Sari direct la conținut

Prima reacție a Kremlinului față de sancțiunile împotriva fiicelor lui Vladimir Putin

HotNews.ro
Dmitri Peskov si Vladimir Putin, Foto: Natalia KOLESNIKOVA / AFP / Profimedia
Dmitri Peskov si Vladimir Putin, Foto: Natalia KOLESNIKOVA / AFP / Profimedia

Kremlinul a oferit joi o primă reacție față de sancțiunile impuse de Statele Unite împotriva celor două fiice ale președintelui Vladimir Putin, afirmând că acestea fac parte dintr-o „frenezie” mai amplă a Occidentului împotriva Rusiei, relatează Reuters.

Noile sancțiuni anunțate miercuri de Washington vizează elitele Rusiei și finanțiști apropiați de Kremlin, membri ai familiilor oficialilor din cercul interior al lui Putin, precum și pe cele două fiice cunoscute ale lui Vladimir Putin, Katerina și Maria, despre care oficialii americani cred că ascund o parte a averii pe care președintele rus o deține.

Putin ar avea și o fiică secretă cu Svetlana Krivonogikh, proprietara unei companii care deține un pachet minoritar de acțiuni la banca Rossiya care a fost sancționată de țările occidentale după anexarea Crimeei din 2014 din cauza legăturilor sale cu elitele politice din Rusia.

Kremlinul spune că sancțiunile împotriva fiicelor lui Putin sunt „greu de înțeles”

„Bineînțeles că noi considerăm aceste sancțiuni a fi extensia unei poziții absolut turbate în ceea ce privește impunerea de restricții”, a afirmat joi Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

„În orice caz, linia actuală de impunere a restricțiilor împotriva unor membri de familie vorbește de la sine”, a adăugat acesta. Soția ministrului de externe Serghei Lavrov a fost de asemenea inclusă pe lista de sancțiuni a SUA.

Peskov a subliniat că Kremlinul nu înțelege de ce ar fi vizate fiicele lui Vladimir Putin de sancțiuni.

„Este un lucru greu de înțeles și explicat. Avem de-a face cu astfel de oponenți, din păcate”, a afirmat el.

Cine sunt cele două fiice ale lui Vladimir Putin

Katerina Tihonova, în vârstă de 35 de ani, este un director în domeniul tech a cărei muncă susține guvernul de la Moscova și industria rusă de apărare, potrivit Statelor Unite.

Cealaltă fiică a sa, Maria Vorontsova, în vârstă de 36 de ani, coordonează programe finanțate de statul rus în domeniul geneticii. Aceste programe, supervizate personal de Vladimir Putin, au primit sume ce se ridică la miliarde de dolari, afirmă oficialii americani.

Maria este cea care, în august 2020, a fost vaccinată în public cu vaccinul anti-Covid Sputnik V dezvoltat de cercetătorii ruși.

Aceste două fiice ale lui Vladimir Putin sunt din prima căsătorie pe care președintele rus a avut-o cu fosta însoțitoare de zbor Liudmila Șkrebneva. Liderul de la Kremlin s-a străduit din răsputeri să-și ferească copiii de atenția presei și publicului.

Putin și Șkrebneva au fost căsătoriți timp de 30 de ani până la divorțul lor din 2013. Maria s-a născut la Leningrad iar Katrina în Germania, în perioada în care Putin era ofițer al KGB-ului.

Urmărește ultimele evoluții din a 43-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro