FOTOGALERIE Natura a fost darnică: România s-a îmbogățit cu 15 specii noi de plante și animale / În contrast, autoritățile au dat liber la împușcat ciocârlii, urși și cormorani mari

România s-a îmbogățit în ultimii 30 de ani cu aproape 20 de specii noi de păsări, plante și alte viețuitoare. Este vorba despre: două specii noi de plante, un nou tip de gărgăriță, un crustaceu de 2 mm, cucul pestriț, cormoranul moțat, pescărușul lui Franklin, gâsca de zăpadă, pietrar de deșert, zăganul, Fâsa lui Richard, Cufundarul cu cioc alb, Muscarul semigulerat, Boa de nisip, măcăleandrul albastru. Descoperirile au fost făcute de ornitologii de la Societatea Ornitologică Română (SOR), dar și de cei de la Grupul Milvus.

Dacă în anii ’90 România era considerată ”vestul sălbatic” în ceea ce privește protecția animalelor, după intrarea în 2007 în Uniunea Europeană, țara noastră a început să protejeze speciile valoroase și aflate în pericol. Din păcate, în ultimii ani am făcut pași înapoi, vânătoarea la urs fiind din nou permisă, fără să existe un plan clar de management, iar legea care permite împușcarea cormoranului mare a fost deja aprobată de Senat și urmează să fie discutată în Camera Deputaților. În continuare permitem vânătoarea la ciocârlie, fiind printre puținele țări din UE care mai fac asta.

Specii noi descoperite de biologii SOR

Plante

În 2014, biologul Mátis Attila a descoperit pe teritoriul țării noastre o specie nouă de plantă – Aerelul dobrogean. Specia este nouă și la nivel mondial, descoperirea fiind publicată oficial în 2017, după ani de cercetare. În perioada respectivă biologul a descoperit și o altă plantă, Orobanche pubescens, tot pe teritoriul țării noastre.

Aerelul dobrogean; Foto: Szabo Anna

”Totul s-a petrecut în luna mai a anului 2014, dar – de atunci – planta a fost analizată, inclusiv la nivel genetic, pentru a se demonstra că este unică în lume. Cel care a descoperit planta este biologul Mátis Attila, nimeni altul decât același botanist care a mai reușit să descopere o specie nouă pentru flora României, Orobache pubescens, dar și să redescopere după 100 de ani specia simbol a Munților Rodnei, Saussurea porcii”, anunța Societatea Ornitologică Română în 2017.

Păsări și alte animale

Boa de nisip

Tot în 2014, biologii au descoperit pe teritoriul țării noastre și câteva exemplare de boa de nisip, după o absență de peste 80 de ani.

„Dupa 80 de ani, a fost redescoperit cel mai rar șarpe din Romania – boa de nisip. Această specie ajunsese să fie considerată un adevărat ‘Sfânt Graal’ al herpetologilor, o specie pe care toți o credeau dispărută din fauna României și care acum a fost regăsită. Din 1937 nu a mai fost văzut boa de nisip în viață. În România, au mai fost semnalate doar exemplare moarte”, se arată într-un comunicat al SOR la vremea respectivă.

Prima semnalare a exemplarului a fost făcută de un locuitor din Lunca Dunării, care a scris un mesaj pe pagina de facebook a Societății Ornitologice Române. De aici, a fost îndrumat către herpetologul Vlad Cioflec, din București, membru al SOR. După ce a văzut fotografiile cu specia, expertul a decis să organizeze o echipă cu care să investigheze observația.

Echipa s-a deplasat în teren, unde nu a găsit un singur exemplar de boa de nisip, ci zece. Printre aceste exemplare se aflau o femelă și șase pui. Local, boa de nisip este numit și șarpele cu două capete, pentru că este extrem de bine adaptat: coada animalului seamănă foarte bine cu capul, un sistem de apărare extrem de eficient împotriva prădătorilor care apucă reptilele de cap. Boa de nisip (Eryx jaculus) nu este un șarpe veninos, ci unul constrictor.

Muscarul semigulerat

Ornitologii au descoperit această specie pe teritoriul României în 2015. Muscarii sunt păsări mici și prind insecte din zbor, își construiesc cuiburile în scorburi, unde depun între patru și nouă ouă. Este o specie clocitoare în sud-estul Europei, în Bulgaria și în Grecia. Este strâns înrudit cu două specii care se regăsesc în fauna României, muscarul negru și cel gulerat. Spre deosebire de cel negru, muscarul semigulerat are mai mult alb pe aripi și pe coadă, pe frunte și pe părțile laterale ale gâtului, potrivit SOR.

Muscarul semigulerat, Foto: Szabo Iosif

„Prima observație a acestei specii a avut loc în anul 2010, când Laurențiu Petrencu și ornitologul elvețian David Marques au găsit și înregistrat cântecul unui mascul în Pădurea Babadag din județul Tulcea. Când un mascul cântă, o face pentru a atrage partenere sau pentru a-și delimita teritoriul, deci s-a considerat că este posibil să cuibărească. Dar ornitologii nu au găsit femela, iar masculul a dispărut din zonă după câteva zile, dar nu înainte de a fi surprins în fotografii de biologul Sebastian Bugariu”, anunța SOR la vremea respectivă.

Următoarea observație a speciei a avut loc în 2015. În primăvară, pe perioada migrației, au fost două semnalări ale speciei, una la Vadu (Szabo Jozsef și Ambrus Laca) și una la Eforie Sud (Ciprian Fantana și Dorin Damoc). Apoi, a fost descoperită o pereche, în județul Olt, în pădurea Resca.

Pescărușul lui Franklin

Specia a fost descoperită pe teritoriul țării noastre în 2016, în județul Olt, la Slatina. Observația a fost făcută de unul din membrii fondatori ai Societății Ornitologice Române, Szabó József junior, alături de prietenul său, birdwatcher-ul Pál Lajos.

Cei doi păsărari se aflau pe cursul inferior al Oltului, într-o excursie de observare a păsărilor în data de 26 decembrie 2016.

”Am ajuns aproape de orașul Slatina unde, înainte de intrarea în oraș dinspre Craiova, ne-am oprit la pod să mai aruncăm o privire pe lac înainte să se întunece. În fața noastră la vreo 100 de metri era un stol de 200-300 de exemplare de pescăruși râzători (Larus ridibundus), iar pe apă stoluri răzlețe de rațe sunătoare. După ce am „scanat” cu binoclul lacul și nu mi-a sărit nimic în ochi, m-am hotărât să mă uit cu luneta la pescăruși, doar-doar găsesc vreunul cu inel color. Uitându-mă la picioarele roșii ale pescărușilor râzători din fața stolului, dintr-o dată am zărit un pescăruș care era diferit, într-o zonă cu mai puține păsări. Avea cioc negru, frunte albă, iar restul capului negru cu un inel orbital alb și cu o statură puțin mai mică, din câte am putut vedea, și spatele gri închis ca la un pescăruș sur. În acel moment, i-am zis lui Lajos să vină și el să se uite și m-am repezit la mașină, mi-am luat aparatul foto pe care l-am așezat pe parapetul de beton de pe marginea digului și am început să fac poze. Cuvintele pe care le-am rostit în acele câteva minute nu le pot reproduce, însă pentru amândoi un lucru era clar și anume că este o specie nouă pentru fauna României. Am făcut puțin peste 200 de imagini, majoritatea catastrofale, dar la unele am reușit cumva să țin aparatul să nu se miște”, a povestit Szabó József junior.

Zăganul

Pasărea a fost văzută în 2016 pe teritoriul țării noastre, după 83 de ani de absență. Zăganul este una dintre cele patru specii de vulturi care au cuibărit cândva și la noi în țară, dar care nu a mai fost văzut din 1933.

„Pasărea se numește Adonis și este una dintre păsările menite să contribuie la refacerea populației de zăgani din Franța. În cadrul unui proiect European – LIFE GYPCONNECT – pasărea a fost eliberată în Masivul Central Francez, din 2014, dar nu a rămas acolo. A plecat din Franța și a hoinărit prin mai multe țări. Traseul ei este urmărit cu ajutorul unui emițător satelitar și a indicat zboruri prin Danemarca, Slovacia, Belarus, Polonia, Ucraina și acum România. În România, ultima semnalare documentată a zăganului datează din secolul trecut, adică din anul 1933. Atunci era vorba despre unul dintre ultimii zăgani care mai cuibărea în România, în Carpații Meridionali”, se arată în comunicatul SOR transmis la vremea respectivă.

Zăganul mai este cunoscut și sub denumirea de vultur bărbos. Este o pasăre de pradă diurnă caracteristică zonelor muntoase și este prezent în mod obișnuit la altitudini cuprinse între 500-4.000 m, dar a fost întâlnit și la 7.500 m altitudine în Himalaya. Lungimea corpului este de 105-125 cm și greutatea este cuprinsă între 4.500-7.800 g (media 6.210 g).

Cucul pestriț

Specia a fost observată în Dobrogea, pe 6 mai 2017, de turistul german Rolf Nessing. Câteva zile mai târziu și specialiștii SOR au fost pe teren și au confirmat observația.

Cucul pestriț este o pasăre specifică zonei mediteraneene. Preferă zonele deschise cu tufișuri și pâlcuri de vegetație. Parazitează mai ales cuiburile de coțofană, cărora masculii le distrag atenția, în timp ce femela își depune ouăle în cuibul lor.

Spre deosebire de cuc, puii cucului pestriț nu aruncă din cuib ouăle speciei gazdă, dar cerșesc hrana mult mai zgomotos și au prioritate la hrănire. Mai mult de atât, puii de cuc pestriț sunt și apărători ai cuibului gazdă: specia secretă o substanță urât mirositoare care alungă pisicile și alți prădători de la cuib.

Pasărea este mai mare decât cucul pe care îl știm toți, atinge 39 de centimetri în lungime, și are un moț care îl evidențiază clar. Sunetul pe care îl emite seamănă foarte bine cu sunetul emis de un juvenil de ciocănitoare, nu cu clasicul „cu-cu” emis de specia comună din România – Cuculus canorus. Migrația spre Africa are loc în lunile iulie și august.

Pietrar de deșert

Specia a fost observată pe teritoriul României în 2017. În mod tradițional aceasta cuibărește în nordul Africii și Asia Centrală.

Până atunci, în România erau cunoscute doar patru specii de pietrar: pietrar negru, pietrar sur, pietrar mediteranean și pietrar răsăritean. Pietrarul de deșert este o specie răspândită din Mongolia până în Nordul Africii. Specia ocupă stepe aride, zone cu tufișuri din apropierea cursurilor cu apă mică, ruine și câmpii uscate, cu stâncarii. Cel mai apropiat areal de cuibărit pentru specie este în Orientul Mijlociu, în Siria, Egipt, dar unele exemplare pot ajunge accidental și în Europa. Astfel, specia a mai fost observată și în alte țări europene, precum Bulgaria, Ungaria, Germania, Franța. Hrana este alcătuită de obicei din nevertebrate, și ocazional din semințe. Este o specie migratoare, dar există și zone unde populațiile sunt sedentare.

Fâsa lui Richard

Prima confirmare foto a speciei pe teritoriul țării noastre a avut loc în 2018. Nu a fost prima observație în țara noastră, ci a treia, dar a fost pentru prima oară când biologii au reușit să și fotografieze pasărea.

Această pasăre cuibărește în Siberia, în Asia și iernează în India și în Asia de sud-est. Apare foarte rar, dar regulat, în vestul Europei, și de obicei toamna, între lunile septembrie și noiembrie.

Fâsa lui Richard (Anthus ricardi) a fost observată de directorul de conservare al Societății Ornitologice Române, Ciprian Fântână într-un punct extrem de important pentru migrația păsărilor – Lacul Techirghiol.

Cufundar cu cioc alb

Specia a fost descoperită în 2018 de ornitologul József Szabó. Observația a fost făcută pe râul Olt, la Numărătoarea de Iarnă a Păsărilor Acvatice.

