Sari direct la conținut

Zeci de cărți rusești rare din secolul al XIX-lea au fost furate din biblioteca Universității din Varșovia

HotNews.ro
Varsovia, Foto: Emeryk Drozdowski | Dreamstime.com
Varsovia, Foto: Emeryk Drozdowski | Dreamstime.com

Zeci de cărți rusești rare din secolul al XIX-lea au fost furate din biblioteca Universității din Varșovia, iar directoarea, Anna Wolodko, a fost demisă, a anunțat marți universitatea, potrivit AFP.

Aceste „decizii de personal” sunt legate de „furtul a câteva zeci de articole” din bibliotecă, a precizat universitatea într-un comunicat.

„Unul dintre cititori a lăsat coperți goale și copii în locul publicațiilor originale”, a declarat directoarea demisă a bibliotecii, Anna Wolodko, într-un comunicat publicat pe rețelele de socializare, adăugând că au fost furate aproximativ 80 de cărți.

„Suspectăm că furturile au fost efectuate la comandă. Toate publicațiile furate sunt în limba rusă”, a adăugat dna Wolodko, subliniind că este vorba de „ediții rusești din secolul al XIX-lea”.

„Aceste tipuri de lucrări sunt incluse în ofertele caselor de licitații și ale anticariatelor care operează pe piața rusă”, a precizat ea, adăugând că valoarea obiectelor furate este „foarte greu” de estimat.

Ea a mai spus că biblioteca a raportat furtul la poliție și a luat „toate măsurile necesare” pentru a se asigura că furtul a fost investigat în mod corespunzător. (Foto: Emeryk Drozdowski | Dreamstime.com)

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro