Sari direct la conținut

Care dintre locuitorii Europei sunt cel mai atașați emoțional de țara lor

HotNews.ro
Uniunea Europeana, Foto: Amer Ghazzal / Shutterstock Editorial / Profimedia
Uniunea Europeana, Foto: Amer Ghazzal / Shutterstock Editorial / Profimedia

Grecii și bulgarii se simt cei mai atașați emoțional cetățeni față de țările lor, arată un sondaj al European Social Survey. La capătul opus se află Olanda, Belgia și Regatul Unit.

Majoritatea europenilor au legături emoționale puternice cu patria lor; mai mult de jumătate dintre cetățenii UE au indicat legături „foarte puternice” (57%), iar o treime au exprimat sentimente „destul de puternice”.

Este important de remarcat faptul că patriotismul poate fi exprimat în diferite moduri, cum ar fi mândria de a fi cetățean al unei țări, de sentimentul puternic de identitate națională sau disponibilitatea de a-și apăra țara.

Nivelul de patriotism este influențat de factori precum istoria națională, valorile culturale, climatul politic și condițiile economice.

(Click pe imagine pentru a o mări)

Pentru o mai ușoară „citire” a datelor în graficul de mai sus am lăsat doar valorile extreme- „deloc atașat” și „foarte atașat”. Un link către graficul complet găsiți la finalul textului.

România se află pe locul al 6-lea în acest clasament, după bulgari, greci, muntenegreni, portughezi și maghiari.

Circa 15% dintre românii chestionați au acordat o notă mai mică de 5, semnificând că sunt mai degrabă mai puțin atașați emoțional.

Vezi aici graficul complet cu toate nivelele intermediare

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro