Sari direct la conținut

FOTO Record mondial pentru brutarii francezi: și-au luat bagheta înapoi de la italieni

HotNews.ro
Brutar francez pregătind baghete, Foto: Michel Euler / AP / Profimedia
Brutar francez pregătind baghete, Foto: Michel Euler / AP / Profimedia

După un proces îndelungat de prepare a aluatului și aproape 11 ore de coacere, brutarii francezi au preparat duminică cea mai lungă baghetă din lume, de pete 140 de metri, recuperând astfel recordul pentru una dintre cele mai cunoscute embleme ale naţiunii, deţinut de Italia timp de cinci ani, relatează Reuters.

Bagheta, de aproximativ 235 de ori mai lungă decât cea tradiţională, a fost făcută la Suresnes, în suburbiile Parisului, în timpul unui eveniment al confederaţiei franceze a brutarilor şi patiserilor, conform News.ro.

Precedenta cea mai lungă baghetă, de 132,62 metri, a fost făcută în oraşul italian Como în iunie 2019.

Pentru a depăşi acel record, brutarii francezi au început să frământe şi să modeleze aluatul la ora 3 dimineaţa, înainte de a-l pune într-un cuptor special construit, pe roţi, cu mişcare lentă.

„Totul a fost validat, suntem cu toţii foarte fericiţi că am bătut acest record şi că a fost realizat în Franţa”, a declarat Anthony Arrigault, unul dintre brutari, după ce bagheta a fost aprobată de judecătorul Guinness World Records.

O parte din baghetă, care trebuia să aibă o grosime de cel puţin 5 cm pe toată suprafaţa, a fost tăiată şi împărţită cu publicul.

Restul urma să fie dăruit persoanelor fără adăpost.

Bagheta tradiţională franceză trebuie să aibă o lungime de aproximativ 60 de centimetri, să fie făcută doar din făină de grâu, apă, sare şi drojdie şi să cântărească aproximativ 250 de grame, potrivit regulamentului oficial.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro