Gorbaciov intervine în tensiunile dintre Rusia și Occident: ”Americanilor li s-a urcat la cap. S-au proclamat câștigători ai Războiului Rece”
Actuala criză ruso-occidentală îşi are originea în „aroganţa” americană după destrămarea Uniunii Sovietice, a afirmat vineri ultimul lider sovietic Mihail Gorbaciov, în ajunul celei de-a 30-a aniversări a demisiei sale, care a constituit sfârşitul oficial al URSS, informează AFP citată de Agerpres.
„Aceasta li s-a urcat la cap, aroganţa, autosatisfacţia, ei (americanii) s-au proclamat câştigători în Războiul Rece, în condiţiile în care împreună am salvat lumea de la confruntare”, a declarat Gorbaciov.
„Cum se poate spera la relaţii de echitate cu SUA, cu Occidentul în această situaţie?”, a continuat Mihail Gorbaciov, 90 de ani, într-un interviu pentru agenţia de presă RIA Novosti, denunţând „triumfalismul” Washingtonului.
Extinderea NATO
Potrivit fostului lider sovietic, tabăra occidentală dorea „să construiască un nou imperiu, astfel s-a născut ideea extinderii NATO”.
Extinderea Alianţei Nord-Atlantice cu ţări din fostul bloc comunist în anii 1990 este, potrivit preşedintelui rus Vladimir Putin, cauza profundei crizei dintre Rusia şi Occident, pentru că, în opinia Kremlinului, NATO este principala ameninţare la adresa securităţii strategice a Federaţiei Ruse.
Preşedintele rus a cerut luna aceasta SUA şi aliaţilor lor să semneze tratate care interzic în special orice extindere viitoare a Alianţei, precum şi orice cooperare militară în ceea ce Rusia consideră a fi zona sa de influenţă.
Washingtonul, care consideră inacceptabile o serie dintre aceste revendicări, a acceptat cu toate acestea organizarea de negocieri în ianuarie, pentru a permite o detensionare, Occidentul având temerea că Moscova ar putea lansa o invazie în Ucraina, fostă republică sovietică ce vrea să adere la NATO.
Speranțele lui Gorbaciov
Săptămâna aceasta, Vladimir Putin a apreciat drept „pozitive” primele reacţii americane la cererile Rusiei, însă el a declarat totodată că pregăteşte măsuri „militare şi tehnice” pentru a răspunde la ameninţarea occidentală.
Gorbaciov a salutat negocierile prevăzute să aibă loc în ianuarie. „Le susţin şi sper că va exista un rezultat care le va permite tuturor ţărilor europene să se simtă în securitate”, a subliniat el.
SUA şi Uniunea Europeană acuză Moscova că a comasat trupe la frontiera Ucrainei şi ameninţă Rusia cu sancţiuni economice fără precedent în caz de agresiune.
Unica agresiune vine dinspre Kremlin
Casa Albă a respins acuzaţiile preşedintelui rus Vladimir Putin, care a susținut că Occidentul este promotorul tensiunilor cu Ucraina, şi a subliniat că „unica agresiune” pe care o remarcă este „retorica belicoasă” a liderului de la Kremlin şi creşterea prezenţei militare ruse la frontieră.
„Ei bine, faptele sunt o chestie simpatică, iar faptele arată clar că unica agresiune pe care o vedem la graniţa Rusiei şi Ucrainei o reprezintă creşterea prezenţei militare a ruşilor şi retorica belicoasă a liderului Rusiei”, a declarat Psaki în conferinţa de presă zilnică de la Casa Albă.
Mihail Gorbaciov a demisionat din funcţia de preşedinte al Uniunii Sovietice pe 25 decembrie 1991, marcând sfârşitul oficial al imperiului comunist. Vladimir Putin a calificat destrămarea Uniunii Sovietice drept „cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului al XX-lea”.