Egiptul construieşte o tabără pentru palestinieni în Sinai
Egiptul construieşte o tabără – închisă şi securizată – în Sinai, pentru a găzdui palestinieni din Fâşia Gaza care fug din calea războiului, în cazul unei ofensive a Israelului la Rafah, dezvăluie ziarul american Wall Street Journal (WSJ) şi un ONG egiptean, relatează AFP, potrivit News.ro.
Wall Street Journal dezvăluie, citând oficiali egipteni şi experţi în domeniul securităţii că ”o incintă închisă de 13 kilometri pătraţi” este construită la frontiera Egiptului cu Fâşia Gaza, devastată de patru luni de război între Israel şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas.
According to a report by the Sinai Foundation for Human Rights published on Wednesday, Egypt is building a buffer zone for Palestinian refugees near its border with Gaza ahead of an expected Israeli offensive on Rafah. pic.twitter.com/64nGgK4snM
— Middle East Eye (@MiddleEastEye) February 16, 2024
Această tabără face parte din ”planurile de urgenţă” în vederea găzduirii unor refugiaţi, după ce premierul israelian Benjamin Netanyahu a anunţat o ofensivă militară, în viitorul apropiat, la Rafah, şi care ar putea să adăpostească ”peste 100.000 de persoane”, potrivit cotidianului american.
De la începutul Războiului din Fâşia Gaza, Cairo avertizează împotriva oricărei ”deplasări forţate” a populaţiei palestiniene către Sinai, o regiune egipteană care se învecinează cu Rafah, în contextul în care peste 1,4 milioane de oameni, majoritatea fugari din calea războiului, se înghesuie în acest oraş, către care frontiera egipteană este închisă.
Liderii palestinieni, ONU şi numeroase ţări au tras un semnal de alarmă cu privire la consecinţe catastrofale ale unei asemena ofensive asupra populaţiei şi denunţă crearea unei noi generaţii de refugiaţi fără o perspectivă a unei întoarceri.
Într-un raport publicat săptămâna aceasta, Fundaţia din Sinai a Drepturilor Omului anunţă că Egiptul construieşte ”o zonă închisă de înaltă securitate şi izolată” destinată unor refugiaţi palestinieni ”în cazul unui exod în masă”.
Egiptul dezminte
Guvernatorul Sinaiului de Nord, Mohamed Abdel Fadil Shousha, a dezminţit orice construcţie de acest tip.
Însă ONG-ul egiptean subliniază că doi şefi ai unor întreprinderi locale i-au confirmat că au obţinut contracte pentru a construi o zonă închisă ”de ziduri de şapte metri înălţime”.
Imagini satelitare realizate joi, studiate de AFP, surprind utilaje de şantier care construiesc un zid în partea egipteană a Rafah – un sector ultrasecurizat, în care accesul presei este interzis, din cauza operaţiunilor militare împotriva unor jihadişti.
Terenul a fost nivelat, potrivit unor imagini satelitare realizate între 10 şi 15 februarie.
”Israelul nu are nicio intenţie să evacueze civili palestinieni în Egipt. Respectăm şi preţuim Acordul nostru de Pace cu Egiptul, (o ţară) care este piatra de boltă a stabilităţii în regiune şi totodată un partener important”, a declarat vineri ministrul israelian al Apărării Yoav Gallant.
În urma Acordurilor de la Camp David, Israelul şi Egiptul au încheiat pacea în 1979 – prmul trata de acest fel între o ţară arabă şi statul evreu.
Însă, potrivit unor informaţii de presă, Cairo a emeninţat să suspende acest Acord în cazul în care palestinienii din Fâşia Gaza sunt expulzaţi de Israel în Sinai.
Războiul din Fâşia Gaza a fost declanşat de un atac al Hamas, la 7 octommbrie, în sudul Israelului, soldat cu 1.160 de morţi, majoritatea civili, potrivit unui bilanţ întocmite de AFP pe baza unor date oficiale israeliene.
Ca represalii, Israelul a lansat o ofensivă în Fâşia gazam în care a ucis 28.775 de oameni, majoritatera civili, potrivit unui ultim bilanţ, prezentat vineri de către Ministerul Sănătăţii al Hamas.