpă și conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. Oamenii cer, printr-o petiție, o condamnare cu executare în acest caz, scrie publicația CovasnaMedia.ro.

Petiția, intitulată „Dreptate pentru Lehel”, care a strâns peste 700 de semnături până la ora publicării acestui material, este adresată judecătorilor de la Curtea de Apel Brașov, care vor rejudeca dosarul.

Semnatarii sunt de părere că pedeapsa primită în primă instanță de polițist este „nejustificat de blândă în raport de gravitatea faptelor săvârșite de acesta”.

Accidentul prin care polițistul din Covasna a luat viața unui om a avut loc în decembrie 2021, la ieșirea din orașul Sfântu Gheorghe. Ancheta a arătat că bărbatul, aflat în timpul liber, a condus băut și a produs un accident în urma căruia tânărul de 28 de ani și-a pierdut viața, scrie CovasnaMedia.ro.

Bărbatul este încă polițist

Șeful Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Covasna, Alin Pahonțu, a declarat, joi, că bărbatul care a produs accidentul este în continuare polițist, dar a fost transferat într-un alt departament. El a precizat că se așteaptă pronunțarea unei decizii definitive pentru a se stabili concret care este viitorul profesional al polițistului, conform presei locale.

Oamenii iau în calcul și organizarea unui protest în fața Curții de Apel Brașov în ziua procesului.

În momentul în care accidentul a avut loc nu era în vigoare Legea „Anastasia”, 213/2023, prin care se stabilește clar că cei găsiți vinovați în accidente care au dus la decesul victimelor, în timp ce au condus autovehicule fără să dețină permis de conducere sau se aflau sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, vor fi condamnați doar la pedepse cu executare.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro