Sari direct la conținut

Fost ministru al cabinetului May, audiat după ce a afirmat că femeile care poartă burka arată ca nişte "cutii de scrisori"

HotNews.ro
, Foto:
, Foto:

​Fostul ministru de externe din Marea Britanie, Boris Johnson, va fi audiat pentru o posibilă încălcare a codului de conduită al Partidului Conservator după o serie de comentarii la adresa femeilor musulmane care poartă burka, a transmis o sursă din cadrul partidului, informează Reuters, citată de Mediafax.

Sursa a spus că au fost înregistrate o serie de reclamaţii şi că acestea vor fi luate în considerare de către o comisie independentă. Un purtător de cuvânt al partidului a refuzat să confirme investigaţia. „Codul de conduită este strict confidenţial”, a spus el într-o declaraţie.

Johnson a scris în The Daily Telegraph săptămâna aceasta că Danemarca a greşit când a interzis burqa, care este „o mantie ce le acoperă din cap până în picioare care ascunde faţa cu o plasă sau este purtată împreună cu niqab, un văl care nu lasă să se vadă decât ochii”.

Johnson, care a demisionat luna trecută nefiind de acord cu planurile guvernului privind Brexit, a declarat că haina a fost opresivă, ridicolă şi a făcut ca femeile să arate ca nişte cutii de scrisori şi spărgătoare de bănci, provocând nemulţumiri din partea unor politicieni şi a grupurilor musulmane britanice.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro