Sari direct la conținut

PSD ar vrea miting la Romexpo, pe 21 mai, unde să participe 120.000 de persoane

HotNews.ro
Codrin Stefanescu, Foto: Agerpres
Codrin Stefanescu, Foto: Agerpres

Social-democrații ar vrea să organizeze un miting la Romexpo pe data de 21 mai, la care să participe 120.000 de persoane din județele din sudul țării, a declarat pentru Mediafax secretarul general al PSD, Codrin Ștefănescu, precizând că partidul va avea sigur un miting și duminică la Târgoviște.

„În principiu vom organiza un miting săptămâna viitoare. Nu e bătut în cuie. Vom decide mâine (miercuri – n.r.). Rămâne bătut în cuie cel de la Târgoviște de duminică. Mâine decidem dacă facem mitingul de miercuri. Dacă îl facem, vor fi în jur de 120.000 de participanți numai de aici din județele din sud, la Romexpo”, a afirmat Codrin Ștefănescu, marți, pentru Mediafax.

Acesta a precizat că, în cazul în care analizele de campanie ale partidului vor arăta că nu este oportună o manifestație la București, atunci social-democrații vor renunța la idee. O decizie clară va fi luată și anunțată miercuri, a adăugat Ștefănescu.

„Varianta B, este foarte posibil ca mâine, făcând analizele noastre de campanie, să decidem că nu este oportun să ne mobilizăm atât de mulți oameni la acest miting. Mâine (miercuri – n.r.) vom face o declarație în sensul ăsta. Toate județele din sud sunt pregătite pentru acest miting mare, care este singurul incert”, a conchis secretarul general al PSD.

PSD a avut mitinguri, săptămâna trecută, la Iași și Galați. Manifestația de la Iași de joia trecută a avut loc cu ocazia Zilei Europei și în aceeași zi cu Summitul liderilor UE de la Sibiu. La mitingul PSD de sâmbătă, la Galați, a participat și premierul Viorica Dăncilă.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro