Sari direct la conținut

Israelul se pregătește să „demoleze Hamas”, promite Netanyahu după ce a convocat pentru prima dată cabinetul de urgență

HotNews.ro
Benny Gantz și Benjamin Netanyahu, Foto: WIN MCNAMEE / AFP / Profimedia
Benny Gantz și Benjamin Netanyahu, Foto: WIN MCNAMEE / AFP / Profimedia

Premierul Benjamin Netanyahu a convocat duminică pentru prima dată cabinetul de urgență extins al Israelului, spunând că unitatea națională afișată a trimis un mesaj în țară și în străinătate, în timp ce se pregătește să „demoleze Hamas” în Gaza, transmite Reuters.

Reuniunea, care a avut loc la cartierul general militar din Tel Aviv, a început cu miniștrii care s-au ridicat în picioare pentru un moment de reculegere în memoria celor 1.300 de israelieni uciși în atacul șocant al Hamas din 7 octombrie, se arată într-o poză publicată de biroul lui Netanyahu.

Salutându-l pe fostul deputat de opoziție Benny Gantz, care s-a alăturat guvernului împreună cu mai mulți membri ai partidului său săptămâna trecută, Netanyahu a declarat că toți miniștrii „lucrează non-stop, cu un front unit”.

„Hamas a crezut că vom fi dărâmați. Noi suntem cei care vom demola Hamas”, a declarat Netanyahu, adăugând că demonstrația de unitate „trimite un mesaj clar națiunii, inamicului și lumii”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro