Jeff Bezos a vândut acţiuni Amazon pentru 2 miliarde de dolari și nu se va opri aici
Fondatorul Amazon.com, Jeff Bezos, a vândut aproximativ 12 milioane de acţiuni ale companiei de vânzare cu amănuntul online şi de servicii cloud, pentru aproximativ 2 miliarde de dolari, potrivit unei declaraţii depuse la autorităţile de reglementare ale pieţei financiare, la scurt timp după ce a stabilit un plan de vânzare a acţiunilor sale în anul următor.
Vânzarea a avut loc miercuri şi joi, au arătat documentele depuse de companie.
Săptămâna trecută, Amazon a spus că Bezos va vinde până la 50 de milioane de acţiuni ale companiei.
Planul de vânzare, care se supune anumitor condiţii, a fost adoptat pe 8 noiembrie 2023 şi ar urma să fie finalizat până la 31 ianuarie 2025, potrivit ultimului raport financiar anual al companiei.
Bezos, care a demisionat din funcţia de director general al companiei şi a preluat funcţia de preşedinte executiv în 2021, a fondat Amazon ca o companie vânzătoare de cărţi, în 1994.
În prezent, el este al doilea cel mai bogat om din lume, cu o avere netă de 200 de miliarde de dolari, potrivit Bloomberg Billionaires Index. (News.ro)