Sari direct la conținut

Creşte presiunea asupra președintelui Iohannis pentru a se retrage din cursa pentru conducerea NATO. Scenarii la Bruxelles pentru șeful statului

HotNews.ro
Klaus Iohannis vrea sa devina urmatorul secretar general al NATO, Foto: Kenzo Tribouillard / AFP / Profimedia Images
Klaus Iohannis vrea sa devina urmatorul secretar general al NATO, Foto: Kenzo Tribouillard / AFP / Profimedia Images

În opinia majorităţii ţărilor NATO, a sosit momentul ca preşedintele României, Klaus Iohannis, să se retragă, după două luni de competiţie pentru funcţia supremă în alianţă, scrie POLITICO, în condiţiile în care joi și vineri, la Praga, miniştrii de externe din Alianţa Nord-Atlantică se reunesc pentru a schiţa deciziile summitului din iulie de la Washington.

În culise, scrie POLITICO, o serie de oficiali şi diplomaţi europeni consideră că Iohannis joacă pe termen lung şi se foloseşte de candidatura sa la NATO pentru a se poziţiona pentru un alt rol de rang înalt în UE, potrivit News.ro.

De când şi-a anunţat candidatura, în martie, Iohannis a reuşit să obţină sprijinul unei singure ţări din grupul celor 32 de state. Şi aceasta este Ungaria, care a ameninţat săptămâna trecută că va renunţa la anumite operaţiuni NATO.

Slovacia rămâne nehotărâtă, dar toate celelalte 29 de ţări şi-au manifestat sprijinul pentru candidatul clar favorit, premierul olandez Mark Rutte.

Administrația prezidențială neagă presiunile

În timp ce miniştrii de externe ai NATO se reunesc joi şi vineri la Praga, teama este că, dacă Iohannis nu renunţă în curând, căutarea viitorului secretar general al NATO riscă să devină parte a manevrelor de culise pentru ocuparea posturilor de conducere din UE după alegerile europene din 6-9 iunie.

În mod obişnuit, sunt puse la bătaie preşedinţia Comisiei Europene şi a Consiliului European, precum şi rolul de şef al diplomaţiei UE, cele 27 de ţări ale UE încercând, de asemenea, să obţină portofoliile de comisar european pe care şi le doresc.

Acum, şefia NATO face parte din acest amestec. „Pentru prima dată, NATO face parte din pachet. Oficial nu este, dar neoficial este”, a declarat, sub protecția anonimatului, un oficial UE.

Biroul lui Iohannis a respins afirmaţiile potrivit cărora acesta ar fi fost supus unor presiuni pentru a părăsi cursa. „Nu există o astfel de presiune în ceea ce priveşte retragerea candidaturii. Acesta este răspunsul oficial al Administraţiei Prezidenţiale”, a declarat biroul său într-un e-mail pentru POLITICO.

Un puzzle complicat

Repartizarea funcţiilor de conducere este întotdeauna un puzzle complicat, echilibrând afilieri politice, geografie şi gen. Chiar dacă Rutte obţine postul NATO înainte ca liderii UE să discute despre posturile de conducere europene, liderii vor trebui să ia în considerare faptul că un liberal olandez l-a câştigat, au declarat doi diplomaţi europeni.

Iohannis a ajuns la o înţelegere cu aliaţii cheie pentru a renunţa la cursa pentru NATO până la începutul lunii iunie, sau cu o lună înainte de marele summit NATO de la Washington, au declarat doi înalţi oficiali europeni care au cerut păstrarea anonimatului.

La începutul acestei luni, Iohannis s-a întâlnit la Casa Albă cu preşedintele american Joe Biden, care l-a susţinut deja pe Rutte.

Renunţarea la candidatură înainte de cursa pentru funcţia supremă europeană şi înainte de summitul NATO din iulie îi va oferi lui Iohannis o oarecare bunăvoinţă din partea aliaţilor occidentali, pe care ar putea să o valorifice în timpul discuţiilor pentru funcţiile de conducere.

Cel de-al doilea mandat al său ca preşedinte al României se încheie în decembrie, menţionează POLITICO.

Scenarii pentru Iohannis

La Bruxelles se vehiculează mai multe scenarii pentru Iohannis. Una dintre opţiuni este foarte puţin probabilă: în cazul în care preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care este marea favorită, nu obţine un al doilea mandat, Iohannis a fost menţionat ca o alternativă.

La fel ca şi von der Leyen, liderul român provine din Partidul Popular European (PPE), cel mai puternic grup politic din UE. Iohannis este, de asemenea, vorbitor de germană şi are o experienţă de peste 10 ani ca şef de stat, scrie POLITICO.

România este, de asemenea, un exemplu în UE atunci când vine vorba de respingerea influenţei ruseşti, de susţinerea Ucrainei şi de integrarea în UE, inclusiv prin aderarea oficială la spaţiul Schengen fără vize.

Aliaţii lui Iohannis insistă asupra faptului că încercarea sa de a obţine postul la NATO nu este o simplă modalitate de a ajunge la un post în UE, deoarece el „crede cu tărie în necesitatea unei voci est-europene în acest cel mai important post de la NATO în acest moment”, potrivit unui oficial care este familiarizat cu gândirea preşedintelui român.

O altă opţiune vehiculată pentru Iohannis este ca acesta să devină comisar european pentru apărare. Von der Leyen a indicat deja că ar fi bine să aibă pe cineva din Europa de Est pentru acest portofoliu, care nu există în prezent, dar pe care vrea să îl creeze.

Cel mai vehiculat nume pentru acest post este însă cel al ministrului polonez de externe, Radoslaw Sikorski, dar, ţinând cont de surprizele care apar în orice puzzle cu funcţii de conducere, ar putea totuşi să-i revină lui Iohannis, au declarat alţi doi oficiali UE cu care a stat de vorbă POLITICO.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro