The New York Times: Victoria Turciei asupra lui Donald Trump (Editorial)

Decizia preşedintelui Trump de a retrage din Siria 1000 de militari americani fără să se fi consultat cu vreunul dintre consilierii săi, cu experţi sau cu aliaţi şi fără să-i fi avertizat pe camarazii de arme kurzi ai Americii, pe care i-a pus într-un pericol de moarte, a oferit dovada clară a pericolului pe care îl reprezintă incapacitatea sa cronică de a aprecia responsabilităţile unui preşedinte, scrie Rador, citând New York Times.

Aşa cum procedează întotdeauna, dl Trump a proclamat o mare victorie – „un rezultat uimitor” care a salvat „milioane şi milioane de vieţi”. Că o mulţime de kurzi şi-au pierdut deja viaţa, că mii de oameni şi-au părăsit locuinţele, că o puzderie de adepţi ai Statului Islamic au evadat din taberele în care erau încarceraţi, că kurzii înşişi au ajuns să ceară ajutor asasinului în masă Bashar al-Assad, că şi aşa şubreda credibilitate a Americii în lume a fost şi mai mult subminată, toate aceste lucruri n-au însemnat nimic pentru preşedinte. „Nu este frontiera noastră”, a declarat el, miercuri.

Lăudătorii dlui Trump s-au grăbit şi ei să înjghebeze o apărare – Orientul Mijlociu e plin de dictaturi respingătoare, de conflicte şi de crime împotriva umanităţii, iar preşedinţii anteriori au întârziat să scoată America din ceea ce, în opinia dlui Trump, ar fi nişte „războaie nesfârşite şi fără sens”. În nordul Siriei, americanii au fost surprinşi între doi aliaţi – kurzii, care au luptat alături de ei în teren şi turcii, a căror ţară este un aliat din cadrul NATO şi care deţin armament nuclear tactic american. În cele din urmă, trebuia să iasă ceva din toate astea. Exista o situaţie gravă care să motiveze retragerea.

Dar nu aşa.

Momentul extrem de ruşinos a fost ilustrat de două relatări din această săptămână. Prima a fost un videoreportaj aparţinând unui reporter rusofon care se plimba prin tabăra americană părăsită din nordul Siriei, învârtindu-se printre doze de Coca-Cola şi mingii de fotbal. Cea de-a doua a fost vestea potrivit căreia două avioane ale forţelor aeriene americane de tip F-15 au distrus un depozit american de muniţie din Siria pentru a împiedica aceste materiale să ajungă în mâinile altor grupări armate.

Nu este deloc neobişnuit ca Statele Unite să-şi demoleze propriile baze înainte de a părăsi un câmp de luptă. La fel au procedat şi în Afganistan şi în Irak. Dar, în mod normal, asta se face cu ajutorul buldozerelor şi al explozibilului, cu calm, în mod ordonat, nu prin atacuri ariene în ultimul minut. Iar americanii nu doar şi-au lăsat pur şi simplu în urmă muniţiile – în minţile tuturor acelor luptători kurzi se află tacticile, instrucţia şi felul de a proceda al personalului Forţelor Speciale Americane alături de care au luptat.

Trădarea a fost uluitoare. Kurzii sunt naţiunea pierdută a lumii, pământurile lor sunt împărţite între cinci ţări din Orientul Mijlociu care îi ameninţă ca pe nişte interlopi periculoşi. Ei credeau că în Statele Unite au găsit un protector – kurzii din Irak au fost aliaţii Americii, iar cei din Siria au dus greul luptelor împotriva Statului Islamic. După care brusc, printr-o convorbire telefonică de pe data de 6 octombrie cu preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdoğan, dl Trump i-a vândut, făcând totodată un cadou neaşteptat şi nepromis nu doar dlui Erdoğan, care îi consideră pe kurzii sirieni nişte duşmani de moarte, ci şi dlui Assad şi patronilor săi, ruşii şi iranienii.

Dacă mai e nevoie de alte dovezi, atunci mai e şi scrisoarea dezarmant de puerilă adresată dlui Erdoğan, cu obişnuita ameninţare de a distruge economia turcă şi cu sfatul prietenesc „Nu fi dur. Nu fi prost!” – scrisoare pe care, potrivit confirmărilor biroului preşedintelui turc, dl Erdoğan a aruncat-o la coş.

Senatorul democrat din Virginia, Mark Warner, a propus o lege care să faciliteze rapid vize pentru Statele Unite traducătorilor şi altor kurzi sirieni care au luptat alături de forţele americane împotriva Statului Islamic. Congresul ar trebui să adopte rapid această lege.

A fost cel puţin plăcut de constatat că mulţi congresmeni republicani s-au declarat suficient de oripilaţi de trădarea dlui Trump faţă de kurzi pentru a condamna asta în Camera Reprezentanţilor printr-o rezoluţie care a fost adoptată cu 354 de voturi contra 60. Senatul şi-a pregătit propria lege, deşi votul nu a fost programat. Joi, senatorul Lindsay Graham, care îl criticase dur pe dl Trump pentru că a dat undă verde Turciei să invadeze Siria, a dat înapoi, afirmând că va conlucra cu preşedintele „pentru a se consolida portiţa creată”.

A rămas în sarcina secretarului de stat Mike Pompeo şi a vicepreşedintelui Mike Pence „să dreagă urgent busuiocul” la Ankara, în Turcia, iar joi, după convorbiri care au durat aproape cinci ore, dl Pence a anunţat solemn că dl Erdoğan a acceptat un armistiţiu de cinci zile în ofensiva sa din nordul Turciei. Dar ministrul turc de externe, Mevlüt Çavuşoğlu, a declarat imediat că acordul nu înseamnă deloc un armistiţiu, ci doar „o pauză pentru operaţiunile noastre”. „Am obţinut ce am vrut”, a mai adăugat el. La fel ca Rusia şi Iranul.