Meng Wanzhou dă în judecată autoritățile canadiene pentru arestarea sa
Meng Wanzhou, directorul financiar al Huawei, gigantul chinez din domeniul tehnologiei, a dat în judecată statul canadian pentru arestarea ei anul trecut pe aeroportul din Vancouver, la cererea Statelor Unite, relatează BBC, conform Mediafax.
Meng Wanzhou a fost reținută în decembrie în urma suspiciunii de fraudă și a încălcării sancțiunilor impuse de SUA Iranului.
Meng neagă toate acuzațiile împotriva ei. Autoritățile americane încearcă să o extrădeze pe Wangzou. Meng a depus o plângere civilă împotriva guvernului Canadei, a agenției de frontieră și a poliției pentru „încălcări grave” ale drepturilor sale civile.
China a criticat arestarea ei și a catalogat procesul de extrădare ca pe un „incident politic”. Ofiţerii au reținut-o pentru a obține informații pe care „nu credeau că le-ar fi obținut dacă reclamanta ar fi fost arestată imediat”, încălcând drepturile sale în temeiul Cartei drepturilor și libertăților omului din Canada.
Detenția ei a fost „ilegală” și „arbitrară”, se arată în plângere, iar ofițerii „în mod intenționat nu au informat-o cu privire la adevăratele motive ale detenției, dreptul la un avocat și dreptul de a păstra tăcerea”.