Sari direct la conținut

Examenul teoretic pentru obţinerea permisului auto va putea fi dat oriunde în ţară. Nu și proba practică – lege promulgată

HotNews.ro
Examen auto, Foto: Agerpres
Examen auto, Foto: Agerpres

Examenul teoretic pentru obţinerea permisului de conducere va putea fi dat oriunde în ţară, nu numai în localitatea de domiciliu, așa cum se întâmplă acum, conform unei legi promulgate miercuri de către președintele Klaus Iohannis. Proba practică va putea fi susținută, însă, în continuare doar în localitatea de domiciliu a celui care dă examenul auto.

Legea, adoptată de Camera Deputaților în luna februarie, completează Ordonanţa de Urgenţă 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

Care sunt modificările privind susținerea examenului auto

Actul normativ promulgat miercuri modifică mai multe articole, astfel:

  • „Persoanele care solicită participarea la examen pentru proba teoretică în vederea obținerii permisului de conducere sau a unor noi categorii ori subcategorii ale acestuia trebuie să îndeplinească, potrivit legii, condițiile de vârstă și să facă dovada pregătirii teoretice prin cursuri organizate de unități autorizate, potrivit legii.
  • Persoanele care solicită participarea la examen pentru proba practică în vederea obținerii permisului de conducere sau a unor noi categorii trebuie să fie apte din punct de vedere medical, potrivit legii, să facă dovada pregătirii practice prin cursuri organizate de unități autorizate și să fi fost declarate admise de către autoritatea competentă la proba teoretică de verificare a cunoștințelor, potrivit legii.
  • Pregătirea teoretică și practică în vederea obținerii permisului de conducere va fi organizată pe module și va fi recunoscută reciproc de unitățile autorizate cu atribuții în domeniu.
  • Proba teoretică de verificare a cunoștințelor pentru obținerea permisului de conducere se poate susține la orice autoritate competentă de pe teritoriul României cu respectarea condițiilor de vârstă, potrivit legii.
  • Proba practică pentru obținerea permisului de conducere și eliberarea acestuia se realizează de către autoritatea competentă pe raza căreia solicitanții își au domiciliul ori reședința sau, în cazul celor aflați la studii în România de cel puțin 6 luni, de către autoritatea competentă pe raza căreia se află adresa unde locuiesc”.

Conform expunerii de motive, principala modificare vizează reducerea timpilor de aşteptare de la promovarea examenului teoretic până la participarea la examenul practic de obţinere a permisului de conducere şi oferirea posibilităţii candidaţilor la obţinerea permisului de conducere de a participa la examenele teoretice oriunde în ţară.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro