Foamete, ospețe, reguli multe, incendii și superstiții – Cum era viața în Sighișoara medievală

​Acum 500 de ani „hoinăreala” prin Sighișoara NU însemna căutarea unui magnet frumos de frigider sau a unui smoothie gustos. Foametea, ciuma și atacurile otomanilor erau lucruri mult mai presante, dar erau și perioade de stabilitate. Ce se mânca pe la 1500? Care erau regulile în cetate? La cine apelau cei care nu-și permiteau să cheme un doctor?

Informația pe scurt

• În Sighișoara medievală ziua de muncă era foarte lungă, se acumulau în cetate multe gunoaie și dejecții în anii cei mai grei, lumânările erau scumpe, iar oamenii aveau foarte puține bunuri personale. A trăi într-o cetate însemna a duce lipsă de apă potabilă, fiindcă fântânile erau poluate uneori.

• Era tare complicată viața în Sighișoara de acum 500 de ani. O secetă sau o inundație era câteodată urmată de foamete. Uneori orașul era prădat de otomani, alteori ciuma făcea sute de morți. Cel puțin o dată la 25-30 de ani se petrecea ceva grav și nu erau lungi perioadele de stabilitate.

• Viața era plină de reguli și interdicții și nu prea existau libertăți personale. Doar germanii aveau voie să stea peste noapte în Orașul de Sus. Erau sancționați nu doar cei care furau sau înșelau, dar și cei care se îmbătau, înjurau sau făceau scandal. Era foarte grav dacă cineva scotea sabia din teacă în cetate.

• Se mânca multă varză, se gătea cu plante aromatice, iar carnea era destul de scumpă, așa că oamenii de rând nu o aveau mereu la dispoziție. NU existau o mulțime de legume și cereale: cartofi, orez, roșii, vinete sau fasole. Se consumau un fel de tăiței preparați din făină și ou. Dulciurile erau preparate cu miere și cu fructe uscate (mere, pere, struguri).

• Se știe că la 1461 exista un spital în oraș, dar în acele timpuri practica medicală era realizată mai ales de bărbieri, de călugări și de cei care lucrau la prima baie publică din oraș (deschisă la 1522). Cel târziu la 1700 exista și o farmacie. În acele vremuri, doar cei foarte bogați își permiteau să cheme un doctor.

• Cea mai mare catastrofă din istoria Sighișoarei a fost Marele Incendiu de la 1676, care a distrus două treimi din oraș. Focul a izbucnit în Orașul de Jos, s-a întins și în cetate, iar în șase ore au ars peste 600 de case. A fost afectat și turnul cu ceas.

• Sighișoara are clădiri atât de frumoase datorită sașilor care au ajuns aici acum peste 800 de ani. Sașii erau cumpătați, serioși, muncitori și pricepuți agricultori. Au construit renumitele cetăți și biserici fortificate care pot fi vizitate și în prezent în Transilvania.

• În cetate existau acum câteva sute de ani 14 turnuri și cinci bastioane, în timp ce astăzi sunt nouă turnuri și trei bastioane. În cetate există aproximativ 200 de construcții.

Sighișoara medievală – Ce se mânca și cât se muncea

„Sighișoara este un oraș săsesc, ospitalier, sănătos și harnic așezat parte în șes, la poalele unui deal, parte chiar pe deal, cu clădiri până sus pe culme, unde este un castel. Această cetate este mai degrabă grațioasă, decât fortificată. Ea găzduiește o școală cu elevi și cu învățători eminenți, întreținuți de comunitatea locală. Orașul este destul de bine apărat împotriva unui atac prin surprindere. Dealul este în întregime din tuf și plin de peșteri în care, după mărturia celor mai bătrâni și mai de bază localnici se adăpostesc și se păstrează cereale cât se poate de bine”, scria Giovanni Andrea Gromo, la 1566.

Cripta Bisericii din Deal, construită acum 800 de ani (foto Vlad Barză)

Cum era viața sighișorenilor de acum câteva sute de ani? Era foarte multă muncă fizică, Turnul cu Ceas (Stundturm, în germană) „semnaliza” sonor la ora 6 începutul zilei de muncă și la ora 18 sfârșitul ei (orele la care meșterii începeau, respectiv terminau lucrul). Practic, figurinele a doi îngeri din turn, Îngerul Zilei, respectiv Îngerul Nopții, își schimbau poziția la aceste ore.

Schassburg, cum era numit de germani, a fost mai ales oraș negustoresc, dar comercianții nu aveau forța financiară a brașovenilor și nici nu făceau comerț atât de departe. Însă vinul produs în zona Sighișoarei ajungea, spre exemplu, și la Bacău, iar în Sighișoara era adus pește uscat de la sute de km depărtare.

Foto Vlad Barză

Pentru oamenii de rând viața avea o mulțime de neajunsuri; „A locui într-un oraș medieval însemna, pentru fiecare, a suporta neajunsurile vieții între ziduri, a duce lipsă de apă potabilă, fiindcă fântânile sunt poluate, a trăi între dejecții pentru că în anii grei multe porți au fost zidite și grămezile de gunoi, din ce în ce mai mari, întrețineau infecția și bolile endemice. Astfel, municipalitatea a putut expulza leproșii în afara zidurilor, a edictat reglementări sanitare, dar se dovedește total incapabilă să lupte cu eficacitate împotriva ciumei care, atunci când condițiile climaterice îi sunt favorabile, lovește într-un mod fulgerător, atât la centru, cât și la periferie”, scrie Rodica Maria Bobei, într-un articol despre cronicarii ce au relatat viața din Sighișoara medievală.

• Cum era viața în Brașovul de acum câteva sute de ani

Ce se mânca la Schassburg acum câteva sute de ani? Clar că mâncarea era consistentă, se mânca multă varză, se gătea cu plante aromatice, iar carnea era destul de scumpă, așa că oamenii de rând nu o aveau mereu la dispoziție. Se consumau un fel de tăieței preparați din făină și ou. Dulciurile erau preparate cu miere și cu fructe uscate (mere, pere, struguri).

Str Tâmplarilor (foto Vlad Barză)

NU existau pe atunci legume fără de care nu ne-am putea imagina viața din prezent: cartof, roșii, vinete, fasole sau floarea-soarelui. Așadar, nu se gătea cu ulei, ci cu untură. Nici orez nu exista.

Nici „cafeluța” de dimineață nu era, deoarece cafeaua nu ajunsese în Ardeal.

Lumânările erau scumpe, încăperile încălzite pe timp de iarnă erau un lux și, de multe ori, în cameră se găsea doar un pat, o măsuță, o policioară, un lighean, un ulcior sau o lădiță. Oamenii aveau foarte puține bunuri.

O viață cu foamete, neajunsuri, superstiții și cutremure

De ce era viața așa de grea? Fiindcă nenorocirile se țineau uneori lanț, iar locuitorii nu știau cum să le interpreteze sau stabileau legături de cauzalitate inexistente între diverse fenomene care îi îngrozeau:

• Cum era viața în capitala Țării Românești acum 500 de ani – Târgoviște, luxul curții domnești, oamenii simpli, negustorii, incendiile, cutremurele și robia

„Fenomenele astronomice provocau, de cele mai multe ori, o panică nemaipomenită. Astfel, în mai 1635, după o rupere de nori care provoacă inundații în oraș, vine o perioadă în care degeră toate viile, ceea ce duce la o creștere a prețului vinului, o grea lovitură pentru cei mai mulți dintre locuitori deoarece, deseori, se consuma în loc de apă vin mai slab, întrucât apa era de foarte multe ori plină de impurități și o posibilă sursă de infecție”, mai scrie Rodica Maria Bobei, într-un articol cu titlul Aspecte din cronistica sighișoreană de secol XVII.

Cutremurele au fost adesea pomenite în cronici: la 1516, 1534, 1545, 1559, 1604, 1620, 1637 1648, 1651 sau 1681.

Ciuma a făcut de câteva ori ravagii în Sighișoara, iar numărul victimelor, indicat de cronicari, nu este deloc mic: spre exemplu, epidemia de la 1662 ar fi curmat peste 600 de vieți, ceea ce înseamnă clar peste 15% din populație, dacă nu mai mult. Cea mai grea epidemie de ciumă a fost la 1646.

Din analiza cronicilor rezultă o alternanță a perioadelor de inundații, geruri și secete, iar oamenii de la 1600 percepeau aceste fenomene drept semne și consecința era că după aceste calamități viața se scumpea și apărea foametea. „Era o grea lovitură pentru un om fragil din punct de vedere fizic, deoarece, pentru cei mai mulți dintre ei, preocuparea zilnică era procurarea hranei, care se compunea din aceleași alimente în fiecare zi și care, oricum, erau reduse caloric. Deci, foametea vine parcă să încununeze toate aceste perioade de geruri, inundații, secete, care pun la încercare răbdarea și rezistența omului acestor vremuri”.

Foametea era des prezentă, episoade cumplite fiind după 1600, când sunt relatate în cronici și episoade de canibalism sau de consum de câini și pisici. Foametea apărea după ce recolta era compromisă din cauza unor inundații sau a secetei, mai ales că oamenii nu prea aveau rezerve de alimente.

Era grea viața pentru oameni care, acum 500-600 de ani locuiau în Schassburg/Segesvar. La începuturi, sistemul de apărare nu a fost foarte complex, din cauza lipsei de fonduri și a reliefului, așa că mai ales Orașul de Jos a fost des atacat și ocupat, două dintre momentele „negre” fiind la 1420 și 1438, când turcii au făcut prăpăd.

„În Sighișoara s-au dezvoltat meșteșugurile și comerțul, orașul ocupând locul al doilea după Sibiu (Hermannstadt) în ierarhia celor Șapte Scaune. Localitatea întreținea relații foarte bune cu voievozii țărilor vecine, iar patriciatul sighișorean a dat, în secolul XV, personalități marcante la nivel supraregional”, scrie Arne Franke în volumul Cetăți medievale din sudul Transilvaniei – Zece trasee culturale.

Vlad Dracul, fiul lui Mircea cel Bătrân şi tatăl lui Vlad Ţepeş, și-a mutat de la Brașov la Sighișoara monetăria. Domnitorul a bătut între 1431 și 1435 ducaţi care au circulat în Transilvania şi apoi în Ţara Românească, având pe o parte un vultur cu aripile întinse, cu capul întors spre dreapta, iar pe verso, un dragon înaripat cu coadă de şarpe, cu aripile şi laba dreaptă ridicate, laba stângă având patru gheare.

Puține au fost perioadele cu îndelungă stabilitate și, cel puțin o dată la 20-30 de ani lovea o molimă, o invazie sau un cutremur. Durata medie de viață era, per total, mult mai scăzută decât acum, fiindcă mortalitatea infantilă era uriașă.

Târnava Mare (foto Vlad Barză)

Problematici erau primii ani de viață, orice infecție mai gravă putea fi letală, nu exista vaccinare și doar cei bogați își permiteau să cheme un doctor. Față de ziua de azi erau clar mult mai puțini cei care treceau de 75-80 de ani.

Spitalul, leproșii, baia publică și bărbierii

Un prim spital a existat la 1461, iar numele primului doctor despre care se știu informații este Pancratius (un subchirurg, la 1561). În curtea spitalului situat în Orașul de Jos se găsea și o biserică, ideea fiind că și trupul trebuie vindecat, nu doar sufletul. În 1507 este deschisă și o leprozerie, „Siechhof”, pe malul drept al Târnavei, în afara orașului.

La 1522 a fost deschisă și o primă baie publică, în locul unde în prezent se găsește piața Hermann Oberth.

Foto Vlad Barză

La începuturi, bărbierii aveau un rol important în practica medicală, ei fiind chemați la tratarea unor răni sau la extracții dentare. Până la 1631 a existat și un Turn al Bărbierilor. Călugării erau și ei importanți, culegând sau cultivând ierburi de leac. Și cei care lucrau la baia publică puteau ajuta la unele lucruri, cum ar fi rezolvarea unor bătături sau punerea de lipitori.

Prima farmacie din oraș este atestată pe la 1700, dar despre farmaciști veniți în oraș există informații și la final de secol XVII. Dacă vizitați sălile muzeului din Turnul cu Ceas puteți vedea o mulțime de unelte și recipiente folosite de farmaciștii de odinioară.

Sașii din orașele ardelene își duceau viața după un set strict de reguli și erau pedepse stricte pentru cei care se îmbătau, furau, înjurau, făceau mizerie sau tulburau liniștea publică. Era, spre exemplu, o infracțiune gravă să scoți sabia din teacă în cetate.

Trebuie spus că doar germanii aveau voie să înnopteze în Orașul de Sus, în timp ce în cel de Jos numai germanii aveau dreptul să cumpere case.

Oamenii de acum câteva secole aveau o mentalitate aparte, marcată de multe nenorociri care se abăteau asupra lor în decursul vieții și de faptul că nu le înțelegeau și nu le puteau prevedea. Pentru a face față, oamenii își puneau speranța într-o forță superioară, divină care putea și să protejeze, dar și să pedepsească.

Probabil că sute de oameni au prins viitura din 1635, epidemiile de ciumă din 1646 și 1663, dar și incendiul din 1676. Orașul a fost devastat la 1514 de răsculații conduși de Gheorghe Doja, la 1601 de trupele generalului basta, iar la 1602 a fost ocupat de oștenii lui Gyorgy Mako.

Religia avea un rol esențial în viața oamenilor, dar și superstițiile erau adânc prezente. Multe dintre nenorociri sunt legate de superstiții și, tot cu ajutorul superstițiilor spera omul să stopeze dezastrele. Orice fenomen astronomic sau meteorologic ciudat era interpretat într-un fel, mai ales negativist, drept o pedeapsă trimisă de Dumnezeu. Totul era fie un semn bun, fie unul rău pentru ce va urma.

Scara acoperită (foto Vlad Barză)

Semnele necunoscute ale unor boli, precum epilepsia, erau interpretate tot drept manifestări ale diavolului, ale posesiunii acestuia, iar aceasta duce implicit la o marginalizare a bolnavilor din partea societății.

Kraus, faimosul cronicar al sașilor

Cel mai faimos cronicar al Sighișoarei este Georg Kraus (Georgius Krauss) care a scris despre o mulțime de întâmplări, de la foametea din 1603, până la un fenomen nemaivăzut care s-ar fi petrecut la 1657, când pe cer au apărut „patru sori deodată”.

Macheta orașului

Kraus s-a născut la Sibiu în 1607, a studiat la Viena, Strasbourg și Padova, a călătorit mult în sudul Europei, iar din 1648 a fost notar la Sighișoara, unde a trăit încă 31 de ani (a murit la 1679).

Kraus a scris și că în 1635, soția judelui regal al orașului s-a aruncat în fântână „fiind stăpânită de diavol”.

În Cimitirul Evanghelic de pe Dealul Școlii (foto Vlad Barză)

„Cronicile sunt presărate cu mențiuni de situații extraordinare ca o dovadă a faptului că superstițiile, contrar religiei creștine, au impregnat profund mentalitatea omului medieval. Astfel, orice dereglare a ciclului naturii, orice fenomen astronomic comportă o interpretare, în general negativistă, fiind o pedeapsă trimisă de Dumnezeu. Totul este un semn bun sau său pentru ceea ce va urma”, scrie Rodica Maria Bobei.

Marele incendiu a distrus aproape tot orașul

Cea mai mare catastrofă din istoria Sighișoarei este Marele Incendiu de la 1676, care a distrus două treimi din oraș. Focul a izbucnit în Orașul de Jos, s-a întins și în cetate după ce a luat foc stuful de pe acoperișuri și au ars în șase ore 624 de case, 120 de curți, opt turnuri, Biserica Mănăstirii și Primăria.

A ars și acoperișul Turnului cu Ceas, fiind distruse faimoasele păpuși, mecanismul orologiului și turnulețe. Sighișorenii au refăcut imediat turnul, care era mândria orașului, chemând meșteri din Salzburg și Tirol, Noul acoperiș era și mai mare și mai frumos și mai înalt (cu patru metri mai mult decât turnul în sine). Meșterii au reconstruit și cele patru turnulețe care vesteau faptul că orașul are acel „ius gladii”, drept al sabiei, sau al paloșului, ceea ce însemna autonomie juridică și administrativă: judecătorul orașului putea condamna la moarte un om care făcea ceva grav în cetate.

Au fost reconstruite și celebrele păpuși, fiecare de 80 cm înălțime, păpuși ce pot fi văzute de aproape dacă urcați în turn. Pentru că artizanul care crease primul mecanism al ceasului încă trăia, sighișorenii l-au chemat să construiască unul nou.

Turnul cu Ceas fusese ridicat în secolele XIII-XIV, iar până în 1556 găzduise „sfatul” orașului.

Iată o viziune mai romanțată despre viața în Sighișoara medievală:

„Înghesuite de-a lungul străzilor înguste, casele construite temeinic, cu ziduri puternice de piatră, ascundeau grădini încărcate cu flori. Lipsa spațiului de locuit cerea ingeniozitate pentru rezolvarea problemelor producției meșteșugăprești, și așa se explică acele poduri înalte care serveau ca depozite de materiale, adăugând totodată, prin formele lor bizare, o notă de pitoresc construcțiilor.

În încăperile boltite ale atelierelor, la lumina puțină care se strecura prin ferestre, ori la palida pâlpâire a lumânărilor de ceară, meșterii sighișoreni făureau fără încetare felurite produse”, scrie Vasile Drăguț în cartea Sighișoara – oraș muzeu”.

O parte dintre informațiile din acest articol sunt dintr-o carte excelentă cu titlul Sighișoara – cartea comoară, scrisă de istoricii Gheorghe Baltag, Hannellore Baier, Bereczki Sandor, Kovacs Zsolt, Luprescu Maria, Lupescu Radu, Soos Zoltan.

De la grănicerii secui, la sașii cei iscusiți la agricultură

În prima jumătate a secolului al XII-lea, regii maghiari au așezat secui în valea puțin locuită a Târnavei Mari, pentru a apăra granița regatului. Exista o așezare importantă pe Dealul Viilor, nu departe de orașul de azi, dar este posibil să fi existat și un post de pază în Cetate.

Acum peste 850 de ani, lunca Târnavei era mlăștinoasă și negustorii puteau să-și piardă ușor marfa, sau chiar viața. Pe urmele așezării secuiești arheologii au găsit urme de case din lemn cu caracter răsăritean, de formă circulară sau dreptunghiulară, adâncite în pământ. Clar că NU era o populație numeroasă.

După anul 1150 regele ungar Geza al II-lea a decis să-i mute pe secui mai spre nord-estul graniței, iar în locul lor au fost chemați sașii, pricepuți la agricultură, la meșteșuguri și la ridicarea de cetăți.

Cronicarii scriu că sașii au sosit și au întemeiat pe la 1191, după alte surse 1198, așezarea numită Castrum Sex.

Se crede că în jurul anului 1200 era deja încropită o mică așezare în zona Sighișoarei de azi, iar prima atestare documentare avea să vină aproape de anul 1300.

Pentru a avea o idee cum era într-o încăpere de acum peste 800 de ani chiar puteți vizita una: cripta Bisericii din Deal.

Sașii aveau să schimbe cu totul Transilvania și lor le datorăm orașe superbe, precum Brașov, Sibiu, Mediaș, Bistrița și, evident, Sighișoara. Ei au introdus la noi orașele construite după un plan și au dezvoltat la început sate cu gospodăriile înșirate pe două rânduri, de-a lungul unei ulițe sau în jurul unei piețe. Datorită sașilor putem admira în prezent o mulțime de biserici fortificate care, în comunism, erau descrise ca fiind „cetăți medievale țărănești”, fără a se spune mai nimic despre germanii din apusul Europei care au venit aici și le-au ridicat,

Încă de la începuturi sașii au ales să lase puțin spațiu între gospodării pentru a acționa la comun și cât mai eficient în fața pericolelor. Primele sate întemeiate de sași rar aveau peste 100 de locuitori, iar ogorul era separat în trei câmpuri (pentru asolamentul trienal) și fiecare primea o parte. Se însămânțau grâul, ovăzul, orzul și secara. Pădurile, fânețele și apele erau folosite la comun.

„Sașii, neam de o dârză, statornică și înceată vrere, și-au ales după criterii îndelung cumpănite pământul unde aveau să-și ridice casele și să-și sape mormintele; au gustat precaut apa, au cântărit lumina și au măsurat cu grijă grosimea humei, s-au ferit prevăzători de înălțimi prea accidentate și au încercat cu steagul și cu nările direcția vânturilor”, scrie Lucian Blaga în „Trilogia culturilor”. Citatul este dintre-un număr al revistei National Geographic care, în 2012, dedica 29 de pagini sașilor în ediția românească. Revista nu mai apare în română.

Primele familii de sași au venit în jurul anului 1200, din zona Rinului și Moselei și au ajuns în Transilvania și cavaleri care, în ochii regelui ungar, erau esențiali pentru apărarea ținutului transilvan.

Sașii au venit din cealaltă parte a Europei, după un parcurs lung și foarte greu, iar cronicile scriu că în unele zone și-au croit drum cu topoarele prin păduri. Sașii au venit atrași de privilegiile promise. Nu doar că se puteau folosi cum voiau de resursele naturale, dar negustorii nu plăteau vamă în regat și își puteau alege singuri judecătorii care să rezolve problemele care apărea în comunități.

Coloniștii au construit primele case în apropierea râului, probabil lângă micuța capelă unde mai târziu s-a ridicat biserica spitalului. Sașii au început apoi să ridice primele case pe Dealul Cetății (Burgberg) unde săpaseră și fântâni.

La câteva decenii după ce sașii au sosit în Transilvania s-a petrecut un eveniment dezastruos: invazia mongolă. Și Sighișoara, care era o localitate foarte mică, avea să fie distrusă.

După 1250, la ordinul regelui ungar Bela al IV-lea, fortificațiile au fost refăcute, iar la Sighișoara, valurile de pământ și palisada au fost înlocuite de ziduri de piatră pe vârful dealului. După anul 1400, în jurul cetății a fost ridicat un zid înalt de 3 – 4 metri, cu creneluri pentru arcuri și arbalete, apărat la fiecare 50 – 60 de metri de mici turnuri așezate pe zid. Între 1490 și 1520, zidul a fost pe alocuri înălțat la 5-6 metri și s-au amenajat guri de tragere pentru archebuze și muschete, dar și un drum de strajă care înconjura cetatea.

Se presupune că în jurul anului 1350 centrul orașului era în zona unde în prezent se găsește Piața Rățuștelor.

Orașul Sighișoara a crescut pe două niveluri, fiecare cu fortificațiile proprii: Orașul de Sus (Altstadt), construit pe o terasă înaltă deasupra râului Târnava Mare, înconjurat complet cu ziduri și turnuri și Orașul de Jos (Unterstadt), protejat de frontul de case și de turnuri-porți ridicate în mijlocul principalelor turnuri de acces. Orașul de Jos era mai „aerisit”, mai accesibil, mai întins și se afla lângă firul unei ape curgătoare. A fost atacat mult mai des.

Dealul Cetății are 425 metri altitudine. Mai înalt este dealul de lângă gară, culminând la 528 m alt.

La 1347 este pentru întâia dată amintită Sighișoara ca având rang de oraș, „civitas de Seguswar”, iar asta însemna că obținea privilegii care urmau să ajute așezarea să se dezvolte, cum ar fi cel de a organiza anual două târguri mari, iar negustori locali erau favorizați. Cu timpul, numărul privilegiilor a crescut, orașul având și dreptul de a-i opri pe negustori să-și expună și să-și vândă marfa în oraș.

Timp de sute de ani s-a ținut în fiecare zi de miercuri târgul săptămânal în piața Orașului de Jos. La porți se instalau halebarde, ca avertisment pentru răufăcători, iar la mijloc se găsea „măgarul de lemn”, o scândură pe care erau puși să încalece, cu greutăți atârnate de picioare, cei care erau prinși că își înșală clienții la cântar. Tot în piață se găseau și căsuțe în care erau etaloanele de măsuri și greutăți, unde cumpărătorii puteau verifica ce doreau.

În piața cetății se găsea și „stâlpul infamiei”, un stâlp din piatră cu două verigi de fier unde erau legați și umiliți cei care comiteau diverse fărădelegi. De gâtul acestor oameni era atârnată o piatră de câteva kilograme.

Sighișoara este asociată cu domnitorul muntean Vlad Dracul, și mai ales cu fiul său, Vlad Țepeș. Este faimoasă Casa Vlad Dracul, dar nu se știe cu siguranță dacă el chiar a locuit în aceea casă între 1431 și 1435. Sunt surse care spun că Vlad Țepeș s-ar fi născut la Sighișoara, însă este doar o ipoteză.

Biserica din Deal. școala și Scara Școlarilor

La 1345 începe construcția Bisericii din Deal (Bergkirche), având la bază o capelă romanică din jurul anului 1200. Biserica a fost pictată la 1488 (clopotnița) de un pictor din Austria și a mai fost transformată de-a lungul secolelor. Construcția s-a făcut în patru etape și șantierul s-a terminat în 1525.

Biserica din Deal, un monument extraordinar de valoros, a fost construită în stil gotic, ceea ce înseamnă simplitate și la interior, dar și la exterior. Eleganța nu era decât pe plan secund în vremurile acelea, când o invazie putea oricând veni. Apărarea și soliditatea erau pe primul loc.

În Biserica din Deal

În biserică s-a ținut de mai multe ori Dieta Transilvaniei. Capela este ceva deosebit și poate fi vizitată. Este o senzație fantastică să intri într-o încăpere de acum 800 de ani.

Lângă biserică, sașii ridicau mereu și o școală și la fel au făcut și la Schassburg, Școala de pe Deal (Bergschule), fiind atestată la 1522. Prima școală românească din Cetate avea să fie deschisă abia la 1861, de către Zaharia Baiu.

Cu siguranță că a existat o școală mai înainte de 1500, fiindcă este dovedit faptul că între 1445 și 1522 au studiat la Viena 95 de studenți din oraș care, foarte posibil, și-au primit pregătirea preuniversitară în Sighișoara.

Școala a fost mai întâi în locul unde în prezent este curtea Parohiei Evanghelice), iar primarul a dispus la 1619 ca școala să fie mutată într-o clădire nouă, pe deal. Așa a luat naștere Școala Nouă (Naye Schull). Către școală a fost construită la 1642 o scară acoperită cu bârne din lemn (Schullertreppe), care este și în prezent unul dintre cele mai populare locuri din oraș și a fost foarte utilă pentru profesori și elevi pe timp de iarnă.

Scara a fost grav distrusă de Marele Incendiu și a fost apoi refăcută. La începuturi avea 300 de trepte, în prezent are 176, gândite ingenios ca să nu obosești (șase trepte mici, urmate de una mai mare).

Breslele

Orașul era bine fortificat pe la 1400, iar un rol esențial în dezvoltarea burg-ului săsesc l-au avut breslele, acele asociații de meșteșugari specifice Evului Mediu. La Sighișoara breslele sunt atestate pentru prima oară la 1376, iar cea mai veche despre care știm cu siguranță este a cizmarilor. La 1517 s-a stabilit că numai cele mai importante patru bresle aveau dreptul de a locui în cetate: aurarii, croitorii, lăcătușii și curelarii.

Doar sașii puteau face parte dintr-o breaslă, iar de la etapa de ucenic, până la cea de meșter era un drum lung, cu multă muncă, cu greutăți, un drum pe care puțini îl parcurgeau complet. Cine ajungea meșter avea un statut aparte, avea privilegii și putea, spre exemplu, să-și vândă marfa pentru mai mult timp când se organizau mari târguri în oraș, spre comparație cu un meșter venit la târg din alt oraș. Cel mai mare avantaj era că meșterul își putea deschide propriul atelier.

Breslele primeau multe privilegii, dar aveau o mare îndatorire: să contribuie la apărarea orașului prin întreținerea unui turn și a părții de zid ce ținea de acel turn. În cazul unui atac, breasla trebuia să apere turnul care-i aparținea și breasla devenea și un fel de „școală militară”. Când se apropiau invadatorii, alarma se da din clopotul cel mare al Bisericii din Deal, iar oamenii veneau la posturile stabilite în turnuri și pe ziduri, după ce pe timp de pace se făceau „antrenamente” militare. Și meșterii luptau, în timp ce bătrânii erau însărcinați să aibă grijă de răniți.

Erau reguli clare pentru ca breslele să nu se certe pe anumite zone comerciale, astfel că se știa unde are voie fiecare să-și vândă marfa.

Trebuie spus că orașele săsești, deci și Sighișoara, aveau obligația să trimită oameni la oastea regatului maghiar când regele emitea ordine de mobilizare, cum ar fi cele din 1415, 1426, 1467, 1476 sau 1526.

S-au păstrat datele de la 1488, când s-a făcut un recensământ în ținuturile săsești și rezultatul a fost că în Sighișoara, trimișii regelui maghiar au numărat 600 de gospodării, ceea ce înseamnă câteva mii de oameni, clar sub 4-.5.000. S-a făcut acest recensământ din scopuri pur practice, pentru a se știi exact ce dări va avea regatul de încasat de la diverse categorii. Era menționați, pe lângă cele 600 de gospodării, și doi morari, patru păstori, nouă săraci și 20 de jeleri (țărani fără pământ sau cu foarte puțin pământ, care menceau pe moșiile nobililor), aceste categorii fiind menționate separat, deoarece plăteau taxe mai mici decât ceilalți. Din aceste date se poate trage concluzia că Sighișoara era, după Brașov și Sibiu, al treilea cel mai mare oraș din Ardeal.

Lângă Turnul cu Ceas se află Biserica Mănăstirii (Klosterkirche), care în prezent este luterană, dar a fost construită de dominicani începând cu secolul XIII, refăcută între 1484 și 1510 și definitivată în forma actuală la 1677.