Reacția NATO la speculațiile privind Stoltenberg: „Secretarul general al Alianței nu intenţionează să obţină o nouă prelungire a mandatului său”
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, nu intenţionează să-şi prelungească mandatul şi urmează să părăsească postul aşa cum a planificat, în toamna acestui an, a anunţat alianţa nord-atlantică, relatează duminică dpa, preluată de Agerpres.
„Mandatul secretarului general Jens Stoltenberg a fost prelungit de trei ori şi el şi-a desfăşurat activitatea pentru o perioadă de aproape nouă ani”, a declarat sâmbătă noaptea purtătoarea de cuvânt a NATO, Oana Lungescu, la solicitarea dpa.
„Mandatul secretarului general se încheie în octombrie acest an şi el nu intenţionează să obţină o nouă prelungire a mandatului său”, a adăugat Lungescu.
În luna martie a anului trecut, la scurt timp după ce Rusia a invadat Ucraina, mandatul lui Stoltenberg a fost prelungit până la 30 septembrie 2023.
Recent, au existat speculaţii că mandatul lui Stoltenberg, în vârstă de 63 de ani, ar putea fi prelungit din nou pe fondul conflictului din Ucraina.
Welt am Sonntag a scris în acest weekend, citând surse diplomatice, că NATO va prelungi din nou mandatul secretarului general Jens Stoltenberg.
Potrivit ziarului citat, membrii Alianței vor prelungi mandatul lui Stoltenberg până în aprilie 2024, datorită „realizărilor sale remarcabile” și pentru a garanta stabilitatea alianței militare în timpul războiului din Ucraina.
Nu a fost luată nicio decizie cu privire la cine îi va succeda lui Stoltenberg, dar premierul spaniol Pedro Sanchez și secretarul britanic al Apărării, Ben Wallace, se numără printre principalii candidați pentru acest post, potrivit Welt.