Sari direct la conținut

O judecătoare de la Tribunalul București nu poate justifica o avere de peste 6 milioane de euro / Credit de 1,5 milioane de euro achitat în 4 ani. Niciun bun sau cont în declarația de avere

HotNews.ro
bani-euro, Foto: Dreamstime
bani-euro, Foto: Dreamstime

Judecătoarea Gabriela Cristina Mazilu de la Tribunalul București nu poate justifica peste 6 milioane de euro (30 de milioane de lei), a anunțat miercuri Agenţia Naţională de Integritate (ANI). Instituția face verificări și în cazul unui angajat cu statut special din Poliţia Capitalei, suma care nu se regăseşte în acte depăşind 200.000 de euro. Gabriela Cristina Mazilu şi Ionel Victor Nicoreşteanu au fost cercetaţi de DIICOT în 2015 într-un dosar privind credite frauduloase luate de la BRD, în care era implicat şi omul de afaceri Remus Truică.

Agenţia Naţională de Integritate a anunțat, miercuri, printr-un comunicat de presă, că a constatat diferenţe nejustificate între averea dobândită şi veniturile realizate, respectiv 31.602.501 de lei, în cazul unei judecătoare și a unui funcţionar public cu statut special din Poliția Capitalei.

Este vorba despre Gabriela – Cristina Mazilu, judecător la Tribunalul Bucureşti şi fost judecător la Judecătoria Sector 4. În cazul ei s-a constatat o diferenţă nejustificată de 30.388.515 de lei, ceea ce înseamnă peste 6 milioane de euro.

Cea de-a doua persoană vizată este Ionuţ – Victor Nicoreşteanu, funcţionar public cu statut special în cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, în cazul căruia s-a constatat o diferenţă nejustificată de 1.213.986 de lei.

Agenţia Naţională de Integritate spune că a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, pentru începerea acţiunii de control cu privire la modificările intervenite în averile celor doi şi la veniturile realizate în perioada exercitării funcţiilor publice.

ANI mai precizează că cele două persoane au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere.

Niciun bun sau cont în declarația de avere

În ultima declarație de avere a judecătoarei Gabriela Cristina Mazilu, depusă în iunie 2023, nu este menționat niciun fel de bun – imobil, teren sau mașină. În declarația de avere din 2021, judecătoarea menționa un apartament de 70 de metri pătrați, în București, cumpărat în 1998.

De asemenea, nu este trecut niciun depozit sau cont bancar. În schimb, este menționat un credit de 150.000 de euro pe numele lui Gabriel Mazilu, credit contractat în 2011 și scadent în 2023. În declarația de avere depusă în 2021, creditul de 150.000 de euro contractat de Gabriel Mazilu în 2011 apare cu scadența în 2012.

În declarația de avere depusă de judecătoarea Gabriela Mazilu în iunie 2021 era trecut un credit bancar de un milion și jumătate de euro, pe numele său, contractat în 2008 și scadent în 2012.

La capitolul venituri, sunt trecute sumele de 191.932 de lei din salariul de la Tribunalul București, 99.132 de lei din drepturi salariale (câștigate în instanță) și 5.421 de la Consiliul Superior al Magistraturii, unde a făcut parte dintr-o comisie de examen.

Gabriela Cristina Mazilu şi Ionel Victor Nicoreşteanu au fost cercetaţi de DIICOT în 2015 într-un dosar privind credite frauduloase luate de la BRD, în care era implicat şi omul de afaceri Remus Truică. Conform luju.ro, Dosarul fraudelor de la BRD Dorobanți, în care prejudiciul total estimat de bancă este de 53 de milioane de euro, a fost declinat în noiembrie 2018 de la DIICOT la Secția specială.

(Sursa foto: Dreamstime)

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro