Sari direct la conținut

VIDEO Drumul spre ambalaje sustenabile. Sistemul Coca-Cola a inaugurat prima unitate proprie de fabricare a PET-ului reciclat din România

Smile Media
Noua unitate de decontaminare fulgi PET, Foto: Coca Cola HBC
Noua unitate de decontaminare fulgi PET, Foto: Coca Cola HBC

Sistemul Coca-Cola în România a făcut un pas important în călătoria spre ambalaje sustenabile și o economie circulară. Am fost prezenți la evenimentul desfășurat la fabrica din Ploiești, acolo unde Sistemul Coca-Cola a inaugurat o unitate proprie de producție a PET-ului reciclat (rPET), prima de acest fel din țara noastră. Cu o investiție majoră, de 55 de milioane de lei, România devine a doua țară din Grupul Coca-Cola HBC care va utiliza această tehnologie inovatoare pentru producția internă de rPET.

Evenimentul de inaugurare a reunit reprezentanți naționali și internaționali ai celor două companii ale Sistemului Coca-Cola: Zoran Bogdanovic – CEO Coca-Cola HBC Group, Nikos Koumettis – preşedinte pentru Europa în cadrul The Coca Cola Company, Jovan Radosavljevic – general manager Coca-Cola HBC România, Mark Docherty – country manager Coca-Cola România, precum și parteneri insitutuționali și de business.

Investiția reprezintă o dovadă a angajamentului companiei față de reducerea impactului asupra mediului și promovarea unei economii circulare. Producția internă de rPET asigură disponibilitatea materiilor prime de înaltă calitate, având în vedere standardele stricte de siguranță alimentară. În plus, fulgii de PET reciclat au o amprentă de carbon cu 80% mai mică decât rezina de PET nou, iar unitatea de producție rPET utilizează 100% energie electrică din surse regenerabile, eliminând astfel emisiile de carbon.

„Investiția în această unitate de producție rPET a fost aprobată pentru a deveni operațională în același timp cu cel mai mare proiect de economie circulară implementat vreodată în România: Sistemul de Garanție-Returnare, care va deveni operațional la finalul anului. Am fost implicați încă de la început în acest efort comun al producătorilor de băuturi, comercianților și Guvernului României și suntem încrezători că vom avea un sistem de succes, cu potențial de a impulsiona colectarea separată a ambalajelor de băuturi din plastic, sticlă sau aluminiu. Prin intermediul SGR, producătorii de băuturi vor putea avea acces la materie primă de calitate pentru a o utiliza în ambalajele lor. În același timp, suntem încrezători că în scurt timp Sistemul de Garanție-Returnare din România va deveni un exemplu de bune practici pentru restul statelor europene care urmează să îl implementeze”, spuneJovan Radosavljevic, General Manager, Coca-Cola HBC România

Începând cu acest an, întregul portofoliu de băuturi răcoritoare al companiei, inclusiv Coca-Cola, Fanta, Sprite, Schweppes, Cappy, Cappy Pulpy, Fuzetea și Dorna, va fi ambalat în 100% PET reciclat. Această inițiativă este parte a angajamentului Sistemului Coca-Cola de a crește procentul de PET reciclat utilizat până în 2030 și de a reduce emisiile de carbon la zero net, pe întregul lanț de valoare, până în 2040.

Mark Docherty, General Manager, Coca-Cola România, a adăugat: “Avem responsabilitatea de a contribui la rezolvarea provocării globale reprezentate de deșeurile de ambalaje și ne propunem să producem o schimbare în bine, prin tot ceea ce înseamnă activitatea noastră: modul în care sunt fabricate băuturile noastre, designul ambalajelor și ce se întâmplă cu acestea după ce băuturile sunt consumate. Iar această inaugurare, precum și inovațiile și investițiile realizate constant de-a lungul anilor demonstrează dedicarea noastră față de îndeplinirea acestui angajament. Suntem toți parte a acestui proiect, alături de partenerii noștri, dar și de consumatorii din România, cărora le vom oferi în curând toate produsele noastre în ambalaje din 100% PET reciclat. Împreună putem contribui la schimbare, iar mesajul nostru este unul simplu: fiecare gest simplu contează – fiecare sticlă PET colectată separat poate primi o nouă viață.”

Mai apoi, am pornit într-un tur al fabricii și am fost să vedem unitatea de producție a PET-ului reciclat (rPET).

Am aflat că procesul de producție al rPET începe odată cu sortarea atentă a ambalajelor din plastic într-o facilitate specializată. Aceste ambalaje sunt transformate în fulgi PET, care sunt achiziționați de companie de la furnizori verificați și supravegheați constant pentru a se asigura că îndeplinesc cele mai stricte standarde de calitate din industria alimentară.

La fabrica din Ploiești, fulgii PET parcurg etapele finale ale procesului de reciclare. Aceste etape includ introducerea lor într-un echipament de sortare avansat, urmată de decontaminare pentru a se asigura că îndeplinesc standardele stricte de calitate și siguranță alimentară. Acest proces progresiv implică eliminarea materialelor străine, topirea, decontaminarea și transformarea rezinei de rPET în granule. Granulele rezultate sunt apoi utilizate pentru producerea preformelor și a recipientelor pentru băuturi.

Un aspect esențial al acestui proces este că sticlele obținute din PET reciclat pot fi colectate și reciclate din nou, într-un ciclu continuu. Astfel, se contribuie la reducerea deșeurilor și la conservarea resurselor naturale.

În ultimii 5 ani, Sistemul Coca-Cola din România a investit aproximativ 1 miliard de lei în modernizarea și extinderea capacității de producție, contribuind astfel la crearea de noi locuri de muncă și la dezvoltarea economică a țării.

Conform studiului „Impactul socio-economic al Sistemului Coca-Cola în România”, realizat pe baza datelor financiare din 2022, prezența acestui sistem pe piața locală generează o valoare adăugată de 613 milioane de euro, echivalentul a 0,21% din PIB-ul României.

Cu această inaugurare, Sistemul Coca-Cola din România face un pas important către un viitor și mai sustenabil și demonstrează că fiecare gest simplu poate contribui la schimbarea în bine a lumii în care trăim. Prin colectarea separată a sticlelor PET și transformarea lor în ambalaje noi, Sistemul Coca-Cola pune bazele unei economii circulare și reduce impactul asupra mediului.

