O femeie a fost condamnată la peste 70 de lovituri de bici în Iran din cauza unei fotografii fără hijab
O iraniancă numită Roya Heshamti a primit 74 de lovituri de bici din cauză că a „adus atingere moravurilor publice” şi a fost condamnată la plata unei amenzi din cauza nepurtării vălului islamic, a anunțat Autoritatea judiciară de la Teheran, citată de AFP și News.ro.
De la Revoluţia islamică din 1973 încoace purtarea vălului este obligatorie în Iran pentru toate femeile, vizitatoarele străine, care sunt obligate să-şi acopere capul în locurile publice.
„Condamnata, Roya Heshamti, a încurajat permisivitatea (ieşind) în mod nedemn în locuri foarte frecventate la Teheran”, a anunţat sâmbătă seara organul de presă al justiţiei, Mizan Online.
„Pedeapsa sa, de 74 de lovituri de bici, a fost executată conform legii şi shariei”, „cu privire la aducere atingere moravurilor publice”, a anunţat Mizan Online.
Avocatul condamnatei, Maziar Tatati, a declarat ziarului reformist Shargh că clienta sa a fost arestată în aprilie, „cu privire la faptul că a publicat o fotografie pe reţele de socializare fără să poarte vălul”.
İran’da Roya Heshmati adlı kadın kamusal alanda başını örtmediği için 74 kırbaç cezasına çarptırıldı, 20 senedir kırbaç cezası uygulanmayan İran’da, kadınlar yeniden kırbaçlanmaya başlandı pic.twitter.com/cQIP1fTrow
— Politic Türk (@politicturk) January 6, 2024
Iranul a înăsprit pedepsele pentru femeile care nu poartă hijabul în public
În ultimele luni, tot mai multe femei au apărut fără văl în locuri publice, în urma contestării declanşate de moartea în septembrie 2022 a lui Mahsa Amini, arestată cu privire la încălcarea acestui cod vestimentar strict.
Avocatul a mai precizat că Heshamti a fost condamnată şi la plata unei amenzi „din cauza nepurtării vălului musulman în public”.
Din cauza unor acte de nesupunere civică din partea femeilor prin nepurtarea vălului, autorităţile au încercat să înăsprească tonul şi au anunţat controale mai stricte, cu ajutorul camerelor de supraveghere, şi au condamnat la închisoare actriţe care au pozat fără hijab pe reţele de socializare.
În septembrie, Parlamentul iranian a adoptat un proiect de lege care înăspreşte pedepsele pentru femeile care încalcă codul vestimentar.