Pentru prima oară, românii văd pagini din testamentul Nababului, cel mai bogat român / Mesajul pentru politicieni

​„Secretul succesului stă numai în alegerea și selecțiunea oamenilor cu care lucrezi”, sunt cuvintele scrise de mâna Prințului Cantacuzino în Testament, un document pe care site-ul de București B365.ro le face publice pentru prima oară, prin intermediul moștenitorilor celui numit, în epocă, Nababul.

Prințul Gheorghe Grigore Cantacuzino a fost prim-ministru al țării în două rânduri (1899-1900 și 1904-1907), deputat și senator, ministru în mai multe legislaturi și primar al Bucureștilor. Este descendent direct al domnitorului Constantin Brâncoveanu. S-a născut în 1832 și a decedat în 1913.

Despre cel denumit Nababul gurile rele spuneau că pe cât era de bogat, pe atât era de zgârcit, însă testamentul său, întocmit în 1908, îl arată ca pe un foarte iscusit administrator al unei averi colosale, scrie site-ul de București B365.ro. Și, ca un exemplu, pentru liderii de azi.

Cum ar arăta România dacă politicienii ar urma sfatul din testamentul Nababului, adresat acum mai bine de un secol liderilor și politicienilor? Și valabil și azi: „Secretul succesului stă numai în alegerea și selecțiunea oamenilor cu care lucrezi”.

Provenit dintr-o familie foarte bogată, Prințul Cantacuzino a moștenit multe proprietăți, dar și-a sporit averea prin muncă și pasiune de-a lungul vieții, până când a devenit cel mai înstărit om din România, mai chivernisit chiar decât Regele Carol I.

„Dacă veți căuta vreun cancan despre Nabab, nu veți găsi”

„A fost un exemplu de moralitate și de onestitate. Dacă veți căuta vreun cancan despre Nabab, nu veți găsi. A fost un conservator veritabil în adâncul sufletului lui, un om hiper bine organizat și un iubitor de țară. În testamentul său găsim nu doar o listă de proprietăți, ci și pagini întregi unde lasă indicații, spune că în afacerile lui a lucrat numai cu români, cu fii de țărani”, spune Maximilien Caradja Johnson, unul dintre urmașii lui Gheorghe Grigore Cantacuzino.

Max s-a născut la Paris în 1990, iar în 1998, când avea 8 ani, s-a mutat la București și a studiat la Liceul Francez „Anna de Noailles”.

Străbunica lui, Prințesa Ecaterina Caradja Cantacuzino, a fost nepoata Nababului, cea pe care acesta a crescut-o în Palatul Cantacuzino de pe Calea Victoriei, în prezent Muzeul „George Enescu”.

Testamentul niciodată publicat

Testamentul lui Gh. Grigore Cantacuzino. Sursa foto: Arhiva personală a lui Max Caradja Johnson

Max Caradja Johnson a vorbit cu B365.ro despre uriașa moștenire pierdută a familiei Cantacuzino, naționalizată și jefuită în timpul regimului comunist sau pur și simplu distrusă după anul 1989. El a pus la dispoziție și testamentul Nababului, care nu a fost niciodată publicat.

Redactat în anul 1908, documentul istoric vorbește nu numai despre o colosală bogăție, ci mai ales despre ceea ce gândea și dorea omul de stat pentru România.

Testamentul lui Gheorghe Grigore Cantacuzino are 22 de pagini și „în întregul lui este datat și subscris cu însăși mâna mea, la București, 2 august, 1908”, potrivit B365.ro, care publică fragmente din acesta.

Averea uriașă a Prințului: case, moșii și munți

„Las copiilor și urmașilor mei, ca un legat pios, sacra datorie de a-și iubi cu credință Patria și Legea ortodoxă creștină, și de le a apăra cu energie și fără șovăire pururea și în contra tuturor. În credința nestrămutată de țară și de neam dânșii să caute pururea firul conducător al purtărei lor în mijlocul greutăților și luptelor vieții noastre trecătoare”, scrie Prințul Cantacuzino.

• 23 de moșii
• 6 vii
• „casa cea mare”, Palatul Cantacuzino, din Calea Victoriei
• casa din strada Frumoasă nr. 39, „cumpărată de la George Antonescu”
• casa din str. Edgar Quinet nr. 10, „cumpărată de la Kibrik”
• casa din strada Academiei colț cu str. Edgar Quinet împreună cu locul din bulevardul Academiei, ”moștenite de la mătușa mea Luxandra Coridali”)
• locuri virane (moștenite pe Calea Victoriei, în Giurgiu, Constanța și la plaja Mamaia)
• 17 munți („Zamora, moștenit de la părintele meu Grigore Cantacuzino-districtul Prahova, munții Vornicul, Gâlma Secăriei, Mierlele, Steioasa mică, Zănoaga Uliță, Zănoaga Mortului, Piscul Leorzei, Nemernicul, Lacul Roșu, Moașa, Grohotișul, Stoioasa Mare, Colții Morarului’ etc)
• terenuri petrolifere în Prahova

Palatul Cantacuzino este în prezent Muzeul George Enescu. Sursa foto: Ncristian | Dreamstime.com

Toate aceste avuții impresionante au fost prădate de comuniști, familia Caradja Cantacuzino reușind să recupereze până acum un singur conac, și acela total ruinat, care a aparținut Prințesei Ecaterina, prima nepoată a Nababului.

Testamentul Nababului menționează și faptul că terenurile petrolifere sunt patrimoniu național și nu trebuie încredințate străinilor:

„Rog pe iubita mea soție și pe iubiții mei copii, gineri și nepoți să urmeze cu administrațiunea averei mele tot astfel cum ar organiza-o în viață eu fiind. Să urmeze dar împreună cu toții în căutarea în regie a întregei averi lăsată de mine inclusiv cu exploatarea terenurilor petrolifere, fugind cu desăvârșire de darea vreunei moșii în arendă, sau de concedarea terenurilor noastre petrolifere vreunei societăți străine. Este absolută nevoe ca în formarea oricărei Societăți petrolifere acțiunile ei să fie atribuite numai românilor, iar direcțiunea ei să fie absolut încredințată unui român”.

Viața de film a Prințesei Ecaterina Caradja Cantacuzino, răpită de tatăl ei

Prințesa Ecaterina. Sursa foto: Arhiva personală a lui Max Caradja Johnson

Prințesa Ecaterina Caradja Cantacuzino (1893-1993) a fost străbunica lui Max. Mama ei a fost Irina Cantacuzino, fiica Nababului. La vârsta de 3 ani, Ecaterina a fost răpită de tatăl ei, Rodolf Radu Kretzulescu, și ascunsă într-un orfelinat din Anglia sub numele de Jeanne Bardin, timp de zece ani.

Rodolf a vrut astfel să se răzbune pe mama fetiței pentru că l-a părăsit și să-l șantajeze astfel pe socrul său, Gheorghe Grigore Cantacuzino, în speranța unor beneficii materiale.

În memoria fiicei sale dispărute, în anul 1897, Irina Cantacuzino a înființat cea mai mare instituție filantropică din România, Leagănul „Sfânta Ecaterina”, situat lângă Arcul de Triumf și proiectat de arh. I. D. Berindey, având motto: „Pentru copii fără mamă, de la o mamă fără copil”. Irina s-a stins din viață fără să-și mai vadă vreodată fetița. În anul anul 1908, Ecaterina a fost descoperită și adusă în țară, unde a locuit în Palatul Cantacuzino de pe Calea Victoriei, împreună cu bunicul ei, Nababul, cel care a crescut-o și a educat-o.

În timpul celui de-al doilea război mondial, după bombardamentele aliaților asupra rafinăriilor de la Ploiești (1943), în beciul conacului său de la Nedelea-Prahova, Ecaterina a ascuns zeci de aviatori americani, nevoiți să aterizeze forțat sub focul bateriilor antiaeriene germane.

A ajuns faimoasă în America, supranumită fiind de piloții americani „Îngerul de la Ploiești”. Despre faptele ei spectaculoase s-au scris cărți, a fost invitată la televiziunea americană și pentru curaj a primit medalia „George Washington”.

Ecaterina Caradja Cantacuzino a emigrat în SUA în 1951 și s-a întors acasă în anul 1991, ultima sa dorință fiind să trăiască timpul rămas din viață în Leagănul de copii „Sf Ecaterina”, înființat de mama sa.

„Nababul a iubit-o mult, era prima lui nepoată, Irina a fost prima lui fată, iar cea de-a doua, Alexandra, nu a avut copii. Era o legătură familială emoțională aparte și a luat sută la sută în sarcină educația ei. Nababul era o persoană cu agendă foarte încărcată, dar foarte bine organizată, și în fiecare seară își dedica timp pentru educația Ecaterinei”, povestește Max Caradja Johnson

Gh. Grigore Cantacuzino a clădit cele mai frumoase trei palate din România, cel din Calea Victoriei (azi Muzeul „George Enescu”, aflat din anul 2021 în lucrări de consolidare și restaurare mult întârziate), Palatul „Micul Trianon” de la Florești, în prezent o ruină, și Palatul Cantacuzino de la Zamora, Bușteni, singurul care a fost recuperat de moștenitori și pus în circuitul cultural muzeal.

Citește întreaga poveste pe B365.ro.