Sari direct la conținut

Companie daneză condamnată pentru că a vândut kerosen rușilor din Siria

HotNews.ro
Bombardament in Siria, Foto: AFP / AFP / Profimedia
Bombardament in Siria, Foto: AFP / AFP / Profimedia

O companie daneză de comercializare a carburanților și CEO-ul acesteia au fost condamnați marți pentru livrarea unor cantități mari de kerosen destinate Forțelor Aeriene Ruse în Siria, într-un proces rar pentru încălcarea embargoului occidental asupra țării, scrie AFP.

Instanța din Odense, unde procesul se desfășura din octombrie, „a stabilit că livrările au constituit încălcări obiective ale sancțiunilor europene” care vizează regimul lui Bashar al-Assad.

Condamnate pentru că au vândut de 33 de ori între 2015 și 2017 un total de 172.000 de tone de kerosen aproximativ către două companii rusești, compania Dan-Bunkering și compania-mamă Bunker Holding au fost obligate la plata unei amenzi de 34 de milioane de coroane (4,6 milioane de euro).

Aceste cantități mari de combustibil, în valoare de aproape 90 de milioane de euro, au fost apoi livrate în Siria, unde au fost folosite pentru aprovizionarea avioanelor de luptă rusești din țară, potrivit justiției daneze.

CEO-ul Bunker Holding, Keld Demant, a fost condamnat la patru luni de închisoare cu suspendare. A părăsit instanța fără a comenta, a notat un jurnalist AFP.

Avocații companiei și managerul acesteia au pledat pentru achitare, susținând că nu pot controla alegerea făcută de clienții lor ruși, care nu sunt sancționați.

La fiecare dintre cele 33 de comenzi, managerul „ar fi trebuit să-și dea seama că era extrem de probabil ca kerosenul să fie folosit de armata rusă în Siria”, a spus, însă, instanța.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro