Sari direct la conținut

Aleșii locali au liber la funcţii și activități în sectorul privat / Conflictul de interese și incompatibilitățile se prescriu în 3 ani – proiectul lui Cătălin Rădulescu, adoptat de deputați; merge la promulgare

HotNews.ro

Camera Deputaților a adoptat miercuri un proiect de lege inițiat de deputatul PSD Cătălin Rădulescu și semnat de peste o sută de parlamentari PSD care prevede că faptele săvârşite de persoanele aflate în exercitarea demnităţilor publice sau funcţiilor publice ce determină existenţa conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate se prescriu în termen de 3 ani de la data săvârşirii lor. De asemenea, inițiativa permite aleșilor locali să desfășoare activități în sectorul privat în domenii care nu au legătura cu atribuțiile de aleși locali.

Proiectul a primit 196 voturi „pentru”, 59 „împotrivă” și 4 abțineri.

Rădulescu a luat cuvântul după vot pentru a mulțumi celor care au susținut proiectul.

Ce prevede proiectul:

„Starea de incompatibilitate durează până la data încetării de drept a mandatului în care alesul local a exercitat o funcţie sau o calitate incompatibilă cu acesta sau până la data la care a încetat funcţia sau calitatea care a determinat starea de incompatibilitate.”

„Faptele săvârșite de persoanele aflate în exercitarea demnităților publice sau funcțiilor publice ce determină existența conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate se prescriu în termen de 3 ani de la data săvârșirii lor, în conformitate cu art. 2517 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil.”

Deputatul PSD Eugen Nicolicea, președintele Comisiei juridice, a explicat în plen că prin această modificare „s-a făcut egalitate” între aleșii locali și prefecți în ceea ce privește posibilitatea de a desfășura activități în sfera privată.

Concret:

Alineatul (3) al art. 87 se modifică și va avea următorul cuprins:

„Primarii și viceprimarii, primarul general și viceprimarii municipiului București pot exercita funcții sau activități în domeniul didactic, al cercetării științifice și al creației literar artistice. Primarii și viceprimarii, primarul general și viceprimarii municiăiului București pot exercita funcții în alte domenii de activitate din sectorul privat, care nu sunt în legătură directă cu atribuțiile exercitate ca primari sau viceprimari, primar general sau viceprimari ai municipiului București, potrivit legii.”

Proiectul a fost susținut de deputatul liberal Florin Roman în plen, însă liderul de grup Raluca Turcan a anunțat că liberalii au votat împotrivă.

Camera Deputaților este decizională, urmând ca proiectul să meargă la promulgare la președinte.

De menționat că la Camera Deputaților există un alt proiect legislativ, de modificare a Legii ANI, unde s-a votat de asemenea că faptele săvârşite de persoanele aflate în exercitarea demnităţilor publice sau funcţiilor publice ce determină existenţa conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate se prescriu în termen de 3 ani.

Proiectul așteaptă un vot în plen, apoi va merge la Senat, care este for decizional.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro