Sari direct la conținut

Inundații devastatoare în sudul Germaniei. Cel puțin 4 persoane au murit în sudul țării, mii au fost evacuate

HotNews.ro
Inundații în sudul Germaniei, Foto: Marijan Murat / DPA / Profimedia
Inundații în sudul Germaniei, Foto: Marijan Murat / DPA / Profimedia

Trei persoane au fost găsite luni decedate în subsolurile inundate ale unor case, în timp ce un pompier a decedat duminică în timp ce încerca să salveze persoane blocate de inundațiile cu care se confruntă sudul Germaniei care a fost lovit de ploi puternice, relatează DW și BBC.

Salvatorii au găsit două cadavre în subsolul unei clădiri din statul Baden-Württemberg, sud-vestul Germaniei. Subsolul inundat se afla în orașul Schorndorf din districtul Rems-Murr, la nord-est de capitala statului, Stuttgart. Tot luni, cadavrul unei femei de 43 de ani a fost găsit într-o pivniță a unei clădiri din orașul Schrobenhausen din statul Bavaria, din sud-estul Germaniei.

În weekend, un pompier în vârstă de 42 de ani a murit după ce barca sa de cauciuc s-a răsturnat în Pfaffenhofen an der Ilm din Bavaria.

O navă de pasageri care naviga pe Dunăre a fost evacuată din cauza inundațiilor, au declarat autoritățile din statul Bavaria. Un purtător de cuvânt al consiliului districtului Deggendorf a declarat că 140 de persoane au fost evacuate. Nava nu a putut continua călătoria din cauza nivelului ridicat al apei. Niciunul dintre pasageri nu a fost rănit în incident.

Un baraj a cedat în Bavaria

Un baraj de pe râul Paar din districtul Pfaffenhofen an der Ilm din Bavaria a suferit trei spărturi, au declarat oficialii locali. Paarul este un afluent al Dunarii.

Consiliul raional le-a spus locuitorilor din municipalitățile Baar-Ebenhausen și Manching să părăsească parterul caselor și să caute refugiu la niveluri superioare. Aproximativ 800 de persoane au fost duse în siguranță în Baar-Ebenhausen, iar 250 de persoane se adăpostesc la o școală din orașul Pfaffenhofen an der Ilm.

Din cauza riscului că un alt baraj va ceda în sudul Germaniei, oficialii locali din Asbach-Bäumenheim le-au ordonat locuitorilor din Hamlar de pe râul Donau să-și părăsească locuințele cât mai repede posibil. Autoritățile le-au cerut locuitorilor să rămână calmi, să împacheteze articolele esențiale și documentele în pungi și să urmeze sfaturile serviciilor de urgență.

„Evenimente care nu s-au mai întâmplat niciodată”

Cancelarul Olaf Scholz a vizitat zonele afectate de inundații, prilej cu care a avertizat că „nu putem neglija sarcina de a opri schimbările climatice provocate de om”.

Premierul bavarez Markus Soeder a vizitat zonele afectată alături de Scholz. „Aici au loc evenimente care nu s-au mai întâmplat niciodată”, a declarat el.

Aproximativ 20.000 de persoane sunt implicate în operațiuni de salvare în Bavaria, iar autoritățile au declarat stare de urgență.

Administrația Meteorologică din Germania a avertizat că mai multe ploi abundente sunt așteptate în sudul și estul țării.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro