Sari direct la conținut

Traian Băsescu a fost externat, după zece zile de spitalizare

HotNews.ro
Traian Băsescu, Foto: Inquam Photos - Sabin Cirstoveanu
Traian Băsescu, Foto: Inquam Photos - Sabin Cirstoveanu

Fostul preşedinte Traian Băsescu – actual europarlamentar – a fost externat, vineri, de la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila”, unde a fost tratat pentru gripă.

Surse politice au declarat pentru Agerpres că fostul şef al statului a fost internat timp de zece zile.

Traian Băsescu, în vârstă de 72 de ani, a fost internat la Secţia Clinică Boli Infecţioase.

Traian Băsescu a mai avut probleme medicale. În martie 2022, la puţin timp după decizia instanţei supreme privind colaborarea sa cu Securitatea, el a fost internat la spital în Bruxelles, speculaţiile la acel moment fiind că ar fi avut probleme cardiace.

În 2006, el a fost supus unei operaţii de hernie de disc, iar în 2020 a declarat că a fost supus unei intervenţii chirurgicale complexe la nivelul aortei, într-un spital din Paris, fără a preciza însă momentul intervenţiei.

După decizia defintivă referitoare la colaborarea sa cu fosta Securitate şi declaraţiile făcute în contextul mutării sale din vila de protocol de care beneficia în calitate de fost preşedinte şi la care a fost nevoit să renunţe, Traian Băsescu, care este europarlamentar PMP, nu a mai avut apariţii publice.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro