Premierul canadian Justin Trudeau, ținta unei campanii de propagandă chineză menită să îl denigreze
Canada a afirmat luni că a detectat o importantă campanie de propagandă chineză online, incluzând înregistrări video „deepfake”, care încearcă să-l denigreze şi discrediteze pe premierul Justin Trudeau, precum şi parlamentari canadieni, relatează AFP.
Desfăşurată din august până în septembrie, campania a fost „legată de Republica Populară Chineză” şi, de asemenea, şi-a propus să „aducă la tăcere criticile la adresa Partidului Comunist Chinez”, a declarat Ministerul canadian de Externe într-un comunicat, conform Agerpres.
Reţeaua de „boţi”, software care îndeplinesc sarcini automatizate, a lăsat „mii de mesaje” pe reţelele sociale a zeci de membri ai parlamentului, printre care prim-ministrul Justin Trudeau şi liderul opoziţiei, Pierre Poilievre, acuzându-i de „infracţiuni penale şi încălcări etice”.
Dar nimic din ce a fost observat nu a „reprezentat o ameninţare la adresa siguranţei lor sau a familiilor lor”, a subliniat ministerul canadian.
La sfârşitul lui august, Meta, compania-mamă a Facebook, a anunţat că a şters mii de conturi care făceau parte dintr-o importantă operaţiune de propagandă chineză online.
Campanie activă pe marile rețele de socializare
Campania ar fi fost activă pe mai mult de cincizeci de platforme şi forumuri, inclusiv Facebook, Instagram, TikTok, YouTube şi Twitter (redenumit X), potrivit unui raport publicat de Meta.
Reţeaua a publicat în mod regulat comentarii pozitive cu privire la China, în timp ce critica Statele Unite, politica externă a ţărilor occidentale, precum şi „jurnalişti şi cercetători” critici la adresa regimului de la Beijing, potrivit unui raport al companiei.
A vizat în special Taiwanul, Statele Unite, Australia, Regatul Unit şi Japonia, precum şi publicul vorbitor de limbă chineză din străinătate.
Relaţiile chinezo-canadiene s-au deteriorat brusc în acest an, în urma acuzaţiilor de ingerinţă chineză în alegerile din Canada şi a tentativelor de intimidare a parlamentarilor care au dus la expulzarea unui diplomat chinez în mai.