Sari direct la conținut

Silvestru Șoșoacă, plasat sub control judiciar pentru falsificarea semnăturilor la depunerea candidaturii la alegerile europarlamentare

HotNews.ro
Silvestru Șoșoacă, Foto: AGERPRES
Silvestru Șoșoacă, Foto: AGERPRES

Silvestru Șoșoacă a fost plasat sub control judiciar de către procurori, pentru uz de fals și fals în declarații privind listele cu susținători pentru candidatura sa ca independent la alegerile europarlamentare. Este vizat de anchetă și liderul AUR, George Simion, suspectat pentru instigare la falsificarea câtorva mii de liste de susținători, au declarat pentru HotNews.ro surse judiciare. Parchetul General a anunțat această anchetă, fără a indica însă vreun nume.

„În cursul zilei de astăzi, 5 iunie 2024, procurorul de caz din cadrul Secţiei de urmărire penală a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de un suspect, candidat la alegerile pentru Parlamentul European, pentru infracţiunile de uz de fals şi fals în declaraţii”, a transmis Parchetul General.

Este vorba despre Silvestru Șoșoacă, plasat sub control judiciar pentru 60 de zile.

Ancheta Parchetului General vizează și pe liderul AUR, George Simion, pentru instigare la falsificarea câtorva mii de liste de susținători necesare depunerii candidaturii lui Silvestru Șoșoacă pentru alegerile europarlamentare.

Parchetul General a transmis un comunicat de presă în care a anunțat că a fost deschis dosar penal, fără a menționa însă numele deputatului vizat și nici al candidatului independent pentru care ar fi fost falsificate semnăturile. Surse judiciare au declarat pentru HotNews.ro că este vorba despre liderului AUR, George Simion, și despre Silvestru Șoșoacă.

Ce spune Parchetul General:

  • „În luna aprilie 2024, liderul unei formațiuni parlamentare, deputat, i-a instigat, atât direct, cât și prin interpuși, pe mai mulți membri ai unei formațiunii politice și pe o serie de angajați ai Parlamentului României care desfășoară activități lucrative în cadrul formațiunii politice respective, să procedeze la falsificarea câtorva mii de liste de susținători necesare depunerii de către un candidat independent a candidaturii pentru alegerile pentru Parlamentul European din data de 9 iunie 2024.
  • În acest context, în data de 9 aprilie 2024, deputatul în cauză a solicitat, atât direct, cât și prin intermediul unor persoane de încredere, mobilizarea în regim de urgență a câtorva zeci de persoane la sediul central al formațiunii politice în scopul completării listelor de susținători necesare depunerii candidaturii independente, prin consemnarea în cuprinsul listelor a datelor reale ale unor cetățeni, copiate din alte liste de susținători completate anterior de membrii formațiunii, demers urmat de falsificarea semnăturilor respectivelor persoane.
  • În același scop, liderul formațiunii politice a transmis mesaje vocale pe grupurile de comunicare, iar în situațiile în care anumite persoane au refuzat să se conformeze, acesta le-a contactat direct punându-le în vedere să se deplaseze la sediul organizației în scopul arătat.
  • Ca urmare a demersului inițiat, în cursul zilei de 9 aprilie 2024, la sediul formațiunii s-au strâns aproximativ 50 de persoane, unele dintre acestea rămânând și pe timpul nopții, activitățile continuând și pe tot parcursul zilei de 10 aprilie 2024.
  • Pentru a-și conspira identitatea și activitățile ilicite, persoanele implicate în procesul de falsificare efectivă a listelor au inserat în spațiile dedicate datelor de identificare ale celor care au întocmit listele, datele unor persoane reale, dar fără legătură cu demersul arătat, cărora le-au falsificat semnăturile.
  • Totodată, în condițiile în care semnăturile falsificate nu erau suficiente pentru a permite depunerea candidaturii independente, reprezentanții formațiunii politice au procedat la fotocopierea listelor falsificate anterior, în vederea atingerii pragului de 100.000 de susținători.
  • Ca urmare a activităților descrise, în seara zilei de aprilie 2024, membrii formațiunii politice au finalizat activitatea de pregătire și îndosariere a listelor de semnături, aceasta fiindu-i transmisă persoanei care urma să-și depună candidatura și care s-a deplasat la Biroul Electoral Central, depunându-și candidatura. În data de 11 aprilie 2024, reprezentanții Biroului Electoral Central au confirmat oficial acceptarea candidaturii”.

Reacția lui George Simion

Contactat de HotNews.ro, liderul AUR George Simion spune că nu a fost citat, până în momentul de față.

„Procurorii nu mi-au transmis nimic până la această oră. Zeci de apropiați de-ai mei și membri din echipa de campanie sunt citați ca martori pentru azi și în zilele următoare și puși să dea declarații despre mine”, a transmis liderul AUR.

Acesta mai spune că „motivul audierilor total abuzive a martorilor (nu au fost citați pe procedura normală) este încercarea de scoatere a AUR din competiția electorală. Martorii sunt întrebați cu insistență despre președintele partidului, George Simion”.

De asemenea, el a postat și două mesaje pe Facebook, într-unul dintre acestea acuzând că „Vor să scoată AUR din listele electorale”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro