Influenţa Chinei în România. Proiectul China Index (I)

Pentru noi, europenii, Rusia este vijelia, dar China e schimbarea climatică, cum zicea deunăzi şeful contraspionajului din Germania: prima produce deranj pe termen scurt, dar trece, pe când cealaltă este inexorabilă şi va schimba totul, pentru totdeauna. E drept că în ultima vreme a apărut o întreagă dezbatere în jurul teoriei peak China, adică ideea că perioada de creştere vertiginoasă a Republicii Populare Chineze (RPC) s-a cam încheiat, iar acum s-a intrat pe un platou – demografic, economic, investiţional – pentru că s-au epuizat resursele de creştere extensivă prin industrializare şi urmează un lent declin prin raport cu alte state ale lumii.

Dar chiar dacă Beijingul e la apogeu şi intră într-o perioadă de stagnare, regimul tot va continua să exercite mari presiuni asupra Europei prin pârghiile pe care deja le deţine, în primul rând prin intermediul multinaţionalelor occidentale activând în RPC şi care sunt dependente de piaţa de acolo. Dar nici prezenţa economică, diplomatică, mediatică, ştiinţifică ori prin grupuri de cetăţeni aflaţi în Europa (diaspora chineză) nu e de neglijat, în anumite state membre sau în Uniunea Europeană ca întreg.

De exemplu, există controversatele investiţii în infrastructura critică (porturile Hamburg, Pireu), reţele informatice şi de cybersecuritate instalate de Huawei (Berlinul e plin) ori la fel de controversatul Acord Cuprinzător asupa Investiţiilor (CAI) cu UE împins de Angela Merkel pe ultima ei sută de metri de cancelariat, în prezent suspendat sine die. Deşi relaţiile Europei cu China s-au răcit substanţial în ultimii ani, şi mai ales după agresiunea rusă contra Ucrainei din 2022, regimul din Beijing are încă mulţi susţinători pe continent, din convingere sau plătiţi: potenţatorii de influenţă (enablers). Toate acestea au la bază strategia în cinci puncte a Partidului Comunist Chinez (PCC) de a modela în interes propriu politica internă din ţările democratice, devenită evidentă sub Xi Jinping:

1. Transformarea relaţiilor comerciale şi economice într-o armă (weaponization): liderii PCC influenţează deciziile naţionale explicând beneficiile cooperării cu ei, dar accentuând costurile pe care le pot crea pentru state, companii sau indivizi care se opun intereselor PCC.

2. Supremaţia discursivă (narrative dominance): PCC manipulează grosolan informaţia şi inundă cu proteste, invective sau trolling masiv preopinenţii din conversaţia globală pe care îi percepe ca ostili (funcţionează etichetarea roşii–gri–negri, adică prietenoşi–neutri–ostili, cu abordări diferite pentru fiecare categorie).

3. Intermedierea prin elite locale: PCC se bazează pe agenţi de influenţă locali pentru a modela percepţia despre regimul de la Beijing, care trebuie să fie pozitivă; metodele de cooptare a elitelor politice, mediatice şi academice în Europa sunt cam aceleaşi folosite şi acasă, bazate mai curând pe incertitudine şi stimularea autocenzurii decât pe beneficii vizibile şi măsurabile la buzunar.

4. Instrumentalizarea diasporei chineze, tot mai curând prin represiune, teamă generalizată şi autocenzură decât prin recompense materiale.

5. Promovarea modelului de dezvoltare autoritară ca alternativă viabilă şi mai eficientă la democraţia liberală; retorica dezvoltării prin dictatură are o atractivitate evidentă pentru mulţi lideri din Sudul Global, chiar atunci când dezvoltarea întârzie să se arate.

Însă dacă marile proiecte de investiţii (Belt-and-Road) sau relaţiile comerciale (cu balanţa lor mai mereu deficitară pentru statul-gazdă) s-au tot dezbătut, mai puţin discutată public a fost până de curând influenţa ilicită a RPC peste hotare prin intermediul unor structuri para-legale, precum organizarea unor secţii de poliţie ad-hoc şi extrateritoriale, de regulă sub forma unor acorduri de cooperare cu administraţii regionale din China, iar nu cu instituţiile de stat din Beijing. Rostul acestor entităţi, coordonate de Frontul Unit – entitate sub coordonarea Comitetului Central al PCC cu peste 40.000 angajaţi şi buget secret, care dirijează munca de organizare şi influenţare a celor care nu sunt membri PCC, acasă sau peste hotare (în business, politică locală, universităţi, asociaţii de prietenie, Institute Confucius etc) – este să infiltreze şi să intimideze diaspora chineză din acele state şi chiar să deruleze acţiuni mai agresive contra dizidenţilor, mai ales cei proveniţi din Hong Kong.

Totul se face sub acoperirea unor operaţiuni legitime de uşurare a procedurilor birocratice pentru cetăţenii chinezi rezidenţi peste hotare care au de înnoit documente (paşapoarte, permise de conducere, servicii de traducere), ori de cooperare cu poliţia locală în zonele unde există comunităţi mari provenite din China. Au existat multe scandaluri în ultimii câţiva ani legate de “secţiile ilegale de poliţie chineză” care operau astfel acoperite în Italia, Spania, Marea Britanie sau Statele Unite, culegând date şi ameninţând membri ai diasporei.

La un moment dat s-a făcut şi în România un asemenea demers, după tipicul standard: o delegaţie din provincia Nantong (niciodată de la ministerele centrale) a venit în vizită şi a semnat un memorandum cu primăria Dobroeşti pentru furnizarea de echipamente de supraveghere. Desigur, nu e o întâmplare ci tot parte din strategia Frontului Unit că Dobroeşti este acea suburbie a Bucureştiului unde locuiesc cei mai mulţi membri ai diasporei chineze din România şi unde funcţionează celebrul centru comercial Dragonul Roşu. Cel mai probabil, administraţia locală din România – poate şi cea centrală – habar nu are de această metodă aplicată de PCC în Occident.

Încă şi mai greu de documentat este infiltrarea noii mafii chineze: grupări de crimă organizată care au moştenit structura vechilor Triade, prezente de mai multă vreme în unele ţări europene, dar care în ultima vreme au făcut joncţiunea cu oficiali din regimul de la Beijing, căpătând astfel protecţie la nivel înalt acasă şi servind parţial obiectivele de stat ale RPC. Se reproduce astfel organic un model de acţiune pe care îl cunoşteam din exemplele de cooperare ale crimei organizate ruse cu structurile de forţă de la Kremlin. Foarte des crima organizată din sânul comunităţilor chineze din diaspora este comisionată de PCC tocmai pentru a intimida aceste comunităţi, a ameninţa dizidenţii politici în locurile unde organele statului chinez nu ajung şi a participa astfel în acţiuni botezate mai nou Represiune Transfrontalieră, la care RPC e campioană.

Naivitatea Occidentului în a gestiona aceste situaţii e uneori eclatantă: până în 2018 preşedintele Interpol a fost un ofiţer chinez de poliţie. Infiltrarea oficialilor chinezi în instituţii internaţionale ajută astfel regimul să aibă acces la bazele de date cu urmăriţii transfrontalier, să acopere ce are de acoperit şi, invers, să şicaneze dizidenţi cu proceduri aparent legale. (Din 2021 preşedinte Interpol este un general din Arabia Saudită, a doua ţară după China în topul global al represiunii transfrontaliere). O anchetă de presă publicată zilele trecute în Italia foloseşte cazul masivei diaspora chineze din Prato pentru a ilustra cum se infiltrează mafia chineză într-o comunitate locală pentru a o controla, cum generează bani negri pentru a fi trimişi acasă în China şi cum sprijină ea regimul de la Beijing, cu care are întâlniri directe şi confidenţiale. – Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contribuotrs.ro