Sari direct la conținut

Viktor Orban vine azi la București unde are programate consultări cu premierul Marcel Ciolacu

HotNews.ro
Marcel Ciolacu și Viktor Orban, Foto: Guvernul Romaniei
Marcel Ciolacu și Viktor Orban, Foto: Guvernul Romaniei

Viktor Orban va purta vineri discuții cu liderii bulgari la Sofia și apoi va veni la București, unde se va întâlni cu premierul Marcel Ciolacu, a anunțat miercuri Bertalan Havasi, purtătorul de cuvânt al premierului maghiar, citat de agenția de stat MTI. Vizita în România și Bulgaria vine în contextul în care cele două state au obținut aderarea completă la Schengen în mandatul Ungariei în fruntea Consiliului UE.

Premierul ungar Viktor Orban se va duce vineri la Sofia, unde va discuta cu președintele bulgar Rumen Radev, apoi, după-masa va ajunge la București, unde se va întâlni cu premierul Marcel Ciolacu.

Potrivit programului anunţat de Biroul de presă al Guvernului, Orban și Ciolacu vor purta discuţii la Palatul Victoria la ora 17:00, ulterior fiind programate declaraţii comune de presă.

Pe 22 noiembrie, prim-ministrul Marcel Ciolacu s-a întâlnit la Budapesta cu omologul său ungar, cu care a discutat despre procesul de integrare deplină a României în Spaţiul Schengen. Vizita la Budapesta a avut loc în contextul în care Ungaria deţine, până la 31 decembrie 2024, Preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene.

Miniștrii de Interne din UE au votat pe 12 decembrie ca România și Bulgaria să intre în Schengen cu granițele terestre de la 1 ianuarie. Cele două state erau deja în Schengen cu granițele maritime și aeriene din martie.

„Semnat și parafat – dragi prieteni bulgari și români, bine ați venit în spațiul Schengen!”, a fost mesajul președinției maghiare a UE, imediat după votul unanim privind aderarea.

Gazul natural, subiectul central al vizitei

În România, Viktor Orban ajunge la doar câteva zile după ce compania MVM din Ungaria a anunțat că a încheiat un acord cu nemții de la E.ON privind preluarea diviziei de furnizare gaze și energie electrică a E.ON România.

Tranzacția este așteptată să se încheie în prima jumătate a anului 2025.

Potrivit unor surse apropiate tranzacției, MVM urmează să preia E.ON Furnizare la prețul de 205 milioane euro. Experții din domeniu consideră că este un preț mare, motiv pentru care companii din România precum Romgaz, OMV Petrom sau Hidroelectrica nu au dorit să cumpere furnizarea de la E.ON, deși s-au arătat interesate de tranzacție.

Ungurii de la MVM sunt dispuși să plătească un preț mare pentru furnizarea de la E.ON pentru că este nevoie de o piață de desfacere pentru gazele rusești, consideră Răzvan Nicolescu, expert în energie. „Vor să controleze direct consumatorii. La ce preț vor livra? La prețul la care vor livra și companiile românești Romgaz și Petrom care au rezerve de gaz pe o perioada mult mai mică decât Gazprom”, spune Nicolescu.

Gigantul rus Gazprom a pierdut mare parte din piața europeană, după invadarea Ucrainei în urmă cu doi ani. De la 1 ianuarie 2025, vor pierde și mai mult teren, ca urmare a finalizării acordului cu Ucraina pentru tranzitul gazelor.

Alegeri București 2025: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.

INTERVIURILE HotNews.ro