Sari direct la conținut

Israelul a început să își testeze un nou plan pentru distrugerea Hamas / Răspunsul lui Biden întrebat despre noua strategie a armatei israeliene

HotNews.ro
Luptator Hamas in fata unui tunel din Fasia Gaza, Foto: SOPA Images / Sipa Press / Profimedia
Luptator Hamas in fata unui tunel din Fasia Gaza, Foto: SOPA Images / Sipa Press / Profimedia

Forţele armate israeliene au început să testeze inundarea cu apă din mare a tunelurilor din Fâşia Gaza folosite de gruparea Hamas, potrivit unor relatări ale presei din Statele Unite, scrie dpa.

În unele tuneluri este pompată apă din mare pentru a se verifica dacă metoda este potrivită pentru distrugerea pe scară largă a sistemului subteran, a relatat marţi CNN, citând un oficial american care deține informaţii despre acest subiect.

Şi cotidianul The Wall Street Journal a relatat despre această activitate a forţelor israeliene, scrie Agerpres.

Se estimează că reţeaua de tuneluri are o lungime totală de aproximativ 500 de kilometri.

Armata israeliană presupune că mulţi dintre cei 135 de ostatici răpiţi din Israel şi aflaţi încă în Gaza sunt ţinuţi în tuneluri.

Israelul informase Statele Unite că vor fi inundate doar tuneluri unde nu este suspectată prezenţa ostaticilor.

Ce spune Biden despre strategia inundării tunelurilor Hamas

Marţi, într-o conferinţă de presă, preşedintele Joe Biden a fost întrebat în legătură cu inundarea anumitor secţiuni de tuneluri.

„Există aserţiuni care se fac … că nu există ostatici în aceste tuneluri. Dar eu nu ştiu asta cu certitudine, ceea ce ştiu însă este că moartea oricărui civil este o tragedie”, a replicat el.

Consiliul Naţional de Securitate al SUA şi armata israeliană nu au răspuns la solicitarea dpa de a comenta.

Wall Street Journal scria la începutul acestei luni, citând oficiali americani, că ​Israelul ar fi asamblat un amplu sistem de pompe care ar putea fi folosite pentru a inunda cu apă de mare tunelurile de sub Fâșia Gaza folosite de Hamas.

La jumătatea lunii noiembrie, armata israeliană finalizase instalarea a cel puțin cinci pompe la o distanță de aproximativ 1,6 kilometri nord de tabăra de refugiați Al-Shati, care ar putea pompa din mare mii de metri cubi de apă pe oră, inundând tunelurile în câteva săptămâni, scria Wall Street Journal.

Israelul a informat pentru prima dată Statele Unite despre această opțiune în luna noiembrie, a mai scris Wall Street Journal.

Recent, şeful de Stat Major israelian, Herzi Halevi, a acreditat ideea inundării cu apă din mare a sistemului de tuneluri din Gaza. Potrivit armatei israeliene, Hamas a construit o reţea extinsă de tuneluri în subsolul Fâşiei. Hamas foloseşte însă şi unele tuneluri şi buncăre construite de Israel în urmă cu decenii, atunci când armata sa ocupa teritoriul. Existenţa acestora a fost confirmată de fostul prim-ministru Ehud Barak într-un interviu acordat CNN luna trecută, menţionează dpa.

Ce este „metroul” din Gaza

Una dintre provocările enorme cu care se confruntă armata israeliană sunt tunelurile Hamas din Gaza. Se estimează că gruparea islamistă ar avea 1.300 de tuneluri care s-ar întinde pe aproximativ 500 de kilometri, iar unele dintre ele se află până la 70 de metri sub pământ, potrivit ABC Spania, citat de Rador Radio România.

Majoritatea acestor canale subterane au doi metri înălțime și doi metri lățime. Guvernul lui Benjamin Netanyahu consideră că ostaticii luați de Hamas la atacul din 7 octombrie sunt ţinuţi captivi în aceste tuneluri.

Într-un articol publicat de Institutul de Război Modern al Academiei Militare a Statelor Unite, fostul ofițer militar american John Spencer dezvăluie că „metroul din Gaza” este coșmarul Israelului, deoarece este un „oraș” autentic pe care Hamas, în cazul unei incursiuni terestre, l-ar folosi defensiv și ofensiv. Spencer spune că exemplul recent pe care îl are Israelul despre ceea ce ar putea urma este în 2014, când a desfășurat o campanie la sol pentru a distruge Hamas.

„Metroul” din Gaza are generatoare de energie, ventilație, conducte de apă și rezerve de alimente care le permit militanților să supraviețuiască în mijlocul bombardamentelor. „Tunelurile interconectate sub zonele urbane permit Hamas să se deplaseze rapid între pozițiile de atac pregătite cu depozite de puști cu lunetă, muniții antitanc, grenade propulsate de pușcă și alte arme. Tunelurile vor fi elementul vital al strategiei de război de gherilă a Hamas”, explică fostul militar american.

Hamas ar folosi tunelurile şi pentru a ascunde și a muta rachete. Acestea pot fi detonate de la distanță sau transportate în locuri de lansare ascunse în ultimul minut.

Armata israeliană are o unitate specializată în acest tip de tactici: unitatea Yahalom a corpului de inginerie de luptă. Specializați în găsirea, curățarea și distrugerea tunelurilor, sunt bine echipați pentru a face față noilor forme de război clandestin. Ei folosesc senzori de sol și aer, radare, echipamente de foraj și alte sisteme pentru a găsi tuneluri. Forțele de Apărare Israeliene (IDF) folosesc, de asemenea, simulatoare de antrenament în realitate virtuală, care le permit soldaților să se antreneze chiar și atunci când nu se află în locurile de antrenament fizic.

Provocarea cu care se confruntă IDF este complexă din cauza dimensiunii kilometrice a tunelurilor și a pozițiilor în care se află acestea.

Citește și: Analiză CNN: „Metroul din Gaza”: În spatele misterioasei rețele de tuneluri subterane folosită de Hamas

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro