Dumitru Buzatu, la RFI: Dacă ALDE iese de la Guvernare, PSD trebuie să intre în opoziție / Nu trebuie să mergem pe varianta Guvernului minoritar
PSD nu trebuie să meargă pe varianta unui Guvern minoritar, dacă se rupe coaliția cu ALDE, social-democrații trebuind să intre în Opoziție, a declarat, la RFI, liderul PSD Vaslui, Dumitru Buzatu. El crede însă că alianța de la guvernare nu se va destrăma.
Dumitru Buzatu declară că ”în cazul ruperii unei alianțe majoritare, nu e numaidecât de preferat un Guvern minoritar, ci dimpotrivă, aceia care rup alianța, împreună cu alte forțe politice capabile, să preia Executivul respectiv și evident, vom vedea cum va funcționa (…). Dacă vrem să arătăm a cui este responsabilitatea ruperii acestei alianțe, a cui este responsabilitatea neimplementării până la capăt a programului, nu trebuie să mergem pe varianta Guvernului minoritar”. Întrebat dacă asta ar presupune ca PSD să intre în Opoziție, social-democratul a răspuns: ”Absolut, absolut”.
Dumitru Buzatu precizează că părerea sa este împărtășită de unii colegi de partid: ”Este părerea mea personală, dar din discuțiile pe care le-am avut cu diverși colegi, această părere personală este generalizată”. Liderul PSD Vaslui spune că scenariul cel mai probabil este rămânerea ALDE la guvernare.