Articol susținut de Sistemul Coca-Cola

ARHIVĂ COMENTARII
pandur • 2023-10-18 11:37:56
Compania asta a lansat dopurile alea cu "sforicia", sa nu pierzi dopul; nu cred ca au intrebat si utilizatorii inainte.
5 17
Pensionar_2021 • 2023-10-18 21:59:49
Necazul nu este ca e legat dopul, ci ca "sforicia" este foarte prost implementata: se desface greu dopul, raman margini neregulate, care te pot rani, etc.
3 9
TarzanescuDEla7 • 2023-10-20 03:25:28
Vai ce sarcina grea...in loc sa va bucurati ca se inventeaza noi chestii menite sa ajute planeta asta sufocata de gunoaie, voi va plangeti ca niste fete, vai nu pot sa desfac un dop, tre' sa scriu pe net despre asta...
1 1
licasamadau • 2023-10-18 14:55:54
Sistemul Coca-Cola în România a făcut un pas important în călătoria spre ambalaje sustenabile și o economie circulară după aproape de 30 de ani în care i-a durut undeva de ambalajele sustenabile si economia circulara. Dupa 90 exista cat de cat un sistem de reciclare prin utilizarea ambalajelor returnabile de sticla, chiar si de plastic pentru cine isi mai aduce aminte.
3 15
mmmircea • 2023-10-18 15:37:57
Au inceput cu sticla returnabila de 1l in anii 90, dar apoi au trecut rapid la plastice.
0 14
ABBV • 2023-10-18 15:54:30
Yeeee mai mult BPA !! Daca treceau inapoi la sticla de sticla ...se putea zice ca le pasa ....asa nu reduc otrava, unde mai pui ca plasticul ala nu poate fi folosit de mai mult de trei sau patru ori.
1 17
Landser • 2023-10-19 09:44:23
Si cine cara sticlele?
8 1
e.o. • 2023-10-18 17:17:20
Soluția ideală este să reducem consumul a tot ce este ambalat la PET, HDPE, LDPE. rPET ar trebui tratat cu suspiciune în cazul alimentelor. Merge pentru detergenți.
1 22
SKBjull • 2023-10-18 18:07:33
Materialele plastice sunt una dintre cele mai mari minciuni ale capitalismului. Sigur, au scăzut costurile de transport, nu s-a ars mai mult combustibil fosil pentru transportul lichidelor de la fabrică la raft, dar 97% din copii au microplastic în corp. Pentru viitor? Trenuri electrice, camionete hibride, ambalajele din sticlă. Un 20% în plus la prețul de vânzare nu ar trebui să ne mai sperie. Statul ne-a furat mai mult din buzunare în ultimii doi ani.
4 19
sicario • 2023-10-18 19:52:05
Dacă le fac tot din plastic, degeaba.
1 18
boggg • 2023-10-19 08:12:10
Coca-Cola sunt ăia care ambalează sticlele de 2 litri în folie câte 2 ṣi apoi folosesc încă o folie ca să ambaleze 6 sticle?
1 15
Xzolo • 2023-10-19 09:21:04
Vorba unui user de mai sus : nu au intrebat pe nimeni despre dopul minune, agatat de bidon,daca sunt multumiti de inventia unui emo , ca sa multumeasca CEO. Vai de caimacul lor. Si noi ramanem doar cu scrisul. Oribile dopuri, mai ales pentru soferi.
3 6
SerbanO • 2023-10-19 09:26:16
Coca Cola și sustenabilitatea...asta după ce pun stăpânire pe toate sursele de apă potabilă din țările sărace și contribuie vădit la degradarea sănătății a populației generale. Hotnews, v-ați găsit de la cine să primiți bani: Coca Cola, companii de tutun...urmează păcănele și videochat?
1 7
Spitfire • 2023-10-19 10:12:54
Imaginați-vǎ cat s-ar reduce poluarea mondială daca firmele astea inutile gen Coca Cola nu ar exista. Si nu doar asta, dar cati oameni ar fi mai sănătoși fara sa bea atâta zahăr si chimicale din băuturile lor “răcoritoare”.
3 11
ximigu • 2023-10-19 10:32:37
Clasic Greenwashing. Dacă le-ar păsa ar trece complet la sticlă returnabilă, cu garanție de 50% din valoarea produsului ca să motiveze cu adevărat oamenii. Altfel e același plastic ordinar care ne otrăvește încet dar sigur.
1 11
Levellers • 2023-10-19 13:19:44
"Coca-Cola...in Angola... " era un cantec. Acum, si in Romania.
1 4
un domn • 2023-10-19 13:49:10
Tonele de pet uri care plutesc pe : Dunare, Delta Dunarii, Siret, Omes, Olt, Lacul Vidraru, Lacul Bicaz, cu pet uri coca cola ce soarta au ?
1 8
c8ilu • 2023-10-19 20:04:11
sunt studii publicate care arata ca PET-ul reciclat e mai toxic decat cel "nou". Pentru ca nu se stie sursa PET-ului si ce substante au fost tinute in el. PET-ul reciclat e mai instabil si pe langa BPA introduce in continut si metale grele sau toxine din... gunoiul in care a fost depozitat.
0 2
Padrese • 2023-10-19 22:14:34
Bună idee, pe când și reducerea consumului de CO2? Câte tone de CO2 consuma fabrica intr-o luna? 80-100?
1 0
AcidMan • 2023-10-20 07:36:36
Vedeți documentarul unor francezi despre “reciclare și sustenabilitate” la Coca Cola Spoiler alert: nu există reciclare și sustenabilitate la Coca Cola Plătesc lobby pentru a scădea țintele de reciclare, plătesc lobby ca să își păstreze mizeriile de sticle de plastic, se laudă cu cifre care nu există… În plus, ăla de a inventat mizeria aia de dop ar trebui tras în țeapă, ca pe vremea lui Țepeș
0 3
INTERVIURILE HotNews.ro