Interviu cu analistul Armand Goșu: Grosul trupelor ucrainene de asalt nu este angajat deocamdată în luptă. Cine ar putea fi succesorul lui Putin?

„Era o presiune uriașă asupra Ucrainei să declanșeze ofensiva. De la americani și până la polonezi unde vor fi în toamnă alegeri, mai tot Occidentul stă cu ochii ațintiți pe Ucraina. Peste o lună are loc summit-ul NATO la Vilnius, unde principalul subiect va fi tot Ucraina, mai precis pe aderarea acesteia la NATO și până atunci, se discută despre garanțiile de securitate pe care unele state le-ar putea acorda acesteia. Deci, Kiev-ul nu mai putea amâna ofensiva. ”

​Idei principale:

Contributors: Atât de așteptata contra-ofensivă ucraineană a început, dacă ne luăm după declarații, de aproape două săptămâni. Pierderile sunt mari și de o parte și de alta. Obiectivul este eliberarea teritoriului Ucrainei și refacerea integrității teritoriale în granițele din 1991. Cel puțin asta a repetat de nenumărate ori în ultimele luni, președintele Zelenski. Ce se întâmplă acum pe front?

Armand Goșu: Nu sunt deloc convins că aceasta este ofensiva pe care am așteptat-o luni de zile. Și nici asupra datei de începere a ei nu sunt convins. Operațiunile de pregătire ale ofensivei din 2023 au început cu săptămâni în urmă. Am putea spune că operațiunea a început la mijloc de aprilie sau undeva prin luna mai. În ultimele săptămâni, ucrainenii au lovit rafinării și depozite de combustibil de pe teritoriul Rusiei, unele departe de teatrul de război. Dronele pe cerul Moscovei, a fost o altă operațiune. Atacul voluntarilor ruși, care luptă alături de Ucraina, în regiunea de graniță Belgorod a fost o operațiune de cercetare recunoaștere prin luptă. În rusă se numește razvedka boem. Mai multe unități rusești au fost dislocate acolo, de la trupe de grăniceri și unități speciale FSB, până la gruparea cecenă Ahmat. Și ce s-a întâmplat în jurul Bahmut, chiar înainte de retragerea mercenarilor Wagner, când ucrainenii au ocupat dealurile din jurul orașului, și asta poate fi considerată o operațiune de pregătire a ofensivei.

Dar, acum speculez, așa că luați-o ca atare, nu cred că asta e ofensiva pe care o așteptam. Doar 3 din cele 12 brigăzi de asalt au fost implicate în lupte. Grosul forțelor de asalt, instruite în străinătate, nu participă la aceste operațiuni, tehnica de luptă occidentală intrată în posesia armatei ucrainene este într-o măsură destul de mică utilizată. Aș caracteriza această etapă ca una de cercetare recunoaștere prin luptă, razvedkva boem.

Este deci aceasta o contra-ofensivă?

E o problemă de terminologie. Prefer să vorbesc de ofensiva ucraineană, e mai simplu așa. Altfel, ni se încurcă limba în gură. Vă imaginați cum va fi peste câteva luni, când va trebui să vorbim de contra-contra-ofensiva rusească împotriva contra-ofensivei ucrainene. Vă propun s-o numit pur și simplu ofensivă. Al doilea lucru pe care ar trebui să-l lămurim: cum definim ofensiva, când începe ea și când se termină?

Nu sunt militar, dar am citit cărți despre strategie, tactică și am o perspectivă istorică asupra acestora. Sigur că asta nu mă califică să inovez în materie de definiții. Dar cred că am simplifica discuția și am facilita înțelegerea dacă am accepta că ofensiva începe odată cu preluarea inițiativei tactice pe front. Cucerirea Bahmutului și anunțul făcut de Prigojin privind retragerea mercenarilor Wagner de la 1 iunie, este ultimul episod din primăvara 2023 când armata rusă a mai desfășurat acțiuni ofensive. De altfel, armata rusă și-a epuizat resursele ofensive încă din februarie, după eșecul de la Vuhledar, în primul rând, dar și Mariinka, Avdiivka. Au urmat peste patru luni, din februarie, până în iunie, în care am așteptat începerea ofensivei ucrainene de primăvară. Care ofensivă a început abia la sfârșitul lunii mai, odată cu preluarea inițiativei tactice de a ocupa dealurile din jurul Bahmutului ocupat de mercenarii lui Prigojin.

Ce se întâmplă acum pe front? Este un front destul de larg, de sute de km, pe care ucrainenii încearcă să-l spargă în mai multe locuri.

Frontul este foarte lung, peste 1200 km; cel mai vestic punct în care ucrainenii au atacat se află în apropierea Niprului, iar la celălalt capăt al frontului, Dvoricina, la nord de Kupiansk, în regiunea Harkiv. Dacă ne referim la teritorii eliberate, cele mai mari succese au fost înregistrate în regiunea Zaporojie, la vest de Vuhledar, unde trupele ucrainene au recuperat peste 100 km pătrați, și în zona orașelor Konstantinovka și Bahmut.

În această perioadă, un număr limitat de trupe ucrainene au străpuns prima linie de apărare a Rusiei. Chiar dacă au înaintat 2, 5, în altă parte și 8 km, trupele ucrainene rămân la distanță de principala linie de apărare a Rusiei. Sunt trei linii de apărare construite de ruși.

Să explic cum au apărut. După retragerea de la Harkiv, din septembrie, când în câteva zile, ucrainenii au eliberat peste 10.000 km pătrați și au pus mâna pe sute de vehicule abandonate de armata rusă, Putin a decretat mobilizarea parțială iar la comandă a fost adus generalul Surovikin, cunoscut ca generalul Armaghedon, pentru operațiunile din Siria. Presiunea ucraineană a fost prea mare, așa că la începutul lunii noiembrie a abandonat pozițiile din dreapta Niprului, evacuând cu succes cea mai mare parte a contingentului de aproximativ 25.000 de militari din zona Herson. Din octombrie și până recent, în luna mai, Surovikin a condus lucrările de fortificare a liniei frontului din zona Herson, Zaporojie și Donețk. A construit o linie principală de apărare betonată, înconjurată de alte două linii, care la rândul lor sunt înconjurate de câmpuri de mine. Dacă ucrainenii ar fi lovit în sud, spre Melitopol și litoralul Azov în toamna trecută, poate că ar fi reușit să întrerupă culoarul terestru între Donbass și Crimeea. Acum, însă, este mult mai dificil, pentru că între timp, rușii au construit aceste linii fortificate.

În această ultimă săptămână, trupele ucrainene, puține la număr, au străpuns pe alocuri prima linie formată din tranșee săpate de mână, în spatele unor câmpuri de mine anti-tanc și anti-personal. Astfel, militarii ucraineni crează culoare de pătrundere pentru brigăzile de asalt, care participă deocamdată într-o prea mică măsură în teatrul de război. Acele trupe special antrenate vor lovi decisiv principala linie fortificată a rușilor. A doua linie fortificată se află la 12-20 km în fața pozițiilor ucrainene de acum. Această linie principală de apărare a rușilor, construită sub comanda lui Surovikin, formează un complex de tranșee adânci și posturi de tragere consolidate cu beton, obstacole pentru tancuri și câmpuri de mine. În spatele acestei a doua linii, se mai află încă una, a treia linie de apărare, unde se află rezervele.

Care sunt șansele de victorie ale ucrainenilor? Au ei suficiente trupe pentru o ofensivă de succes?

Nu reușesc să aducă în teatrul de luptă așa de mulți oameni, raportul de 3/1 nu e la îndemâna ucrainenilor. Ei compensează prin tehnică de luptă occidentală, și pregătire tactică superioară. Se pune întrebarea: au suficient armament modern occidental pentru a face diferența? Răspunsul unor experți occidentali independenți, ofițeri superiori în rezervă, pe care-i citesc cu folos de ceva vreme, este că ucrainenii nu au primit toate armele de care au nevoie și nici nu au suficientă muniție pentru a-i învinge pe ruși. În primul rând e vorba de avioane de luptă pentru a susține ofensiva terestră.

Rușii sunt în avantaj pe frontul din sudul Ucrainei, atât în artilerie, dar mai ales în elicoptere de atac care poartă rachete cu rază de acțiune mai lungă împotriva țintelor terestre. Ucraina are nevoie de sisteme moderne anti-aeriene, de fabricație occidentală, de tipul Patriot sau NASAMS. Aceste sisteme au fost extrem de eficiente, dar ucrainenii nu le pot muta lângă teatrul de război, ca să susțină ofensiva, pentru că lasă capitala, Kiev, fără apărare.

Peste 90% din rachetele trase de ruși au fost doborâte de apărarea anti-aeriană. Rachete de croaziere, rachete balistice, rachete supersonice, celebrele Kinjal. Apărarea anti-aeriană ucraineană este eficientă, care e părerea dvs?

Kievul e bine protejat, restul orașelor nu sunt. Recent, o rachetă a lovit un bloc din Krivoi Rog, 11 morți alți 15 răniți, dintre care unii grav. A doua zi, centrul Odessei a fost bombardat, 3 morți, alți câțiva răniți. Chiar dacă rezultatele sunt impresionante, ceea ce ați remarcat și dvs, cred că sunt mai degrabă înșelătoare pentru că lasă impresia că Ucraina are o excelentă apărare anti-aeriană. Până în februarie, 89% din sistemele ucrainene erau sovietice, cele mai eficiente fiind S-300 și Buk, care în curând rămân fără muniție. Pur și simplu se termină stocurile de rachete moștenite de la Uniunea Sovietică. Sistemele occidentale care au început să vină din aprilie, Patriot, IRIS-T, NASAMS sunt puține la număr, cu insuficientă muniție și sunt vizate cu prioritate de atacurile rusești. Doar aceste sisteme moderne apără orașele ucrainene de rachetele balistice și hipersonice. Dar ele sunt concentrate doar în jurul capitalei. Însă, frontul este departe. Iar acolo, trupele ucrainene sunt expuse loviturilor aeriene. Nu mai puțin de 825 lovituri aeriene în prima jumătate a lunii iunie. În această perioadă, Rusia a pierdut un singur avion de luptă și 6 elicoptere. Nu e deloc o cifră încurajatoare pentru sistemele de apărare anti-aeriană ucrainene.

Mă întorc la întrebarea dvs, dacă această ofensivă va aduce Ucrainei victoria. Experții militari occidentali pe care-i creditez și cu care am tot discutat după 2014, afirmă că fără apărare anti-aeriană la sol și fără avioane de luptă moderne, occidentale, F16 sau ceva echivalent, ofensiva ucraineană nu va aduce rezultatele sperate. De unde și decizia lui Zalujnîi de a amâna marea ofensivă până ce toate aceste echipamente occidentale vor intra în dotarea armatei ucrainene. E o decizie tacită, nu va fi asumată public de oficialii ucraineni; cel puțin nu până la Vilnius.

De mai bine de o săptămână vedem cum armata ucraineană încearcă să creeze breșe în liniile rusești. Dar nu avem acțiuni hotărâtoare.

Impresia mea este că Valeri Zalujnîi, comandantul armatei ucrainene, nu se grăbește, obiectivul acestei etape fiind reducerea la minim a pierderilor umane și de tehnică de luptă. Ucrainenii așteaptă ca generalii ruși să facă greșeli, să lase breșe prin care trupele de asalt ucrainene să poată penetra liniile de apărare și lovi necruțător. Această așteptare poate să dureze săptămâni sau chiar luni. Sau, Zalujnîi probabil va amâna atacurile decisive până ce Ucraina primește avioane de luptă occidentale și sisteme de apărare anti-aeriană performante.

Care ar fi consecințele pentru Ucraina ale eșuării contra-ofensivei din 2023?

Discutăm despre o paletă largă de consecințe, unele de politică internă, altele de politică externă, altele militare, sau care țin de contextul specific, cum e cazul alegerilor americane de anul viitor.

Nu vreau să intru în multe detalii. Mă limitez la a constata că Zelenski speră că o victorie ucraineană și eliberarea unei părți semnificative a teritoriului ocupat va obliga Rusia la concesii serioase și negocieri de pace în termenii propuși de Ucraina. Succesul ofensivei va consolida prestigiul de care se bucură Ucraina în Occident și va face ca ajutorul, mai ales cel militar, să continue într-un ritm cel puțin la fel de susținut. Presiunea alegerilor americane, teama că Trump s-ar putea întoarce la Casa Albă, e un argument teribil pentru care Kiev-ul și-ar dori ca această ofensivă să se încheie cu o victorie categorică.

Din rațiuni de politică internă și externă, Ucraina a trebuit să înceapă ofensiva. Cu riscul unor pierderi umane mai mari. Dar în logica razvedka boem, cercetare recunoaștere prin luptă, în care a funcționat armata ucraineană în ultimele luni.

Atunci de ce Ucraina a început contra-ofensiva? Și care sunt obiectivele armatei ucrainene în această fază a luptelor?

Era o presiune uriașă asupra Ucrainei să declanșeze ofensiva. De la americani și până la polonezi unde vor fi în toamnă alegeri, mai tot Occidentul stă cu ochii ațintiți pe Ucraina. Peste o lună are loc summit-ul NATO la Vilnius, unde principalul subiect va fi tot Ucraina, mai precis pe aderarea acesteia la NATO și până atunci, se discută despre garanțiile de securitate pe care unele state le-ar putea acorda acesteia. Deci, Kiev-ul nu mai putea amâna ofensiva.

Adevărata ofensivă urmează să vină mai încolo?

Nici aceasta nu e falsă, este o ofensivă adevărată. Dar va fi dusă cu mijloace limitate. Și are rol de razvedka boem, cum spuneam mai sus. Generalul Zalujnîi va limita amploarea atacurilor pentru a evita pierderile mari care să compromită viitoarele operațiuni militare de eliberare a teritoriului ucrainean. Care operațiuni vor fi purtate cu mai multe tancuri, mai multe mașini blindate, cu sisteme de rachete, și cu avioane F16.

Această ofensivă o va pregăti pe cea viitoarea, care va fi de o amploare mai mare. Ofensiva aceasta are cel puțin trei obiective. Pregătește etapa decisivă a ofensivei: lovește sistemele de comandă, identifică și distruge sistemele de artilerie rusești, stocurile de muniție. Un al doilea obiectiv, care încă nu e foarte evident, este forțarea angajării rezervelor rusești în lupte, mutarea trupelor din linia a treia de apărare mai în față, pentru a acoperi breșele din prima linie. În felul acesta, ucrainenii pot identifica punctele slabe ale rușilor. Deja spionajul britanic relatează despre mutarea trupelor din Herson pe frontul din Zaporojie, concentrarea mai multor militari din Donețk în zona Bahmut. Al treilea obiectiv, despre care mai toți comentatorii au vorbit: modelarea câmpului de luptă pentru a realiza o breșă în liniile de apărare rusești. Armata ucraineană atacă pe tot frontul, sute și sute de kilometri pentru că doar astfel poate pune presiune pe toată linia de apărare. Rușii nu știu unde vor fi atacați, așteaptă speriați în spatele fortificațiilor.

Zelenski speră că o ofensivă victorioasă va obliga Rusia să se retragă și să negocieze pacea. Dar Putin la ce speră?

Ca Occidentul să obosească și să nu mai sprijine Ucraina. Putin e convins că timpul lucrează în favoarea lui. El trebuie doar să prelungească agresiunea. Chiar dacă a mutat focoase nucleare în Belarus, Putin va încerca să nu escaladeze el, pentru a nu asista la o mobilizare și mai serioasă a Occidentului în susținerea Ucrainei.

Dar Kremlinul adesea acuză Vestul că face gesturi care duc la escaladarea conflictului. Așa e?

Nu mă tem de escaladarea războiului din cauza intervenției occidentale. Mă tem de o escaladare din cauza lipsei de viziune și de acțiune a liderilor occidentali. Vestul a sporit sprijinul militar, financiar, umanitar pentru Ucraina pe măsură ce a descoperit amploarea atrocităților comise de Rusia, crimele de război, distrugerile, genocidul.

Rezultatul războiului depinde nu doar de performanța soldaților ucraineni ci și de capacitatea Occidentului de a susține militar, politic și economic țara vecină. Sper ca vesticii să înțeleagă că dacă Putin nu va fi înfrânt, Europa va fi multă vreme cuprinsă de crize, nu doar de securitate, ci și politice, sociale, economice. Or, pentru a restabili pacea și prosperitatea în Europa trebuie accelerată aderarea Ucrainei la NATO și UE.

Aderarea Ucrainei la NATO va frustra și mai mult Rusia?

Ucraina nu reprezintă nici o amenințare pentru Rusia și totuși Rusia a invadat Ucraina și vrea s-o controleze cu orice preț. Dacă nu reușește acum, va repeta încercarea peste un timp. Orice ar spune Putin, NATO, UE, SUA nu luptă împotriva Rusiei, doar sprijină Ucraina care este victima agresiunii nedrepte și neprovocate a Rusiei. Câte vreme cultura strategică în Rusia nu se schimbă, și e greu de imaginat că asta se va întâmpla fără un proces de tipul denazificării postbelice a Germaniei, țări precum Ucraina, Moldova, Georgia vor fi în continuare amenințate de Moscova.

Succesul ofensive ucrainene nu apropie sfârșitul regimului Putin?

Depinde de mai mulți factori. Poate că o înfrângere categorică, cu eliberarea tuturor teritoriilor ocupate de Rusia, inclusiv și mai ales a Crimeii, ar putea să ducă la ceva..… Dar nu sunt sigur deloc.

În cazul regimurilor autoritare chiar dictatoriale, cum e cazul Rusiei, sfârșitul regimului înseamnă moartea naturală sau violentă a liderului. Cum se va întâmpla asta? Uitați-vă la America de Sud, la Africa, sunt acolo destule dictaturi de unde se poate inspira elita moscovită.

Pentru o tranziție negociată, după modelul 1999, cu mimarea respectării unor reguli ale lumii civilizate, este prea târziu.

În ultimele luni se tot vorbește de un scenariu, care conține și numele unui potențial succesor. Situația din Rusia se poate degrada dramatic, așa că nu exclud posibilitatea ca anturajul lui Putin, după îndepărtarea violentă a acestuia, să-l aducă în fruntea Rusiei pe fiul actualului șef al Consiliului de Securitate, un tânăr de 45 de ani, pe nume Dimitrie Patrușcev, care de cinci ani conduce Ministerul Agriculturii. În jurul lui serviciile secrete, în primul rând FSB, ar putea crea un consens privind succesiunea lui Putin, mai ales între instituțiile militarizate sau părți ale acestora și elitele federale și regionale din Rusia.

Iar Prigojin despre care presa internațională a vorbit foarte mult în ultimele luni nu are de jucat nici un rol? Recent, ministrul Șoigu i-a cerut să semneze contractul cu Ministerul Apărării, ceea ce echivalează cu subordonarea sa, iar șeful Wagner a refuzat. A intervenit în conflict președintele Putin, care până acum ocupase o poziție de neutralitate în disputa dintre mercenari și militari și i-a luat partea lui Șoigu, cerându-i lui Prigojin să semneze. La care, Prigojin a spus a dat același răspuns: nu! Șeful mercenarilor continuă să fie critic cu armata iar acum a intrat într-un conflict deschis cu Ramzan Kadîrov, liderul cecen.

Depinde de cum vor evolua lucrurile. Am citit și eu presa internațională și m-am minunat de ce am găsit acolo. Ce uită lumea este că Prigojin are un conflict vechi, pornind de la ce s-a petrecut în Siria, cu Șoigu. Nu văd aici un mare joc al lui Putin care manipulează între cei doi, și se folosește de Prigojin pentru a șubrezi autoritatea lui Șoigu. – Citeste continuarea interviului pe Contributors.ro