Sari direct la conținut

Viktor Orban anunţă că parlamentarii maghiari „nu au o mare disponibilitate” față de ratificarea aderării Suediei la NATO

HotNews.ro
Viktor Orban, Foto: ATTILA KISBENEDEK / AFP / Profimedia
Viktor Orban, Foto: ATTILA KISBENEDEK / AFP / Profimedia

Premierul ungar Viktor Orban a dat joi asigurări că Budapesta nu s-a înţeles cu Turcia în ceea ce priveşte amânarea ratificării candidaturii Suediei la NATO, dar spune că parlamentarii partidului său „nu au o mare disponibilitate” de a lua o decizie în favoarea țării nordice, relatează Reuters și News.ro.

El a subliniat în cadrul unei conferințe de presă pe care a susținut-o joi că nu există nicio înţelegere ungaro-turcă în ceea ce priveşte ratificarea candidaturii Suediei la NATO, spunând că este la latitudinea parlamentului ungar – care este dominat de partidul său Fidsez – să decidă când va vota în acest sens.

Însă Orban a spus că nu există o mare disponibilitate în rândul deputaţilor partidului de guvernământ de a aproba candidatura Suediei. Candidatura Suediei a fost blocată mult timp şi de Turcia. Orban a declarat în septembrie că Ungaria nu se grăbeşte să ratifice aderarea Suediei la NATO, semnalând o nouă amânare a unui proces care a fost blocat în parlament încă de anul trecut.

„Nu există nicio înţelegere ungaro-turcă” privind candidatura Suediei la NATO, a spus el, în condiţiile în care liderul turc Recep Tayyip Erdogan a fost săptămâna aceasta la Budapesta, unde a primit cadou un cal din partea premierului ungar.

Orban a adăugat că ratificarea aderării Suediei la NATO „va fi decisă doar de parlamentul ungar, atunci când legislatorii vor decide că a venit momentul pentru aceasta”, dar că „ei nu au o mare disponibilitate de a lua această decizie”.

Ca motiv pentru întârzierea aprobării candidaturii Suediei, Budapesta a invocat pretinse acuzaţii nejustificate din partea politicienilor suedezi, potrivit cărora Budapesta ar fi erodat drepturile democratice.

Parlamentul Ungariei, aflat în prezent în vacanţă de iarnă, îşi va relua activitatea undeva pe la jumătatea lunii februarie.

Viktor Orban sugerează ca UE să găsească alte surse de finanțare pentru Ucraina

În cadrul aceleiași conferințe de presă pe care a susținut-o joi, Viktor Orban a declarat de asemenea că alocările financiare pentru Ucraina nu trebuie să fie acordate din bugetul Uniunii Europene și ar trebui stabilit un calendar „rezonabil” pentru orice finanțare pentru Kiev.

„Sunt convins că a da Ucrainei 50 de miliarde de euro din bugetul UE pentru cinci ani… Este o decizie proastă”, a declarat el după ce vinerea trecută a folosit dreptul de veto al Ungariei pentru a bloca adoptarea pachetului de asistență multianual propus de Comisia Europeană.

„Ei (n.r. ceilalți șefi de guvern din UE) vor să dea Ucrainei banii din cadrul bugetului UE, Ungaria vrea să fie dați din afara bugetului UE. Ei au posibilitatea – dacă nu suntem de acord cu acest lucru – să rezolve acest lucru în afara bugetului, dar nu au opțiunea de a rezolva acest aspect din bugetul UE fără aprobarea Ungariei”, a mai declarat joi Orban.

„Ei au posibilitatea, cei 26 de membri, să rezolve acest lucru cu un împrumut comun în afara bugetului”, a adăugat el.

Urmărește ultimele evoluții din a 666-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro