PMP face sondaj pentru desemnarea candidatului la președinție: Toader Paleologu, Robert Turcescu, Eugen Tomac și Mihai Neamțu variantele luate în calcul
Eugen Tomac a anunțat, vineri, că PMP va comanda un sondaj de opinie pentru a vedea care este cea mai potrivită persoană care să candideze la prezidențiale din partea formațiunii. Cinci persoane vor fi testate, printre care Eugen Tomac, Toader Palologu, Robert Turcescu și Mihai Neamțu, acesta din urmă fiind în prezent la PNL.
”Am stabilit ca pași în primă etapă să comandăm în cel mai scurt timp un sondaj de opinie, unde vor fi testate persoane din interiorul PMP, dar și figuri politice apropiate de PMP sau de dreapta, de linia noastră politică și a președintelui Băsescu. Doar două nume sunt din partid și trei nume din afara partidului, cu care am discutat și i-am informat că vrem să îi testăm în ceea ce privește notorietatea de care se bucură”, a anunțat Eugen Tomac, la finalul ședinței Consiliului Executiv, citat de Mediafax.
Liderul PMP a afirmat că și el se află printre cele cinci persoane testate de partid.
”Eu mi-am asumat în fața colegilor că sunt de acord să fiu testat. De asemenea din pareta noastră am propus să vedem exact cum este privit și domnul Robert Turcescu, pentru că este un fost jurnalist foarte cunoscut și un membru important al partidului nostru. De asemenea, am avut o discuție cu domnul Toader Paleologu și a acceptat să îl băgăm în acest sondaj de testare. Am avut o discuție și cu Mihai Neamțu, o voce credibilă de dreapta și cu o figură importantă din Diaspora, domnul George Mioc din SUA. Sunt cinci nume pe care PMP le va testa în următoarele săptămâni și vom lua o decizie în ceea ce privește candidatul la prezidențiale”, a subliniat Tomac.
El a adăugat că formațiunea pe care o conduce va anunța până pe 10 august, în următorul Consiliu Executiv, prezidențiabilul PMP.