Sari direct la conținut

R. Moldova nu va mai cumpăra gaze de la Gazprom, anunță ministrul energiei de la Chișinău

HotNews.ro
Gazprom, Foto: Natalia KOLESNIKOVA / AFP / Profimedia
Gazprom, Foto: Natalia KOLESNIKOVA / AFP / Profimedia

Republica Moldova nu va mai cumpăra gaze de la gigantul energetic rus Gazprom, a spus luni ministrul moldovean al Energiei, Victor Parlicov, referindu-se la părțile din țară controlate de capitala Chișinău și nu la zonele separatiste. Declarațiile lui Parlicov sugerează că Moldova și-a consolidat independența față de gazul rusesc, notează Reuters. Moscova a reacționat spunând că discuțiile continuă, mai ales pentru că Moldova are datorii față de Gazprom.

Moldova controlată de Chișinău, care cuprinde o mare parte din teritoriul și populația țării, a încetat să mai cumpere gaze de la Gazprom în decembrie 2022. Nu era clar la momentul respectiv dacă decizia va deveni permanentă.

Parlicov a declarat că Moldova a reușit să procure gaz de la furnizorii europeni la un preț mai bun decât cel oferit de Gazprom.

R. Moldova cumpără în continuare electricitate generată într-o centrală electrică din Transnistria care folosește gazul Gazprom. Parlicov nu a dat niciun indiciu că acest lucru se va schimba.

„Nu vom mai cumpăra gaze naturale de la Gazprom pentru teritoriul controlat de autoritățile constituționale (de la Chișinău)”, a declarat el prin legătură video la o conferință ținută la București .

Compania de stat Gazprom furnizează în continuare 5,7 milioane de metri cubi de gaze pe zi către Transnistria, o enclavă a Republicii Moldova, susținută de Rusia, care s-a separat violent de conducerea Chișinăului după căderea Uniunii Sovietice în 1991.

Contactele dintre R. Moldova și gigantul energetic rus Gazprom continuă, mai ales că Moldova are datorii, a transmis luni Kremlinul, după declarațiile făcute de ministrul moldovean al energiei.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că relațiile dintre Gazprom și Republica Moldova trebuie să fie clarificate.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro