Sari direct la conținut

Primarul din Ogrezeni își retrage demisia depusă după o condamnare: "Lacrimile, tristeţea voastră purtată în tăcere şi dorinţa de a rămâne alături au creat un climat de natură sufletească şi psihologică favorabil revenirii"

HotNews.ro
Primarul din Ogrezeni își retrage demisia depusă după o condamnare: "Lacrimile, tristeţea voastră purtată în tăcere şi dorinţa de a rămâne alături au creat un climat de natură sufletească şi psihologică favorabil revenirii"

Primarul PSD al localității Ogrezeni din județul Giurgiu, Jean Jipa, își dăduse demisia de onoare în urmă cu trei zile, după ce a fost condamnat, pe 29 iunie, la 3 de ani închisoare cu suspendare pentru „săvârșirea infracțiunilor de delapidare, fals intelectual și abuz în serviciu”, în primă instanță. Joi seară însă, acesta a revenit asupra deciziei, lucru pe care l-a anunțat pe Facebook printr-un comunicat „pentru cetățenii comunei Ogrezeni” în care explică cum lacrimile acestora, tristețea lor și cuvintele pe care i le-au adresat, atât pe stradă cât și „la domiciliu”, au creat „un climat de natură sufletească şi psihologică, favorabil revenirii asupra demisiei de onoare”.

Comunicatul lui Jipa, publicat joi seară (click aici pentru poza):

„Dragi concetăţeni, lacrimile, tristeţea voastră purtată în tăcere şi dorinţa de a rămâne în continuare alături de nevoile tuturor, cuvintele pe care mi le-aţi adresat atât personal la domiciliu, cât şi pe stradă, mesajele transmise din om în om şi prin celelalte căi de comunicare, au creat un climat de natură sufletească şi psihologică, favorabil revenirii asupra demisiei de onoare din funcţia de Primar al Comunei Ogrezeni, înregistrată la Instituţia Prefectului – Judeţul Giurgiu în data de 6 iulie 2018 şi respectiv la Consiliul Local Ogrezeni în data de 9 iulie 2018, în aşa fel încât astăzi, dată de 11 iulie 2018, ÎNŢELEG, chiar şi în condiţiile rezultate din sentinţa penală 191 din 29.06.2018, SĂ NU ABANDONEZ lupta ŞI SĂ VĂ SLUJESC în continuare cu devotamentul şi credinţa mea, pe care le-aţi meritat şi le meritaţi din plin.”

Potrivit site-ului stirigiurgiu.ro, Jipa a mers la Prefectură pe 6 iulie – de ziua sa de naștere, potrivit publicației locale – și a solicitat încetarea mandatului său de primar, dar pentru că acest lucru nu s-a putut realiza, Jipa și-a scris demisia de onoare pe care a depus-o atît la Prefectura Giurgiu cât și la Consiliul Local al comunei Ogrezeni.

Ce declarat atunci Jipa:

„Această demisie o consider un gest de onoare față de toți locuitorii comunei Ogrezeni care mi-au asigurat susținerea de-a lungul anilor, iar la ultimele alegeri din 2016 proporția a fost de peste 75%. Consider în continuare că sunt nevinovat, dar apreciez că indiferent care ar fi fost motivele care au stat la baza formării convingerii instantei de judecată, hotărârea beneficiază de puterea lucrului judecat ceea ce pentru mine înseamnă foarte mult considerând astfel că nu mai am legitimitatea exercitării demnității publice de primar al comunei Ogrezeni și că rămânerea mea în funcție ar aduce prejudicii grave atât comunității în ansamblul ei cât și locuitorilor acesteia.

Atât în România cât și în Ogrezeni oameni ce compun societatea nu merită să fie condusi și reprezentați de persoane ce au calitatea de condamnați pentru infracțiuni grave chiar și pe o perioadă determinată de timp. În continuare voi rămâne același om neschimbat și voi acorda sprijin tuturor celor aflați în nevoie.

În condițiile în care în fața Curții de Apel adevărul va ieși la iveală iar eu voi fi achitat, mă voi întoarce cu seninătatea și integritatea neștirbite așa cum le-am avut până la emiterea sentinței penale și voi candida din nou la ocuparea unei funcții publice”, a precizat primarul Jean Jipa în legătură cu demisia sa”, a declarat atunci Jipa.

Potrivit unei decizii a Curții Constituționale din 2016, primarii care au fost condamnați definitiv cu suspendare își pierd mandatul.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro