Disecția epocii care apune
Un prieten vechi, unul dintre responsabilii siguranței centralelor nucleare din Franța, îmi tot vorbește de vreo 30 de ani de „signaux faibles” – indiciile mărunte – care, luate separat, nu înseamnă nimic dar, corect aranjate într-un puzzle, dau imaginea de ansamblu clară, despre potențiale catastrofe.
Am încercat să identific “semnalele mărunte” de care vorbea Dl. G și pe care le intuiam instinctiv și să fac o inginerie inversă -disecția unei epoci care apune- demontând în 20 de piese componente acest puzzle care devine mai clar pe zi ce trece. Iată, în toată splendoarea ei, descompunerea societății nesustenabile în care trăiam până ieri și căreia suntem în pericol să-i spunem “adio” începând de mâine:
1) doar salariile din prima ligă de fotbal spaniolă, germană și engleză ajung pentru a plăti 120.000 de cercetători (de 8 ori mai mulți decât are România). Tot mai mulți studenți la “socio-psiho-eco-drept”, dintre care mulți ne vor învăța cum să împachetăm fum, tot mai puțini la științe.
2) De 20 de ani dăm importanță cosmică unor teme marginale. Priviți care au fost temele majore de dezbatere în spațiul nostru în ultimii 20 de ani! Vorbele goale, “comunicarea”, au devenit mai importante decât conținutul.
3) Am ajuns ca în țările UE să ne punem obsesiv întrebarea dacă o căsătorie este, într-adevăr, între un bărbat și o femeie! Și ne scoatem ochii între noi cu chestia asta. Hello, people?
4) Valorizăm ciudații și marginalii, ignorăm adevăratele elite, care prin mintea și brațele lor țin civilizația noastră în spinare de secole. Tinerii noștri habar nu au cine ne sunt laureații Nobel, dar ridică la rang de icoană o chiulangioaică ciudată de 15 ani. Ne aruncăm la gunoi pilonii culturali și băgăm în capul copiilor noștri producțiile minore ale unor bravi, dar irelevanți, oameni de cultură, doar pentru că reprezintă “diversitatea”. Ne renegăm propria istorie (și autoflagelăm) doar pentru că, anumite aspecte din ea ne par ca fiind contrare valorilor noastre de azi.
5) Ne permitem luxul să ridicăm la rang de “opinii”, și să lansăm pe baza lor “dezbateri societale”, elucubrațiile unor dezaxați. Imbecilitățile antivaxerilor sau ale celor care vor să ne constrângă să adoptăm modul lor de viață erbivor, sunt exemple.
6) Lejeritatea cu care ne batem joc de religia care a clădit civilizația noastră și acceptarea -din lene intelectuală și comoditate – a invadării spațiului nostru intim de către religii și obiceiuri care vehiculează teme aruncate la gunoiul istoriei acum vreo 4-500 de ani de Occident.
7) Luptăm, cu arme greșite, pentru ultra-justificată (nu cred că vreun om normal la cap poate susține contrariul în lumea creștină) egalitate între bărbați și femei. Exprimarea firească a masculinității a devenit “toxică”, feminitatea e echivalată cu “depravarea” sau, după caz, “supunerea” față de societatea, nu-i așa, oprimant patriarhală. A ajuta o femeie să care o ladă grea sau a-i deschide ușa, a devenit “o inacceptabilă expresie a sexismului binevoitor”, cum îmi explica deunăzi responsabila cu relațiile dintre bărbați și femei dintr-o mare multinațională. Spokesman a devenit spokesperson, “Ileana doctorița” a devenit “Ileana tractorista” și, iată, – problem solved – am atins, din condei, justificata dorință de egalitate între bărbați și femei în lumea occidentală, uitând că în lumea “altei culturi”, pe care trebuie să o respectam în numele… toleranței, femeile sunt omorâte cu pietre dacă doar se uită la un bărbat. În loc să-i învățăm pe bărbați să ia exemplu de la decența comportamentală net superioară a femeilor, aplaudăm când femeile ating standardele de înaltă vulgaritate vehiculate de vreun ghiolban cu microfon. Vorba poetului: privim, prin gaura cheii/emanciparea femeii.
8 ) Dacă îți iubești țara relaxat și sincer ești un naționalist nefrecventabil, dacă expui evidența și îți place rânduiala firească a lucrurilor ești automat un “reacționar”. Dacă ești mai ghinionist, direct “fascist”!
9) Excelența e suspectă, mediocritatea o virtute.
10) Aroganța față de culturi majore, China, India, Japonia și chiar Turcia, cuplată cu orbirea geostrategică: mulți în Europa privesc cu mai mare neîncredere SUA decât Rusia sau China, îi învățăm zi de zi pe americanii care de 80 de ani protejează libertatea în Europa de Vest și de 40 de ani în întreaga Europa cum să-și aleagă președintele.
11) Nu recunoaștem progresul uriaș făcut din 1990 încoace: ni se pare că a-ți face week-end-urile la Roma, Londra sau Paris e un drept, nu un privilegiu.
13) Îi învățăm pe copiii noștri origami, “dezvoltarea gândirii critice” și alte chestii “cool”, dar uităm să-i învățăm munții, fluviile și capitalele Europei, matematici și gramatica. Pentru că a le învăța nu produc „starea de bine”.
14) Toată lumea cere drepturi, nimeni nu simte că are și obligații.
15) Pedagogia evidenței e din ce în ce mai necesară: tineri, răzgâiați ai democrației și bunăstării, bărboși ca să-și ascundă bărbia dublă la 20 de ani, nespălați și cu joint-ul în colțul gurii sau, ca să fim “gender neutral”, șleampăte exaltate, îți cer revendicatori explicații despre orice chestie firească, gen : “sigur ești femeie dacă ai sâni și bărbat dacă ai penis?” sau “da’ de ce să fie toalete separate pentru bărbați și femei?”
16) Alegem șefi care, dacă nu sunt cretini de-a dreptul, sunt niște indivizi șterși, mâțe plouate în loc de lei stăpâni pe situație. A devenit subiect de admirație când o țară are premier o casieriță de supermarket și subiect de oprobriu public când un lider este un împlinit membru a elitei intelectuale sau profesionale.
17) Căutarea tenace a performanței și excelenței, care a dus la incredibila dezvoltare a societății noastre, s-a transformat în obsesia “echității”, cel mai adesea obținută prin scăderea nivelului celor din top și nu, așa cum ar trebui, ridicarea nivelului celor de jos.
18) Am neglijat armata și disciplina: forțele armate ale țărilor UE sunt ridicol de subțiri, a devenit de neimaginat ca băieții “să-și piardă timpul” cu o minimă pregătire a apărării vieții lor (à propos, de ce doar băieții? te vor întreba ofuscați cei care nu pot face un pas fără… pedagogia evidenței), dar toți sunt campioni la apăsat pe butoanele jocurilor video. Orice investiție în activități ludice e, în ochii injectați ai poporului supraturat, justificată, orice investiție în siguranță sau atitudine prevăzătoare e “risipă”.
19) Cu îndemânare de prestidigitator găsim – și consumăm – pe smartfon divertismentul, dar nu există un reflex social al învățării, grație căruia am folosi fabuloasa autostradă a internetului pentru a merge înspre cunoaștere.
20) Puterea de calcul utilizată pentru științele vieții e de zilioane de ori mai mică decât cea pentru rețele sociale, seriale și pornografie. Resursele asemenea.
Mai sunt multe astfel de mici chestii, tot atâtea aparent nesemnificative paradoxuri sinucigașe, lesne vizibile dacă gândești limpede și extras din agitația eternei căutări a confortului – boala zilelor noastre. Niciunul dintre aceste semne nu are o valoare de diagnostic în sine, și fiecare poate să fie combătut cu o roabă de argumente. Dar toate împreună arată o tendință, tot așa cum moleculele de apă dintr-un torent sunt anodine, dar ansamblul lor este înfricoșător. _Citeste restul articolului pe Contributors.ro
INTERVIURILE HotNews.ro