Deputatul Mircea Drăghici, noul șef PSD Online: Îmi doresc să demontăm rapid fake-news-urile
Deputatul Mircea Drăghici a anunțat, luni, că a fost numit de CExN al partidului în funcția de coordonator al comunicării online a partidului și că printre prioritățile sale se numără o „reacție rapidă pentru a demonta imediat fake-news-urile”, scrie Mediafax.
„Sâmbătă, Comitetul Executiv al PSD m-a desemnat să preiau coordonarea comunicării online a partidului. Este o sarcină care mă onorează, chiar dacă sunt conștient că are un grad ridicat de dificultate. Dar am convingerea că dacă vom fi mult mai prezenți în spațiul virtual și dacă vom face cunoscute măsurile bune ale guvernării, vom reuși treptat să schimbăm în bine percepția publicului online față de Partidul Social Democrat. Îmi propun să fim mult mai activi în comunicarea online, să avem reacție rapidă pentru a demonta imediat fake-news-urile și numeroasele manipulări pe care le vedem pe rețelele de socializare și, în general, să ieșim din defensivă și să promovăm activ acțiunile și realizările partidului și ale guvernării”, a scris, luni, pe Facebook, deputatul PSD Mircea Drăghici.
Până în 2014 funcția de președinte PSD Online a fost ocupată de fostul deputat Sebastian Ghiță.
Ultimul șef PSD Online, George Harabagiu, a fost concediat de președintele PSD Liviu Dragnea pe 13 iunie, după apariția pe paginile mai multor organizații PSD a colajului potrivit cărora Simona Halep ar fi fost huiduită pe stadionul Arena Națională.
Mai multe organizații PSD au postat pe 12 iunie, pe Facebook, un colaj foto, potrivit căruia „Simona Halep, marea noastră campioană, a fost huiduită de 20.000 de pe Arena Națională, dar „aplaudată de sute de mii de români, în Piața Victoriei, pe data de 9 iunie”.
Colajul foto a fost postat de organizațiile județene ale social-democraților din Giurgiu, Tulcea, Mehedinți, Constanța și Ilfov, pe paginile lor de Facebook.
În colaj apar mai multe fotografii cu Simona Halep, însoțite de textele „Simona Halep, marea noastră campioană, a fost huiduită de 20.000 de ” și „A fost aplaudată de sute de mii de români, în Piața Victoriei, pe data de 9 iunie”.
Într-o fotografie câștigătoarea turneului Roland Garros, Simona Halep, apare într-o ipostază nedumirită, iar legenda pozei este „Reacția Simonei Halep când oamenii au început să huiduie pe Arena Națională”.
În partea inferioară a colajului, o altă fotografie a Simonei Halep, în care ridică premiul de la Roland Garros, este alăturată unei imagini de la mitingul PSD de sâmbătă, din Piața Victoriei.
Primarul General, Gabriela Firea, a spus, după ce a fost huiduită pe 11 iunie, pe Arena Națională, la evenimentul dedicat Simonei Halep, că încă de dimineață s-a încercat compromiterea acțiunii de ceea ce numește „aparatul soroșist”.
Simona Halep a prezentat pe Arena Naţională trofeul câștigat la Roland Garros, în aplauzele a zeci de mii de persoane, însă primarul general al Bucureştiului, Gabriela Firea, a fost huiduită.
În momentul în care Primarul Capitalei, Gabriela Firea, şi-a început discursul prin care i-a făcut loc pe scenă Simonei Halep, mii de oameni au huiduit-o la unison. Gabriela Firea şi-a dat seama că nu trebuie să prelungească momentul: „Bun venit, Simona Halep! Te rog să primeşti din sufletul nostru cheia oraşului Bucureşti şi această plachetă ovaţională. Îţi mulţumim pentru tot ce ai făcut!”, au fost cuvintele politicianului, urmate de prima reacţie a Simonei.