”Eram deja în a treia zi a expediției noastre, ne aflam în situl Natura 2000 Valea Oltului Inferior și am ajuns pe lacul de acumulare Ipotești, imediat la sud de orașul Slatina. Când am ajuns pe lac, prima oară am văzut aglomerări mari de păsări – câteva mii de lișițe, sute de lebede, pescăruși, cormorani și rațe. Eram o echipă de patru oameni pe teren deja de două zile, fiecare știam ce grup de specii trebuie să numărăm. Regula era ca prima oară ne uităm la fiecare stol, după care să începem număratul indivizilor. La prima scanare a lacului cu lunetele am găsit un cufundar de talia unui cormoran mare, de culoare foarte deschisă, dar pasărea s-a scufundat foarte repede. Le-am zis prietenilor că eu cred că am găsit un cufundar mare, însă nu eram sigur. După ce s-au uitat și ei ne-am hotărât rapid să ne apropiem de pasăre, ceea ce se putea doar dacă mergeam pe dig. Am demarat în trombă pe dig până la poziția cea mai apropiată de punctul unde văzusem pasărea. Acesta se afla la aproximativ 100 de metri de mal, așa că nu a mai fost niciun dubiu că este vorba despre cufundarul cu cioc alb, specie pe care o vedeam în premieră în România”, a povestit la vremea respectivă József Szabó.

Cufundarul cu cioc alb este o specie de pasăre acvatică. Cuibărește în Rusia arctică, Alaska și Canada, dar ajunge și pe coastele estice ale Asiei, în Japonia, Coreea de Sud, Coreea de Nord și China. În sezonul rece, migrează spre ape mai calde. Se estimează că în Europa ajung anual circa 1.000 de exemplare de cufundar cu cioc alb. Specia iernează în numere mici pe coastele Norvegiei, pe Marea Nordului și Marea Baltică. Accidental, exemplare au mai fost observate în Belgia (prima observație a fost în 2017), Austria, Belarus, Bulgaria și alte state europene, dar niciodată în România. Populația este estimată între 16.000 și 32.000 de indivizi, dar cele mai mari numere – 20.000 de exemplare – se găsesc în Canada. Este cel mai mare dintre cufundari, are o lungime a corpului care atinge 90 de centimetri, cu o anvergură a aripilor de 135-150 de centimetri.

O nouă specie de gărgăriță și un crustaceu

În 2018, Alexandru Pintilioaie a descoperit o specie nouă de gărgăriță, iar în 2019 Éva Váncsa și Karina Battesde au descoperit o specie nouă de crustaceu microscopic.

„Eram pe teren împreuna cu colegul Vlad Amarghioalei, ornitolog în același proiect și care avea de făcut observații la speciile de răpitoare. Cu noi mai era și Diana Ionescu, o studentă la master de la Facultatea de Biologie, care aduna date pentru lucrarea de disertație, tot pe partea de păsări. Eu mă uitam după specii de nevertebrate în zona respectivă, era foarte cald, vegetația era destul de săracă și păscută de turmele de oi din zonă, așa că nu mă așteptam să găsesc mare lucru. Căutam o zonă bună de dat cu fileul, și mi-a atras atenția o tufă dintr-o specie de pelin care trăiește în zone stepice și sărăturate, și când mă uit, surpriza: erau doi gândaci din familia Curculionidae, cunoscuți popular sub numele de gărgărițe. Nu sunt buburuze, care aparțin unui cu totul alt grup. Mi s-au părut de atunci interesanți prin aspect și prin prisma faptului că nu mă așteptam să găsesc o insectă așa mare pe planta respectivă. Am mai căutat și am mai găsit un exemplar în zonă”, a povestit biologul de la SOR.

Alexandru a fotografiat specia, apoi a mers acasă. A observat că nu semăna cu nimic din ceea ce știa el, așa că a cerut ajutor. A postat fotografiile pe un grup de Facebook al iubitorilor de insecte, iar la scurt timp un biolog din Cehia i-a spus despre ce specie este vorba. Au urmat căutări în literatura de specialitate, ca în final să își dea seama că este vorba despre o specie nouă pentru fauna României. Ulterior, a discutat și cu un alt entomolog, Cosmin Manci, care găsise și el câteva specimene, tot în județul Iași. Alexandru Pintilioaie pregătește și o notă faunistică despre noua specie de gărgăriță, dar abia după ce se va încheia sezonul de monitorizări pe teren.

Specia trăiește în Nordul Africii, Asia și Europa, unde poate fi întâlnită doar în regiunile stepice din partea europeană a Rusiei și Ucraina. În Ucraina este specie protejată, inclusă pe Lista Roșie IUCN. Iar din 2018, specia este parte din fauna României și este de așteptat ca specia să fie prezentă și în alte habitate similare din Moldova, Muntenia si Dobrogea. În România se estimează că există circa 1.250 de specii distincte de gărgărițe. De fapt, insectele sunt cele mai numeroase animale de pe planetă, ele reprezintă ¾ din fauna Terrei, potrivit SOR.

Crustaceul a fost descoperit în timp ce biologul Éva Váncsa preleva probe din lacurile de la Fălticeni pentru a studia nevertebratele acvatice.

Spre deosebire de colegii ornitologi care își desfășoară munca pe teren, cu binoclul la ochi, modul de lucru pentru analiza acestor comunități de organisme implică studiul în laborator la microscop, după prelevarea din teren.

După ce Éva a făcut această prelucrare în laborator, a apelat la un alt expert din proiect, Karina Battes, pentru a studia în amănunt copepodele prinse cu fileul.

„Éva mi-a dat prima dată câteva tuburi cu copepode colectate în noiembrie 2018. Mă așteptam să găsesc specii de copepode comune, cu distribuții largi și nepretențioase la condițiile de mediu. Am identificat câțiva zeci de indivizi din astfel de specii, când am dat peste doi masculi la care nu recunoșteam caracterele de identificare. După ore întregi de căutări, am reușit să identific specia și, când am ajuns la Sinodiaptomus sarsi, mărturisesc că a fost o surpriză totală. Nu doar specia, dar și genul sunt noi pentru fauna de copepode calanoide a României, care număra înainte de această descoperire 24 de specii”, a povestit Karina Battes.

Cei doi biologi și-au reluat căutările în următoarea campanie de teren, și în iunie 2019 au luat noi probe din apa de la Fălticeni. Au găsit nu zeci, ci sute de indivizi de Sinodiaptomus sarsi.

Acest micro-crustaceu, o specie nativă în estul Asiei, și-a extins treptat arealul de distribuție, din estul Chinei și sud-estul Rusiei înspre vest până în Turcia și Caucaz, potrivit SOR. Prima citare din Europa (zona la vest de Marea Neagră) a fost făcută în Ucraina, în august 2014. Spre deosebire de cazul din Ucraina, unde au fost găsite câteva exemplare, în Lacurile Fălticeni au fost identificați sute de indivizi, atît adulți cât și juvenili, ceea ce indică o populație stabilă, autosustenabilă.

Cormoranul moțat

Specia a fost confirmată la cuibărit în 2019. Este cea de-a treia specie de cormoran care cuibărește în țara noastră, după cormoranul mare și cormoranul mic. Spre deosebire de aceste două specii, cormoranul moțat folosește doar apele marine pentru a se hrăni, nu afectează în niciun fel pescăriile de apă dulce.

Cormoranul moțat; Foto: Emil Todorov

Cormoranul moțat este o specie care apare rar și în numere mici în România. Cel mai des este întâlnit iarna, când unele exemplare vin din nordul Bulgariei pentru a-și căuta resurse noi de hrană. Confirmarea cuibăritului a fost realizată pe data de 17 martie 2019 de Emil Todorov, biolog bulgar care lucrează pentru Societatea Ornitologică Română. Citește aici mai mult

Gâsca de zăpadă

Specia a fost descoperită pe teritoriul țării noastre în 2019 de biologii SOR Dorin Damoc și Dani Drăgan.

Gâsca de zăpadă cuibărește în America de Nord și Canada și migrează pentru a ierna în sudul Americii de Nord. Unele exemplare, însă, ajung accidental și în vestul Europei, duse de vânturi puternice sau de furtuni. Mai multe exemplare au fost semnalate în Marea Britanie, Olanda sau Danemarca, dar niciodată la noi în țară.

„Nu știm cu exactitate cum a ajuns acest exemplar la noi. Poate fi un exemplar care a ajuns accidental la noi, dar poate fi și un exemplar care să fi scăpat dintr-o colecție. La asta ne-am gândit și noi prima oară, când am văzut pasărea, pentru că nu se află pe o cale naturală de migrație a acestei specii. Ne-am uitat prin lunetă mai mult timp, am făcut și fotografii prin lunetă special pentru a încerca să vedem dacă pasărea are inele color pe picioare. Crescătorii și colecționarii își marchează cu inele exemplarele pe care le au. Exemplarul observat de noi nu are niciun astfel de inel”, a spus Dorin Damoc, imediat după ce a făcut descoperirea.

În România cuibărește o singură specie de gâscă sălbatică – gâsca de vară.

Specii descoperite de Grupul Milvus

În decembrie 2006, Grupul Milvus a anunțat că biologul Szabo Jozsef jr. a descoperit o nouă specie de pasăre pe teritoriul României – Brachyramphus perdix. În mod obișnuit, aceasta cuibărește în Kamciatka până la marea Okhotsk și iernează pe mare în apele Japoniei de nord.

”La data de 21 Decembrie 2006 Szabo Jozsef jr. a găsit și identificat un exemplar de Brachyramphus perdix, pe lacul de acumulare Avrig în apropierea localității Porumbacu de Jos (SB). Această observație constituie prima semnalare a speciei din România și în același timp al treilea din palearcticul de vest, după observațiile din Elveția în 1997 (Zollikon, Lacul Zurich,15 Decembrie) și Marea Britanie 2006 (Dawlish Warren, Devon, 7 Noiembrie). Brachyramphus perdix este un alcid special, spre deosebire de majoritatea alcidelor, nu cuibărește pe stânci ci mai ales în paduri batrâne de conifere sau mai rar pe pamânt. Cuibărește din peninsula Kamchatka până la marea Okhotsk și iernează pe mare în apele Japoniei de nord”, a anunțat Grupul Milvus.

Șoarece săritor de stepă

În august 2012, Grupul Milvus anunța că a descoperit pe teritoriul României câteva exemplare de șoarece săritor de stepă, specie ce era dată dispărută de circa 100 de ani.

”Între anii 2008–2010, în ingluviile de strigă și de cucuvea colectate în vecinătatea unor localități din Podișul Someșan, au fost găsite mai multe oase, aparținând unor exemplare de șoarece săritor de stepă (Sicista subtilis). Singura documentare cunoscută a acestei specii datează din 1900, când Orosz Endre a colectat un exemplar la Apahida. Acest specimen se află în colecția Muzeului Maghiar de Istorie Naturală. În august 2012, membrii Grupul Milvus, împreună cu membrii organizației „Bükki Emlőstani Kutatócsoport Egyesület” din Ungaria au efectuat cercetări faunistice a mamiferelor mici pe Podișul Someșan. Pe parcursul cercetării s-a capturat un număr de 14 specii, între care mai multe exemplare de șoarece săritor de stepă. Astfel s-a dovedit existența și în prezent a acestei specii în Transilvania, chiar din mai multe locații. Această redescoperire, care vine după 115 ani, a declanșat inițierea mai multor planuri de conservarea și cercetarea în rândul mamalogilor”, se arată pe site-ul ONG-ului.

Măcăleandrul albastru

În noiembrie 2017, ONG-ul anunța o nouă descoperire – măcăleandrul albastru.

”În tabăra de inelare organizată de Grupul Milvus pe Grindul Chituc, în data de 17 octombrie am reușit să capturăm o femelă adultă de măcăleandru albastru, prima semnalare a speciei în România. Este o specie care cuibărește în molidișurile bătrâne și nedisturbate din taiga siberiană, având populații mici, izolate și în Finlanda. Specie migratoare, petrece iarna în Sudestul Asiei și ajunge în Europa doar în mod accidental”, anunța Grupul Milvus.

Vânătoarea la urs

În ultimii ani, în România, în orașele din zonele montane, omul și ursul intră tot mai des în conflict. În Brașov, Harghita, Covasna, am avut o mulțime de cazuri în care urșii vin să mănânce din tomberoanele de la marginea drumului sau din oraș, situații în care oamenii au fost răniți/omorâți, bunurile distruse, dar și accidente de mașină în care au fost implicate aceste animale. Cel mai recent caz a fost al ursului care a agonizat 18 ore pe marginea drumului, în Harghita, după ce a fost lovit de o mașină.

Cauzele sunt multiple: aruncăm gunoiul la marginea drumului în tomberoane nesecurizate, care funcționează ca restaurante pentru urși, defrișările masive și construirea tot mai intensă în habitatul animalului, împușcarea la întâmplare, în special a exemplarelor mari, care stabileau un echilibru în teritoriu, hrănirea nepotrivită a animalului, neasigurarea drumurilor de mare viteză cu garduri, lipsa măsurilor pentru protejarea sustenabilă a speciei.

Din cauza acestor tensiuni, din 2017, Ministerul Mediului a permis ”recoltarea” a 140 de urși sau relocarea celor care cauzează probleme, deși este vorba despre o specie protejată.

În septembrie 2019, senatorii au votat modificarea Legii vânătorii, cu un amendament prin care ursul a fost eliminat de pe lista animalelor protejate. Astfel, ursul a fost inclus, pentru o perioadă de cinci ani, pe lista animalelor care pot fi vânate în anumite perioade. Propunerea urmează să fie dezbătută și de Camera Deputaților.

În primul rând noi nu avem un inventar al urșilor. În 2016, potrivit datelor furnizate de Ministerul Mediului, în România ar fi fost 7.000 de exemplare, iar numărul optim ar fi mai mic, maxim 5.000 de exemplare. Mai multe ONG-uri au ripostat însă și au spus că este o cifră umflată și că ar fi mai puține exemplare, iar ”numărul este dictat de interesele de vânătoare”. Vânătoarea la urs brun costă între 4.000-15.000 Euro/exemplar, potrivit wwf.ro.

Apoi, noi nu avem un plan actual de management al speciei. Acesta ar ajuta atât protejarea omului și a bunurilor sale, cât și a ursului. Rămâne de văzut dacă autoritățile au învățat ceva din această situație și măcar în viitor vor lua măsurile ce se impun și nu vom mai rezolva problema ”cu pușca”.

Vânătoarea la cormoranul mare

Senatorii au adoptat la începutul lunii decembrie proiectul legislativ care prevede vânarea cormoranului mare în România. Legea a fost aprobată deși nu avem un recensământ al cormoranilor mari. Senatul este prima Cameră sesizată.

Proiectul, iniţiat de parlamentari PSD, un deputat PMP şi unul de la ALDE, a fost adoptat cu 60 de voturi „pentru” şi 21 „împotrivă” şi are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, precum şi completarea anexei nr. 5C la OUG nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată prin Legea nr. 49/2011.

Cormoronul mare; Foto: Daniel Petrescu

Inițiatorii motivează că păsările s-au înmulțit foarte mult și mănâncă peștele din fermele piscicole.

„Modificările propuse vizează permiterea vânării cormoranului mare în România, în scopul creării unui echilibru stabil între populaţiile de cormorani mari aflate pe teritoriul său şi sectorul pescăresc, astfel încât să se poată asigura protecţia unei populaţii de cormoran mare, în deplin cu resursele acvatice vii şi sustenabilitatea activităţilor productive din acvacultura românească”, se arată în raportul de admitere a proiectului, dat de comisia de specialitate din Senat, relatează Agerpres.

Potrivit expunerii de motive, Directiva CE nr. 409/1979 privind conservarea păsărilor sălbatice, urmată de Directiva CE nr. 147/2009 privind conservarea păsărilor sălbatice, a condus la o exagerată creştere a populaţiilor de cormorani în România, care au invadat zone din afara ariilor de creştere tradiţionale (Delta Dunării şi cursul Dunării), ajungând în regiuni unde nu erau întâlnite anterior.

„România importă 80.000 tone de peşte pentru asigurarea cererii din piaţă. Pagubele provocate de cormorani sectorului piscicol se ridică la aproximativ 20.000 tone de peste/an, în timp ce producţia din acvacultură înregistrată în ultimii ani este de aproximativ 12.000 tone de peste/an”, conform proiectului de act normativ.

În document se menţionează că populaţia de cormoran mare din România „a depăşit cu mult valorile prevăzute de directiva europeană în domeniu. Cormoranii sunt păsări care se hrănesc exclusiv cu peşte şi produc daune considerabile fermelor de acvacultură, pescăriilor şi apelor în general, ei neavând niciun duşman natural. Deşi în ţara noastră au fost utilizate o serie de metode alternative pentru protejarea producţiei din piscicultură împotriva cormoranilor – plase, tunuri cu gaze sau radiofrecvenţe, lase, sperietori de ciori etc. -, aceste păsări, deosebit de inteligente, se obişnuiesc cu ele, se adaptează şi nu se mai sperie, astfel că aceste metode au devenit ineficiente”.

Scandalul a pornit la începutul anului 2019, când fostul ministru al Agriculturii, Petre Daea, a declarat că avem atât de mulți cormorani în România încât au ajuns să „facă baie în piscine”.

”Am discutat cu Comisarul, a văzut România, pentru a fi expresiv, persuasiv, a fi convingător, i-am spus că cormoranii în România fac baie în piscine. Atât de mulţi. Nu se mai feresc de oameni, de pescari nici atât. Pun în pericol un sector alternativ şi un sector complementar, alternativ pentru momentele pentru care nu ai acces la resurse pe o perioadă de timp ştiind elementul de prohibiţie pe care trebuie să-l păstrezi, complementar că poţi găsi în interior în apele tale soluţia de a creşte anumite specii care să asigure pe de o parte locuri de muncă, pe de altă parte hrană foarte bună şi, ca răspuns aici, o hrană sănătoasă, a se vedea interpretarea privind conceptul acesta de a păstra echilibrul şi a genera progres”, a declarat Daea.

Ovidiu Bufnilă, purtător de cuvânt al SOR a declarat la vremea respectivă pentru HotNews.ro că numărul cormoranilor mari este mult mai mic decât cel declarat de ministrul Daea, cel puțin în acte.

”În România trăiesc 3 specii de cormoran. Unul care apare extrem de rar, cormoranul moțat, unul care e în numere mai mici – cormoranul pitic și unul care e acum mai peste tot – cormoranul mare. El e considerat principalul dăunător. Ca trend, populația este în creștere. Conform raportării de la Guvernul României către UE, cormoranul mare are o populație cuibăritoare cuprinsă între 12.000 și 20.000 de perechi, iar cormoranul pitic între 9.400 și 10.500 de perechi”, a explicat Ovidiu Bufnilă.

Un recensământ al cormoranilor încă nu a fost făcut, autoritățile având abia în plan o astfel de numărătoare.

Ovidiu Bufnilă, purtător de cuvânt al SOR a declarat la vremea respectivă pentru HotNews.ro că numărul cormoranilor mari este mult mai mic decât cel declarat de ministrul Daea, cel puțin în acte.

Salvează ciocârlia

Ministerul Apelor și Pădurilor a aprobat împușcarea a circa 440.000 de ciocârlii în sezonul de vânătoare mai 2019-mai 2020. În Uniunea Europeană ciocârlia de câmp se mai vânează doar în șase țări – Grecia, Italia, Franța, Cipru, Malta și România, în restul țărilor fiind interzisă vânarea speciei din cauza declinului puternic generat de intensificarea agriculturii din ultimii 25 ani, numărul acestor păsări reducându-se cu 50%, conform BBC Nature. Păsările sunt vânate pentru limba lor, folosită la diverse preparate gastronomice de lux.

În octombrie 2019, Curtea de Apel Brașov a decis oprirea vânătorii la ciocârlia de câmp, sturzul viilor, rața cu capul negru și rața sunătoare în sezonul 2019-2020, după ce Asociația Alianța pentru Combaterea Abuzurilor a atacat ordinul de ministru care permitea vânarea a peste 439.000 de ciocârlii în acest sezon de vânătoare (2019-2020). Hotărârea pronunțată de Curtea de Apel nu este definitivă, dar este executorie de drept.

Ciocârlia de câmp este o specie dorită de vânătorii străini, majoritatea italieni, și a fost introdusă pe lista păsărilor care se vânează în 1996.

Potrivit informațiilor furnizate de SOR, cotele de vânătoare la ciocârlia de câmp au fost următoarele în perioada 2015-2020:

15 mai 2019 – 15 mai 2020 – 439.330 exemplare

15 mai 2018-14 mai 2019 – 447.029 exemplare

15 mai 2017-14 mai 2018 – 295.874 exemplare

15 mai 2016 – 14 mai 2017 – 494.760 exemplare

15 mai 2015 – 14 mai 2016 – 363.570 exemplare

15 mai 2014-14 mai 2015 – 683.066 exemplare

În 2015, SOR a făcut o campanie de sensibilizare în încercarea de a opri vânătoarea la ciocârlie, în condițiile în care cotele de vânătoare la această specie se dublaseră în perioada 2010-2015, însă Ministerul nu a oprit măcelul, doar a scăzut cotele de vânătoare.

Sursa foto: SOR